Stefanini Institute România: Creștem împreună prin educație, inovație și voluntariat

Fondat cu misiunea de a transforma vieți prin educație, Stefanini Institute este dovada faptului că prin cunoaștere, implicare și compasiune putem crea o schimbare reală în comunitate. Institutul a fost înființat în Brazilia, în anul 2001, din dorința de a susține cauze sociale în mod sustenabil, în spiritul viziunii globale a Grupului Stefanini.
Capitolul Stefanini Institute România a fost lansat oficial în 2016, având ca scop dezvoltarea comunităților locale prin inițiative educaționale, axate atât pe abilități tehnice de bază, cât și pe dezvoltarea personală. Încă de la început, Institutul a reflectat valorile Stefanini: inovație, incluziune și colaborare.
Misiunea noastră și principalele activități
Stefanini Institute România este dedicat susținerii dezvoltării copiilor, adolescenților și adulților, prin facilitarea accesului la programe educaționale care sprijină formarea de competențe, integrarea socială și pregătirea pentru piața muncii.


Activitățile principale ale Institutului se concentrează în jurul a trei piloni:
Programe educaționale. Organizăm ateliere, cursuri și programe de mentorat menite să dezvolte abilități soft și competențe tehnice de bază. De la inițiere în IT până la dezvoltarea abilităților de comunicare, programele sunt concepute pentru a sprijini succesul personal și profesional.
Implicare comunitară. Prin evenimente precum taberele de vară, retreaturile educaționale, picnicurile cu specialiști și atelierele pentru mame și copii, încurajăm conexiunea, inspirația și creșterea continuă.
Sprijin pentru cadrele didactice. Investim în formarea profesorilor prin inițiative precum De la profesor la ghid al învățării, sprijinind abordări educaționale centrate pe elev.
Cum lucrăm: voluntarii sunt inima Institutului
Unul dintre punctele forte ale Stefanini Institute România este modelul său bazat pe voluntariat. Majoritatea voluntarilor provin din rândul colegilor noștri de la Stefanini România, care își oferă timpul și cunoștințele pentru a contribui la dezvoltarea comunităților.
Recrutăm voluntari prin apeluri interne, prin newslettere, recomandări directe de la manageri sau prin promovarea experiențelor pozitive împărtășite de cei deja implicați. Fiecare voluntar parcurge un proces scurt de onboarding pentru a înțelege obiectivele proiectului și a primi suportul necesar.
Unul dintre voluntari a apreciat implicarea în proiecte, recunoscând faptul că a fost o onoare să fie remarcat intern, în cadrul organizației Stefanini, pentru dedicarea sa. Cu toate acestea, a subliniat că adevărata recompensă a venit din impactul vizibil asupra dezvoltării participanților.
Inițiative de impact
Printre inițiativele marcante ale Institutului se numără:
Ateliere pentru adolescenți: sesiuni online de seară dedicate dezvoltării de competențe soft și inițiere în IT, susținute de voluntari pasionați de educație.
Ateliere pentru mame: ateliere de dezvoltare personală și echilibru emoțional.
Picnicuri cu specialiști: evenimente outdoor unde copiii și adolescenții pot interacționa cu profesioniști din diverse domenii.
Tabere educaționale și retreaturi: experiențe de învățare în natură, axate pe creativitate, lucru în echipă și dezvoltare personală.
Sprijin pentru profesori: workshopuri și programe dedicate inovării procesului educațional.
Fiecare inițiativă este gândită astfel încât să răspundă misiunii noastre de a transforma educația într-un catalizator al schimbării pozitive.
Privind spre viitor
În perioada următoare, Stefanini Institute România își propune să-și extindă impactul prin lansarea de noi inițiative axate pe dezvoltarea competențelor digitale, conștientizarea impactului inteligenței artificiale, comunicare și leadership personal.
Continuăm să construim parteneriate strategice cu ONG-uri, școli și centre comunitare, pentru a atinge cât mai mulți beneficiari. Însă, dincolo de toate proiectele și cifrele, rămâne credința noastră în oameni — în potențialul lor de a învăța, de a crește și de a transforma lumea în care trăim.
Prin educație, inovație și puterea voluntariatului, Stefanini Institute România va continua să modeleze viitorul, pas cu pas.
CITEȘTE ȘI: Cum reușesc marii angajatori să atragă tinerii în fabrici: Cazul PepsiCo
Sursa foto: Stefanini Institute România

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 297 | Mai 2025