Trei cursuri care echilibrează balanța viață personală – profesională
La începutul carierei îți vei dori cu siguranță să lucrezi cât de mult se poate, pentru că ești în perioada în care acumulezi informații și simți că trebuie să îți faci cât mai multă experiență pentru a putea avansa mai ușor.
Dacă această perioadă se suprapune cu anii de studenție, probabil că încă nu ai în plan o familie și simți că poți să te dedici studiilor și jobului, dar viața personală are și ea un loc important.
Însă, cu cât înaintezi în vârstă, se schimbă și prioritățile ș,i odată ce apare și un nou membru în familie, îți vei dori să petreci cât mai mult timp alături de acesta și să îl vezi crescând, mai degrabă, decât să fii mereu pe drumuri.
Astfel, există cursuri pe care să le urmezi online – cum ar fi un curs de achizitii publice, de IT sau de comunicare – care îți vor da posibilitatea să devii liber profesionist și să alegi când dorești să muncești sau când este momentul să iei o pauză alături de cei dragi.
Stilul acesta de viață este încă la început în țara noastră, însă tot mai multe persoane încep să îl guste și să aprecieze libertatea pe care le-o oferă.
Cursuri care te pot ajuta să ajungi liber profesionist
Balanța între viața personală și cea profesională nu este întotdeauna ușor de echilibrat, mai ales atunci când ai un program fix. Aceste cursuri îți vor da posibilitatea de a alege când să lucrezi și alături de cine. Fiind toate domenii la mare căutare, nu va trebui să îți faci probleme că nu vei găsi clienți.
Mai mult decât atât, acestea se adresează atât celor care își doresc să facă o reconversie profesională, cât și celor care vor să fie la zi cu informațiile dintr-un anumit domeniu.
1. Curs expert în achiziții publice
Achizițiile publice au devenit tot mai de interes în ultimii ani și contează foarte mult cine se ocupă de dosare și procese pentru ca rezultatul să fie unul cu adevărat de impact pentru societatea pentru care se face investiția, pe de o parte, și pentru cei care o fac, pe de altă parte.
Cel mai important este să fie o situație win-win și rezultatele să fie pe măsură.
În acest domeniu poți să lucrezi atât cu structuri de la stat, cât și cu entități private. Așadar, plaja de clienți este una largă și vei avea de unde să alegi cu cine dorești să colaborezi.
2. Curs de IT
Despre IT nu mai trebuie să facem nicio introducere. Este probabil cel mai căutat domeniu profesional al ultimilor ani.
Vedem în toate campaniile cum IT-știi lucrează de oriunde și oricât și cât de multă libertate le oferă acest lucru.
Chiar dacă nu ai avut nicio tangență cu domeniul încă, online – și offline dacă dorești – găsești o mulțime de cursuri livrate de experți în domeniu și care te pot ajuta să faci o schimbare în viața ta profesională și personală deopotrivă.
Cu toate acestea, trebuie să îți setezi așteptări realiste și să îți dai seama că acest stil de viață nu se va stabili încă din primele luni de lucru în domeniu, ci după ce ai experiență și dovedești că angajatorul și colegii se pot baza pe tine să îți faci treaba de oriunde te-ai afla.
3. Fotograf
Ai un simț estetic deosebit și îți place să surprinzi momente care au un impact asupra celor pe care îi fotografiezi? Știi să scoți ce e mai bun din oameni și să îi faci să se simtă în largul lor?
Atunci, cel mai probabil, meseria de fotograf ți se potrivește ca o mănușă.
Pe lângă că vei avea posibilitatea de a-ți alege clienții în funcție de afinitățile pe care le ai cu ei, vei putea să alegi și când anume să lucrezi și de unde.
Poți să fii fotograf de evenimente, de portrete sau de produs. Oricare dintre aceste teme îți vor da aceeași libertate pe care o cauți.
Să nu crezi însă că este de ajuns să îți cumperi un aparat foto și un obiectiv care te vor ține toată viața. Va trebui mereu să investești în aparatură, deoarece tehnologia se schimbă și evoluează mereu.
Alege unul dintre aceste trei domenii unul de care te simți mai apropiat și dă-i o șansă pentru a obține acea balanță echilibrată între viața personală și cea profesională.
Credite foto: unsplash.com