“Eșecul este cel mai frumos mod de a învăța lucruri noi”
Adevărul este că pe vremea cand era adolescent, Richard Branson nu si-a imaginat niciodată că va ajunge ceea ce este astăzi. "Colegii mă vedeau ca fiind cel mai prost elev din curtea școlii", declara Branson, fondator și de asemenea CEO al Virgin Group, pentru CNNMoney. "Gândul că as putea fi un om de afaceri de succes nu mi-a trecut niciodată prin minte", mai spunea acesta.
Branson suferea de dislexie, o tulburare de învățare care poate să apară la orice nivel de inteligență. În timp, însă, boala sa, care era văzută ca un handicap, a devenit o sursă de putere și inspirație.
"Ceea ce este interesant la dislexici este că, cel mai adesea, aceștia excelează la lucrurile pe care le fac cu pasiune. Iar în ceea ce mă privește, eu sunt pasionat de o mulțime de lucruri", a declarat Richard Branson. Nu în ultimul rând, Branson adauga că "Eșecul este cel mai frumos mod de a învăța lucruri noi", referindu-se la cei care se tem să își asume riscuri.