Evenimente: Ziua mondială a cărții și a dreptului de autor și un amplu proiect cultural
Aceasta spunea Marele Will, iar noi amintim frumoasa exprimare în contextul unei sărbătoriri aparte: Ziua mondială a cărții și a dreptului de autor este sărbătorită la 23 aprilie în fiecare an, începând din 1996, la inițiativa UNESCO. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. În toată lumea, sunt organizate expoziții de carte, lecturi publice și tot felul de alte manifestări menite să încurajeze și să popularizeze lectura. În fiecare an, UNESCO și organizațiile internaționale care reprezintă cele trei sectoare majore ale industriei de carte — editori, librării și biblioteci — selectează „Capital World Book” pentru o perioadă de un an, din 23 aprilie.
Ideea marcării acestei zile la 23 aprilie a fost oferită de Spania, unde are loc, în această zi, Festivalul Trandafirilor, o manifestare în care este sărbătorit Sfântul Gheorghe (San Jordi) și este comemorat Miguel de Cervantes, alături de William Shakespeare. În această zi, în Spania, încă din Evul Mediu, fetele și femeile primesc flori, iar bărbații — cărți. Obiceiul oferirii cărților a fost practicat după 1616.
Iată că în această zi de adâncă inspirație culturală demarează în Cluj Napoca seria
Conferințelor BookLand Evolution (ediția a 5-a), cel mai amplu proiect cultural, care ofera anual liceenilor și studenților din 23 orașe o oportunitate excelentă de dezvoltare personală prin discuțtii libere cu sute de profesioniști consacrați.
Astfel, tinerii din Cluj Napoca sunt așteptați între 23-27 aprilie, în intervalul orar 14:00-16:00, la Casa de cultură a studenților – Sala Europa (Piața Lucian Blaga nr. 1-3). Speakerii Conferințelor BookLand Evolution sunt: Zoltan Veres, Raluca Moisi, Flavius Turcanu, Cristian Ivanes, Liviu Balint, Mihaela Frunză, Cristian Mureșanu, Ovidiu Oltean, Iulia Sara, Mirela Oprea, Dragos Pop, Delia Vatamanu, Cristina Varo, Catalina Cocan, Florin Somodi si Elena Ivanca. Moderatorul acestei ediții este Julia Kádár. Intrarea la conferințe este liberă.
„Cred cu tarie că, dacă vrem să schimbam ceva, avem nevoie de educație. De asta fac ce fac: pentru că cred că viitorul poate fi altfel decât a fost trecutul. Și știu că daca eu am putut să trec prin câte am trecut,
profesional și personal, și acum să fiu unde sunt, pot și alții. Doar e nevoie să facem împreună demersurile prin care sa devenim mai buni, individual și la nivel de conștiență colectivă” , spune Zoltan Veres, Trainer, Coach, Autor și Expert în Emoții.
„Dacă în urmă cu doar 15 ani stresul era un fenomen izolat, astăzi stresul face victime la ordinea zilei. Îngrijorător este faptul că tinerii încep să fie afectați de stres din ce în ce mai des. Pentru a avea un viitor
strălucitor ca nație, este imperios necesar să ne educăm tinerii în a-și menține mintea relaxată și focusul pe ceea ce contează cu adevărat. Dorința mea este ca, prin intermediul conferințelor BookLand Evolution, să aduc în atenția tinerilor practica Mindfulness, ca soluție în acest demers de formare cognitivă“, adaugă Raluca Moisi, Mindfulness Specialized Trainer&Coach. „Ceea ce găsesc remarcabil la conferintțle BookLand Evolution este faptul că tinerii sunt puși față în față cu diverse modele: oameni cărora le place ceea ce fac în acel moment în viața lor și care se bucură de aprecierea celor din jur. Și că acele modele au, într-un fel sau altul, legătura cu cărșțile. Fără cărți, viața noastră ar fi mai tristă și mai puțin colorată. Un tânăr cu cartea în mână este pentru mine imaginea omului de succes pe
care acest eveniment dorește să-l pună în lumina”, spune și Mihaela Frunză, conferențiar dr. habil. la Departamentul de Filosofie, Facultatea de Istorie si Filosofie, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj.
Nu putem încheia decât cu ceea ce spunea și Miquel Cervantes: „Istoria este emulul timpului, depozit al acţiunilor, martor al trecutului, exemplu şi înştiinţare a prezentului, avertisment al viitorului. Faptele mari sunt rezervate oamenilor mari”.