Gabriel Liiceanu: Nu oricine poate fi agent al libertăţii şi nu e nimic jignitor în asta!

Conferinţa, care a avut loc la hotelul Marriott din Capitală, a adunat în sală peste 100 de reprezentanţi ai mediului de business, curioşi să afle ce crede filosoful despre nevoia oamenilor de a avea libertate. Domnul Liiceanu şi-a început prelegerea printr-o anecdotă al cărei tâlc aveam să-l înţeleg în totalitate ceva mai târziu. „Într-o zi, fiul lui Nastratin Hogea îşi întreabă tatăl: Te deranjează dacă-ţi pun câteva întrebări? Acesta îi răspunde: sigur că nu, fiule. Spune-mi atunci, de ce lemnul pluteşte pe apă, în loc să cadă ca o piatră? Nastratin Hogea stă şi se gândeşte lung, lung şi-apoi îi spune: Băiatule, nu ştiu! Da`… spune-mi, te rog, peştii de ce respiră sub apă, cum reuşesc să facă acest lucru? Natratin Hogea se gândeşte din nou lung, iar după o vreme răspunde: fiule, sincer, habar nu am! Dar spune-mi, mareele… cum se face că apa creşte şi apoi se retrage? Nastratin Hogea recunoaşte faţă de fiul său că nu ştie să-i răspundă nici la această întrebare. Dar te superi că ţi-am pus atâtea întrebări? Cum aş putea să mă supăr? Cum altfel ai putea să înveţi, dragul meu?!″. Dacă la întrebări atât de simple, adresate unui om atât de înţelept, auditoriul n-a putut primi răspunsul, există toate şansele ca la întrebarea: „Au oamenii nevoie de libertate?″ răspunsul să nu fie simplu. Aparent, face parte din întrebările care nu sunt de tipul de ce pluteşte lemnul, cum respiră peştii sub apă sau care este distanţa de la pământ la lună – al căror răspuns nu are nicio legătură cu întrebările care sunt legate de valorile discutate de omenire de mii şi mii de ani. „Întrebarea – dacă au oamenii sau nu nevoie de libertate – nu ştiu dacă şi-a mai pus-o cineva exact sub această formă, după știința mea și după câte am citit, pentru că de obicei s-a considerat că e evident că oamenii au nevoie de libertate. Dar nu e evident deloc”, a afirmat Gabriel Liiceanu. Cu această frază deja reuşise să capteze întreaga audienţă.

Lucian Boia: „Forţele care mişcă omenirea: puterea, averea, sexul și cunoașterea!”

Gabriel Liiceanu ne-a relatat succint finalul unei discuţii pe care a purtat-o cu istoricul Lucian Boia, pe 10 iunie 2013, pe scena Ateneului Român, în care Boia explica liber cum vede viaţa. „L-am întrebat la un moment dat, undeva spre finalul conferinţei: înşiraţi forţele care mişcă omenirea şi aţi enumerat patru – dorinţa de putere, dorinţa de a avea (averea), sexul şi cunoaşterea. Libertatea nu mişcă omenirea?! Oamenii nu au nevoie de libertate, cum au nevoie de putere, sex, avere? Şi Boia mi-a dat un răspuns total neaşteptat: «Nu ştiu, sigur e că oamenii au nevoie de protecţie»”. Nu-şi aminteşte dacă a reuşit să îi dea o replică istoricului la ieşirea din sală, dar discursul său şi tema conferinţei Cariere s-a cristalizat în jurul acestui sfârşit de dialog, care s-a extins însă şi spre nevoia de protecţie.

Afirmaţia: libertatea e bunul suprem al omenirii e „total falsă″, consideră Gabriel Liiceanu, dar recunoaşte că atunci i-a răspuns istoricului astfel: „Dacă oamenii ar fi avut nevoie numai de protecţie, ne-am afla şi astăzi în peşteră mestecând carne crudă.”. „Dacă nu intervenea ingredientul libertăţii în comportamentul uman, nu am fi ajuns unde suntem acum, în această vârstă a speciei noastre”. Și atunci care este raportul între libertate şi protecţie?

În viziunea lui Gabriel Liiceanu, în primul rând, omenirea a reuşit să depăşească acea etapă, nu pentru că cineva a ieşit din peşteră şi a spus: „Vrem libertate!” sau: „Uite, există libertatea şi uite ce se poate face cu ea.” „Nu, nu aşa! Cuvintele liber, libertate şi cetăţean au apărut pentru prima oară în secolul şase înainte de Hristos, la greci.” În timpul acela, cea mai mare forţă era reprezentată prin Imperiul Persan, cu o armată de un milion de supuşi. Aristocraţia persană domnea într-un mod absolut peste viaţa supuşilor. „Autoritarismul absolut era formula pe care omenirea o adoptase de-a lungul istoriei până la acel moment ″, a povestit gânditorul.

Gabriel Liiceanu ne-a propus să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă, în anul 480, î.e.n., bătălia de la Salamina, dusă pe mare între flota persană şi cea ateniană, s-ar fi încheiat cu victoria persană – aşa cum părea că avea să se întâmple. „În momentul de faţă această conferinţă nu ar fi avut loc, doamnele care s-au adunat aici ar fi avut văl pe faţă şi ar fi asistat doar dacă bărbaţii le lăsau cumva să se strângă laolaltă. Am fi fost toţi musulmani″, a spus filosoful, provocând imaginaţia sălii.

„Toate statele lumii care au dat ingredient religios puterii politice au sfârşit printr-un stat de tip autoritar.” Dar ce s-a întâmplat la Salamina în 480? „Grecii reprezentau, la acel moment, o parte a omenirii care era un agent al libertăţii, înăuntrul unei specii umane în care regula era autotarismul absolut. Dacă la Salamina, forţele persane, de patru-cinci ori mai mari decât cele greceşti, după ce devastaseră nordul şi centrul Greciei, după ce reuşiseră să distrugă Atena, şi după ce comandantul persan se strânsele pentru o ultimă bătălie, ar fi învins, istoria speciei umane ar fi fost altfel″. Grecii au reuşit să aibă o guvernare constituţională, se conduceau după legi, nu după bunul plac al faraonului sau al împăratului, aveau o proprietate privată care era respectată, aveau control civil asupra armatei, aveau cercetare ştiinţifică neîngrădită, exista o separare între politică şi religie, ne-a descris filosoful schimbările care au avut loc după această mare bătălie.

Cine sunt aceşti misterioşi agenţi ai libertăţii?

Până la acel moment, libertatea exista doar la nivelul câtorva oameni – precum comandantul suprem al societăţii şi al instanţei preoţeşti. „Aceştia erau agenţi de libertate, aveau idei pe care le puteau aplica, asigurându-le celorlalţi un grad de protecţie minimal. Nu fiecare individ putea gândi pe cont propriu ceva care să reverbereze asupra celorlalţi″.

Care este, atunci, raportul între nevoia de protecţie şi cea de libertate?, s-a întrebat Gabriel Liiceanu. „Am să spun de la început ca este un raport dintre mulţi şi puţini. Mulţi care profită de pe urma libertăţii şi puţini care au nebunia, într-un spaţiu liber, să devină agenţi ai libertăţii. ”

Pentru mai multe poze de la eveniment, click aici.

Sclavie contra protecţie? Oamenii acceptă acest compromis!

O altă poveste amintită de filosof este cea din Vechiul Testament, cu migraţia evreilor în Egipt din cauza secetei, dar a început cu o trimitere la romanul lui Thomas Mann, „Iosif şi fraţii săi“. Iosif, care ajunge consilierul faraonului, devine un personaj foarte puternic. Datorită lui Iosif, evreii prosperă şi se înmulţesc pînă când faraonul şi Iosif mor, iar următorul faraon nu mai respectă privilegiile evreilor, care mai degrabă îşi atrag invidia celorlalţi datorită iscusinţei lor. Evreii devin sclavii faraonului, care îi face sclavi. Până când se naşte Moise. „Avem de-a face cu prima figură publică a unui agent al libertăţii.“ Ceilalţi evrei (oamenii din popor), considerau situaţia lor ca fiind fatală, se năşteau şi mureau ca sclavi, situaţie care a durat 400 de ani. „Când trăieşti aşa patru secole, nu-ţi pui problema să schimbi ceva. Mai ales când aici ai tot rostul.” „Mă scoate la munca câmpului, sparg piatră, plantez, am mâncarea asigurată, am o casă unde să dorm. Toţi sunt aşa, nu se pune problema să trăiesc altfel, ăsta e datul meu.” „Și apare acest nebun, care are un dialog cu Dumnezeu şi îi spune că nu-i place ce se întâmplă cu poporul său şi îi cere să pună ceva la cale, ca să fie şi ei liberi. Aşa începe povestea traversării deşertului”. Moise reuşeşte să-l convingă pe faraon să le dea voie să meargă în deşert sub pretextul de a-şi putea face în linişte slujbele către Dumnezeul lor. Până atunci, evreii avuseseră o viaţă protejată. Odată ajunşi în deşert – într-o călătorie ce ţine luni de zile, evreii încep să moară de foame, de sete… Atunci încep să-l întrebe pe Moise: de ce i-a scos din Egipt şi să-i spună că îşi doresc să fie robi. Când oamenii îşi dau seama că s-a terminat „cărniţa din oală şi pâinea” încep să se revolte. Mai ales când au văzut oştirea faraonului venind către ei s-au înspăimântat şi au strigat către Dumnezeu: „Oare nu mai erau morminte în Egipt, de ne-ai scos să murim în pustiu? Ce ai făcut cu noi de ne-ai scos din Egipt?” Decât să moară, preferă să fie robii egiptenilor. „Locul în care nu vor ei să moară – pustiul, e opera libertăţii unui nebun. Și atunci propoziţia fundamentală a raportului dintre libertate şi protecţie este: De ce ne-ai scos din Egipt? Poate fi sigla sacră, religioasă, mitică, legendară a oamenilor care au nevoie mai presus decât orice de PROTECȚIE”, explică gânditorul.

În schimbul pâinii obişnuite, omul renunţă oricând la darul împovărător al libertăţii

Nevoia absolută de protecţie a oamenilor este descrisă de Gabriel Liiceanu în „Legenda Marelui Inchizitor“ (din „Fraţii Karamazov“) în care Iisus, în anul 1500, coboară pe pământ să vadă cum arată „lucrarea sa″ după 15 secole. Şi are o întâlnire cu marele inchizitor care-i spune că a evaluat prost natura umană. Era convins că propunerea diavolului, respinsă de Dumnezeu, fusese una reală. „Şi a propus ca toate aceste minunăţii să le dai lumii, să le dai pâine. Ai refuzat şi ai stricat totul. Le-ai dat libertate – pâinea spiritului, dar ei aveau nevoie de pâinea pământului. Ai greşit total. Noi ne-am dat seama şi am redresat lucrurile în urma Ta.” Iisus, spune marele inchizitor, nu a înţeles cum trebuie tocmai prioritatea omului: nevoia de protecţie; nu de pâinea cerului – în speţă, nu de duh, spirit şi libertate are nevoie omul. El este gata oricând să se supună şi astfel să renunţe la darul împovărător al libertăţii care pune o presiune enormă pe el, în schimbul pâinii obişnuite. Spune marele închizitor – „dacă lucrurile merg atât de prost pe lume – după plecarea lui Iisus – este tocmai pentru că Iisus nu a înţeles ceea ce Satana ştia încă din capul locului: că mulţimea vrea mai întâi pâinea şi de dragul ei oamenii oricând sunt dispuşi să renunţe la pâinea cerului – la libertate, şi să primească, supunându-se necondiţionat celor care le pot oferi pâinea cea de toate zilele. ” Mulţimea va fi chiar bucuroasă să scape de libertatea spiritului pe care au primit-o în dar divin, dar care nu e decât o povară. „Cu alte cuvinte, specia cu care are el de a face nu poate fi reformată la acest nivel, ştacheta a fost pusă mult prea sus. Dacă ştacheta pe care Dumnezeu sau un mare reformator al omenirii vrea să o pună oamenilor la nivelul libertăţii, ca valoare supremă, va fi un eşec. Pentru că forma pe care o avem noi, în istoria noastră, nu poate să facă saltul până acolo. Doctrina lui Iisus e prea sus pentru jocul în care ne aflăm″.

Aproape de finalul primei părţi a conferinţei Dialoguri Necesare „Au oare oamenii nevoie de libertate?”, gânditorul povesteşte despre întâlnirea dintre Satana şi Dumnezeu din pustiu şi prima ispitire care nu este deloc întâmplător legată de mâncare. „Satana îi cere lui Dumnezeu să transforme, dacă tot este atât de grozav, pietrele în pâine. Replica lui Dumnezeu este întemeietoare de doctrină. „Nu am să fac asta! Ar însemna să-ţi dau satisfacţie. Nu de pâine este vorba pentru oameni, în primul rând, ci de cuvânt, de hrana Domnului. Omul nu trăieşte doar cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Această esenţă din scena ispitelor este fundamentală pentru a înţelege mesajul critic şi valoarea lui revoluţionară din istoria speciei morale. Dacă oamenii ar putea să se hrănească cu duh, şi nu cu pâine, nu ar arăta aşa de înfiorător cum arătăm noi astăzi. Şi acum, privitor la rugăciunea Tatăl Nostru…. Toată lumea ştie că se spune dă-ne nouă pâinea noastră ce-a de toate zilele. Textul originar spune însă altceva …nu despre pâinea cea de toate zilele este vorba…ci dă-ne nouă pâinea noastră spirituală, cea de toate zilele. Aveţi aceste două traduceri. Dumneavoastră alegeţi cum vreţi. Eu am ales, deja″.

Se nasc o mână de oameni care au nebunia libertăţii

Într-o specie în care toţi oamenii au nevoie de protecţie şi în care majoritatea nu are nevoie de efortul libertăţii făcute cu mijloace şi resurse proprii este salutar faptul că se nasc o mână de oameni care au nebunia libertăţii – adică al faptei, al originalităţii. „Nu doar că aceştia gândesc altfel, gândesc pe cont propriu. Noi trăim evident sub ceea ce se obişnuieşte, e foarte greu să ai idei împotriva curentului, dar şi împotriva a ceea ce înseamnă datină. Dacă omenirea ar face numai aşa cum se face din tată în fiu, dacă fiecare generaţie ar repeta lucrurile aşa cum s-au petrecut întocmai, nu am mai fi avansat niciodată, niciun pas″, afirmă Gabriel Liiceanu. „Niciun lucru nu s-a făcut vreodată, fără să-l fi făcut cineva primul. Tot ce e nou, e rod al originalităţii.“

Marea problemă a speciei umane este că nu a descoperit mecanismele de educare a libertăţii, spune cu tărie filosoful. „Aceasta înseamnă ca fiecare om să înţeleagă vibraţia propriului eu, adică să-l facă să se supună în virtutea eliberării lui, ăsta e raportul între maestru şi discipol, să-l facă să se supună o vreme în vederea educării libertăţii. Mizeria societăţii astăzi, pe întreaga planetă, există din cauză că este o lipsă a educării libertăţii…Sunt lucruri care îi fac pe oameni să nu poată ieşi din minoratul lor mintal″.

O idee nebună poate revoluţiona lumea

Gabriel Liiceanu şi-a încheiat conferinţa cu o povestire despre cel care a revoluţionat lumea prin unirea Europei cu America. Cum? Cu ajutorul telegrafului. „Ideea asta a părut absolut dementă. Pentru că la acea vreme nu se ştia cum se poate izola curentul în apă. Cum să bagi un cablu de fier şi cupru la o adâncime a oceanului pe care nu o cunoştea nimeni, în structura unui mediu neexplorat. În mintea unui fiu de pastor se naşte ideea că ar vrea să investească în ceva care să sporească mintea omenirii. „Una e să fii protejat într-o peşteră şi alta e să fii protejat într-un avion care duce spre America, una e să fii protejat într-o casă modernă, unde curge şi apa caldă şi cea rece, alta e să cari apă în pustiu. Agenţii libertăţii ajung prin a spori forţa de protecţie de care dispune omenirea. Odată cu asta încearcă să-i educe şi pe alţii să facă ei însuşi acest lucru mai departe″.

Vă daţi seama ce a însemnat că poţi vorbi într-o secundă din Europa în America? „Ceea ce s-a întâmplat astăzi cu Iphone este o joacă de copii pe lângă această nebunie de a trage un cablu, pe sub Ocean. După ce regina Angliei a transmis primul mesaj care a ajuns în America, Cyrus West Field a fost celebrat pe străzi cum nu au fost nici cei mai mari regi după triumfurile lor″.

Nu oricine poate fi elită!

De aici s-ar putea înţelege că nu oricine poate fi agent al libertăţii, nu oricine poate fi elită. Poate fi jignitor pentru unii, crede filosoful. „Dar gândiţi-vă, pe dumneavoastră vă jigneşte Nadal, dacă vă place tenisul? Sunteţi supăraţi pe Nadal, că nu puteţi fi şi voi ca el? Pe mine mă jigneşte Kant şi ar trebui să-l urăsc pentru că mă simt ca un pigmeu pe lângă el?! Sau nu cumva profit de pe urma lor? Nu cumva profităm toţi de pe urma lor, nu cumva suntem toţi mai bogaţi?″, se întreabă retoric Gabriel Liiceanu, care concluzionează că oamenii nu au nevoie de libertate, în majoritatea lor, au nevoie de protecţie… dar au nevoie şi de cei care au nevoie de libertate pentru a le spori protecţia.

Nu oricine poate fi agent al libertăţii! Nu oricine poate să fie lider. Şi nu…nu e jignitor deloc! Fiecare suntem fix acolo unde ne-am dorit să fim, ocupăm în societate exact acel loc pentru care ne-am dedicat viaţa!