„În concluzie”… cum încheiem memorabil un discurs

„Toți oamenii liberi, oriunde ar trăi, sunt cetățeni ai Berlinului. Și, prin urmare, ca om liber, eu sunt mândru să rostesc cuvintele Ich bin ein Berliner – Sunt berlinez.”

Astfel își încheia John F. Kennedy discursul adresat locuitorilor din Berlinul de Vest în 1963. Expresia „Ich bin ein Berliner” a rămas una din cele mai cunoscute în istoria genului, reprezentând o sursă de inspirație și astăzi. Să ne amintim doar de sloganul „Je suis Charlie” folosit după atentatele teroriste de la Paris, din 2015, asupra publicației Charlie Hebdo.

Așadar, pe cât de important este începutul unui discurs, pe atât trebuie să fie și sfârșitul. Ba chiar mai mult, pentru că avem o singură șansă de a câștiga publicul, de a rămâne în memoria oamenilor.

Indiferent de ocazia pentru care pregătim un discurs, putem să petrecem minute bune sau chiar zile întregi în așteptarea ideii geniale. De multe ori începem spectaculos, dar nu găsim soluția pentru o încheiere la fel de bună. Putem să evităm aceste impasuri printr-o pregătire corespunzătoare – o documentare amănunțită, identificarea factorilor de influență cum sunt: tipul de audiență, locația sau particularitățile culturale, stabilirea exactă a subiectului, a modului de transmitere, scris sau oral etc.

Există diferite feluri de a încheia un discurs. Majoritatea preferă să meargă la sigur și aplică stilul clasic în care repetă tema principală pe scurt, punctează concluziile și includ un îndemn la poziționare: să mergem la vot, să mâncăm mai sănătos, să toastăm în cinstea etc.

Desigur, ideal ar fi să găsim modalitatea în care finalul nostru să fie și eficient, și memorabil. Aici intervine opțiunea pentru stilul nonconformist.

Iată câteva variante prin care ne putem asigura un final de neuitat: printr-un citat, un proverb, o glumă, un anunț șocant, o informație surprinzătoare, o întorsătură totală față de restul discursului, apelarea la o emoție puternică, folosirea unei metafore sau a unei comparații.

Începem sau terminăm cu o glumă doar dacă ne pricepem la glume (ne-au spus-o explicit prietenii), altfel riscăm să fim ridicoli sau, mai rău, să aducem jigniri. Glumele se pretează la discursurile informale, acolo unde nu înregistrăm pagube de imagine prea mari dacă greșim. Citatele sau proverbele le folosim pentru a ne susține ideea principală, nu doar pentru că ne plac sau aparțin unor personalități. Exemple de finaluri șocante se regăsesc în situații precum: anunțul unei demisii, începerea sau stoparea unui conflict. Facem apel la figurile de stil de fiecare dată când vrem să impresionăm publicul, să-i activăm latura emoțională. Metaforele sau comparațiile sunt potrivite pentru momentele importante din viața personală sau profesională, dar și pentru anumite tipuri de proteste.

De-a lungul timpului, numeroase finaluri au rămas în istorie, uneori fără ca discursurile respective să fie extraordinare. De cele mai multe ori, ultimele cuvinte sunt de ajuns pentru a da frâu liber imaginației, creativității, emoției sau dorinței de acțiune a celor prezenți. Dacă suntem atenți la comunicarea de zi cu zi, la discursurile de la TV, conversațiile în familie, prezentările de la serviciu sau de la școală, cele de la evenimentele publice, nu ne va fi greu să identificăm exemplele amintite mai sus.

Mai este nevoie să ținem cont de câteva lucruri când ne pregătim finalul discursului: Lungimea acestuia – pentru un discurs scris, nu trebuie să fie mai mare de un paragraf, adică 2-3 propoziții sau fraze; pentru un discurs oral de aproximativ 5 minute, vom aloca maximum un minut pentru încheiere. Este preferabil, în special pentru discursul oral, să atragem atenția asupra faptului că urmează să încheiem pentru ca publicul să-și reia concentrarea. Facem acest lucru prin introducerea anumitor expresii de genul: „în final”, „în concluzie”, „închei prin” etc.

Să nu uităm că ne concentrăm în salturi, iar ultimele studii arată că atenția noastră a scăzut la sub 10 secunde (punct maxim) odată cu folosirea tot mai intensă a noilor tehnologii. Prin urmare, în ambele cazuri, discurs scris sau oral, se aplică o regulă generală – când spunem „în concluzie”, direct sau indirect, nu mai revenim asupra altor argumente pentru a evita să pierdem efectul cuvintelor de sfârșit asupra publicului. Acestea sunt recomandări generale care au rolul de a ne ghida, nu de a ne îngrădi, variantele de încheiere fiind nenumărate însă.

Pentru că am început cu un citat, voi încheiat în același mod, cu o definiție a discursului dată de Winston Churchill, o definiție care surprinde foarte bine și importanța finalului: „O serie de fapte… prezentate, toate îndreptate în aceeași direcție. Sfârșitul se arată înainte de a se ajunge la el. Cuvântul anticipează concluzia, iar ultimele vorbe cad în miezul unui tunet de consimțiri.”

Mirela Puiu este expert în comunicare și lector la Fundația Calea Victoriei unde susține Atelierul de public speaking: cum pregătim un discurs