Învățarea continuă în business
Chiar și oamenii care cred despre ei că nu sunt creativi sau care cred că natura muncii lor nu implică creativitatea, ar putea fi surprinși de situațiile mici în care își dovedesc din plin imaginația. Pentru ca o persoană să fie capabilă să învețe continuu, indiferent de context, este necesar să rămână curioasă, deschisă și, poate cel mai important, să nu se grăbească să găsească mereu un sens logic în ceea ce descoperă.
Unele informații își găsesc sensul mai târziu, după ce rămân o perioadă în așteptare în mintea noastră. Nicio mare inovație nu s-a petrecut fără un șoc provocat în prealabil – de exemplu, dacă ne gândim la picturile impresioniste, acestea au fost respinse când au fost expuse pentru prima dată la Paris, la sfârșit de secol al XIX-lea, pentru ca mai târziu ele să devină unele dintre cele mai mari opere de artă pe care le-a creat vreodată omenirea. Cu câte dintre lucruri nu se întâmplă același lucru în fiecare zi, chiar și în business?
Chiar dacă poate să pară paradoxal, în business inovația este prezentă pretutindeni. Totuși, cred că modelul ideal în business este acela care oferă un echilibru între două posibilități: lasă angajaților un spațiu cunoscut, de rutină, de siguranță, dar creează și un spațiu al inovației; pe lângă importanța de a li se acorda angajaților posibilitatea de a avea inițiativă și a inova, la fel de important este ca ei să poată implementa ceea ce propun. Companiile japoneze sunt un exemplu foarte bun în acest sens – ele au dus dezvoltarea și învățarea continuă la un nivel superior, reușind să aibă un progres care a uimit Occidentul. De aceea, cred că, pe termen lung, inovația fără posibilitate de implementare poate duce la demotivare și dezamăgire.
Intervine întrebarea necesară – cum inovăm? Cum putem învăța să învățăm continuu, până la urmă? Un executiv își poate ajuta echipa să învețe, în primul rând, prin puterea exemplului. Mai mult decât atât, el învață alături de angajații săi și se pune la dispoziția acestora. În organizațiile care învață („learning organisations”), cultura organizațională e mult mai puternic centrată pe individ, pe dezvoltarea personală și profesională a acestuia, pe încurajarea creativității. Astfel de organizații au realizat că organizația înseamnă mai mult decât aparate, calculatoare și echipamente tehnice; ele sunt oamenii lor, iar bunăstarea acestora contează pentru succesul organizației.
În toate acestea, liderul dă tonul. El poate, de exemplu, să organizeze workshop-uri și ateliere la care să fie prezent alături de echipa sa, să împărtășească el însuși ceea ce învață cu angajații săi și să îi răsplătească pe cei care ulterior pun în aplicare ceea ce au învățat.
Organizațiile care învață continuu știu să ia greșelile ca pe lecții, ca pe experiențe valoroase, mai degrabă decât ca pe eșecuri. Cred că acestă atitudine face diferența pentru aceste organizații, care au mai multe șanse să ajungă la performanță.
Lilia Dicu este daring executive coach. Lilia lucrează cu top manageri îndrăzneți, care conduc organizațiile prin procese critice de schimbare. Lilia Dicu deține numeroase cetificări în coaching, cele mai importante fiind acreditarea din partea prestigioasei scoli de coaching Newfield Network și certificarea ca Professional Certified Coach acordată de Federația Internațională de Coaching [ICF] – organizația numarul 1 din lume care reglementează profesia de coach la nivel internațional.