AUDIO: Poveste de seară: Inima de lemn care ascunde multe inimi

A citit prima carte imediat ce a învățat alfabetul. Avea, probabil, 6 ani. Era la Brașov, fratele mai mic al unui frate mai mare, care citea deja de la 4 ani.

Acum, scormonind prin amintiri imaginea copilului de atunci, se vede ca ”o bucățică de om, care stătea cu Colț Alb în mână, cu ochii mari și cu mintea la sănii trase de lupi” și care credea că cea mai faină treabă pe care o poți face e să spui povești altora. Dar viața l-a dus în tehnologie și toată forța creativă și-a canalizat-o în profesie, în job. O vreme. Apoi și-a găsit din nou timp pentru scris – cine crede că tehnicienii din IT nu sunt creativi, ”trăiește într-o mare eroare”.

Dar asta e altă poveste!

Povestea de astăzi începe așa: ”Am spus povești pentru oameni mari toată viața mea de adult. A venit timpul să scriu povești pentru copii”. Și da, îl are ca protagonist exact pe acel copil fascinat de Colț Alb, dar care a devenit între timp IT-ist la IBM. Numele lui este Tudor Stoica, iar poveștile lui pentru adulți, mulți dintre voi, cel mai probabil, le știți deja de pe LinkedIn, unde publică în mod constant articole de business. Sau din podcast-ul cu povești din IT numit Rețeaua. Sau, încă un indiciu, este fondatorul celebrului podcast Mind Architect, ce îl are cap de afiș pe Paul Olteanu.

De la o vreme însă, îl tot ”ronțăia” ceva pe dinăuntru, și anume să se întoarcă în lumea săniilor trase de lupi. Așa s-a născut proiectul Somnoroși – povești audio. Mofturel, Gogoșel, Chifteluța, Bombonel și alte zeci de personaje se jucau în capul lui de-a v-ați ascunselea, așa că, într-o seară de decembrie, s-a hotărât să-i scotă pe toți într-o excursie. Mai întâi pe hârtie, apoi, prin vocea Mihaelei Tatu, până la urechile celor mici, în special ale celor pe care îi apucă ghidușiile exact la ora la care ar trebui să se culce.

Ce s-a întâmplat în viața lui de a luat decizia de a schimba auditoriul?

”Oamenii cred, poate, că să scrii povești pentru copii e foarte ușor, dar se înșală. Să revii la esență, să scrii simplu, cu emoție, fără înflorituri și să atingi inimi de copii nu e doar greu, dar e și mult mai delicat. Responsabilitatea e mai mare, filtrele sunt mai puternice, dar și plăcerea de a scrie pentru puștani e pe măsură. Așa că ce s-a întâmplat e pur și simplu că am ajuns să simt că am maturitatea necesară pentru a scrie povești pentru copii. E puțin pe dos decât crede lumea 😊”, a recunoscut Tudor.

Nu a renunțat însă nici la cele pentru oameni mari, ne-a dat asigurări. Merge înainte cu ele și, ca să ne demonstreze că așa e, ne-a ”trimis” pe LinkedIn, unde tocmai publicase un articol, scris într-o cheie foarte personală, la plecarea a doi oameni din compania în care lucrează. ”Eu scriu în flux, cum se zice, articole pentru oameni mari, la declanșare emoțională. Asta face ca oamenii care mă citesc să vibreze la lucrurile pe care le disec și mă ajută să ajung în mințile unor oameni din industrii și zone unde altfel nu aș fi putut avea acces niciodată cu gândurile mele. Scrisul mă împlinește și mă ajută să împărtășesc experiențe personale, dar și să aflu ce păreri au alții și cum văd ei lucrurile”, ni s-a destăinuit Tudor.

Ei bine, în minunata lume zămislită de Tudor, în afară de Mihaela Tatu, zâna cu 1000 de voci și iubire pentru copii și povești, sălășluiesc încă trei crăiese, evident tot cu puteri magice: Oana Ispir, care stăpânește Tărâmul Ilustrației, Roxana Câțu, audio-vrăjitoarea cea bună, și Mihaela Ignat, Crăiasa Munților. Crăiasa Mihaela e una tare specială, e profesoară de limba română și predă la o școală dintr-o localitate defavorizată, Racoș, județul Brașov. Este, practic, spune Tudor, ”unul dintre eroii necunoscuți din această țară, omul care sădește lumină acolo unde puțini dintre noi se încumetă să o facă”. Mihaela face naveta o oră dus și o oră întors de la Brașov la Racoș în fiecare zi, doar ca să educe copiii dintr-o comunitate specială, formată din români, romi și maghiari. E acel gen de om și de profesor care se dăruiește necondiționat.

Și prin capul ei mișună tot felul de personaje, pe care le trimite în excursie împreună cu ceata de eroi dezrobită de Tudor.

”Sunt ceea ce sunt datorită poveștilor”

De ce sunt importante poveștile, cum influențează ele dezvoltarea copiilor, dar și alte câteva secrete din laboratorul magic, am aflat abia după ce am trecut trei munți și trei văi și l-am vrăjit pe Tudor să soarbă de trei ori din poțiunea adevărului.

Din punctul tău de vedere, de ce sunt importante, la modul general, poveștile în viața unui copil?

Uită-te în jurul tău, la oamenii care au succes profesional. Cei mai mulți care au reușit în viața personală și profesională nu numai că au o poveste de spus și de transmis, dar, dacă-i vei întreba cum au ajuns să fie ceea ce sunt, vei afla că drumul lor spre succes a început din copilărie. Poveștile sunt formatoare. Atunci când le citim copiilor noștri, ele fixează modele și valori în mințile lor tinere. Povestea e un instrument, ea modelează destine și caracteristici, de aceea nu trebuie să ne fie indiferent ce sădim în sufletele copiilor noștri prin intermediul lor.

Dar povestea dinainte de culcare?

Povestea spusă înainte de culcare e cea care formează și modelează cel mai bine, pentru că în timpul somnului creierul nostru nu stă degeaba, ci sintetizează și fixează noțiuni.

Poveștile voastre sunt doar de ”adormit” copiii, sau aveți grijă să aibă și o latură inspirațională?

Dacă ai curiozitatea să intri pe somnorosi.ro o să vezi că avem patru categorii de povești: cele care te fac fericit sau să râzi, cele care te inspiră sau te fac să iubești, cele care te surprind sau te pun pe gânduri și cele care te uimesc sau te învață.

Cam acesta e spațiul unde ne-am propus noi să modelăm și să transmitem valori și lecții de viață. Somnoroși nu e doar un loc de ascultat povești, ci un loc de întâlnire între copii și părinții lor. Iar la aceste întâlniri se poate întâmpla orice: se pot învăța cuvinte noi, dezbate concepte și lucruri inedite sau adormi. Asta încercăm să facem. Și cred că și reușim.

Care e povestea ta preferată? Dar eroul preferat?

Am scris în ultimii ani mult, dar, de departe, cel mai frumos lucru pe care l-am scris este o poveste inspirată de cei mai buni prieteni ai mei, niște oameni grozavi, care au crescut 4 copii și a căror frumusețe umană e depășită doar de dimensiunea inimilor lor. Inima de lemn plină cu inimi a ieșit ca un fluviu din mine și am scris-o în câteva minute. Acestea sunt cele mai frumoase povești, cele care vin ca un uragan, direct din inima ta. Când le-am trimis prietenilor mei povestea și le-am spus că le-o dedic, erau la schi. Irina era în telecabină și mi-a povestit că a izbucnit în plâns de a speriat niște turiști ruși care nu știau ce e cu ea și ce a pățit. Dar nu era tristețe, plânsul ei era de emoție, pentru că e o treabă când te vezi prin ochii altcuiva și înțelegi ce diferență poți să faci în viața altor oameni din jurul tău. În concluzie, sunt ceea ce sunt datorită poveștilor, iar poveștile care-mi plac mie sunt născute din familie și prietenie.

Ceea ce vă doresc și vouă!

Povești podcast

Buhu https://bit.ly/2QFe3yX

Inima https://bit.ly/31vgKW7

Iar eu … am încălecat pe o șa și v-am spus povestea așa! Și mai încalec pe-o căpșună și vă spun, copii și părinți, noapte bună!

foto: Tudor Stoica, fondatorul somnorosi.ro