Ce frumos poate fi la școală!
Iubesc copiii! Când privești lumea prin ochi de copil, dorințele, aspirațiile, invențiile devin posibile. Inocența încrederii totale, rezolvarea problemelor prin joacă și, cel mai tare, zâmbetul copiilor m-au determinat să fiu învățătoare. Iubesc să fiu regizorul unor ore importante în viața lor!
Sunt profesor pentru învățământul primar la Şcoala Gimnazială „Henri Mathias Berthlot” din Ploiești. Aveam 14 ani când am ales să fiu învățătoare. Aveam atunci încurajările părinților mei și două modele, persoane dragi mie, doamna mea învățătoare (Vasilica Gabor) și verișoara mea, Aurora. Creativitatea lor, poveștile minunate despre lecții și despre copii au dat startul carierei mele.
Cum orice alegere este însoțită și de un strop de îndoială, după liceu am intrat la Facultatea de Drept. Mă întrebam dacă făcusem o alegere bună. Dar soțul meu și cele două fete ale mele m-au susținut și m-au ajutat să înteleg că trebuia să rămân la școală: este ceea ce mă împlinește. Așa că anul acesta am împlinit 26 de ani de experiență în învățământ.
Irina Vasile
Profesor pentru nvățământ primar – Şcoala Gimnazială „Henri Mathias Berthlot”, Ploiești
ȘCOALA TREBUIE SĂ FIE PE PLACUL COPIILOR
Întotdeauna am crezut că școala trebuie să fie pe placul copiilor, așa că am căutat să pun în armonie dragostea mea pentru educație, iubirea și empatia pentru elevii mei, combinate cu o rigoare bine temperată. M-am dedicat profesiei și m-am străduit să lucrez cu pasiune și profesionalism.
Aspire Teachers (2016), FIEdu (2017), SuperTeach (2018, 2019) mi-au confirmat intuiția: școala trebuie să fie „prietenoasă”. Am realizat cursul „Sistem de valori într-o școală prietenoasă”, pentru a le ajuta și pe colegele cu mai puțină experiență să înțeleagă ce frumos poate fi la școală, atât pentru copii cât și pentru profesori. Cursul este avizat de Casa Corpului Didactic Ploiești. Am inițiat proiectul educațional „Detectiv în misiune literară”, prin care aduc „la lumină” poveștile nemuritoare, repovestindu-le în limbajul noii generații și adaptând diverse cerințe la textul poveștii, așa încât acesta să fie privit din perspectiva fiecărei arii curriculare din planul cadru de studiu.
Dar cursul în care m-am implicat cu tot sufletul și care mă motivează cel mai mult este „Mentalitate deschisă în educație”. Acest curs mi-a oferit revelația „luminii” pe care o poți răspândi în jur și m-a transformat. O idee din acest curs, care mă reprezintă în mod deosebit, este: „Maestrul profesor nu este decât un maestru elev care și-a amintit arta copilăriei – arta de a învăța în prezența celorlalți”. Astfel, am parcurs toate etapele pentru a deveni facilitator al acestui curs, a cărui implementare este atât de necesară în școala românească.
AM ADAPTAT MAI MULT PASIUNILE COPIILOR LA LECȚIILE MELE ȘI LE-AM CAPTAT ATENȚIA
De câțiva ani buni simt nevoia acută de schimbare a școlii românești. Am ales să încep să fac „școala prietenoasă” pornind de la așteptările elevilor mei. Cu cât am adaptat mai mult pasiunile lor la lecțiile mele, cu atât mai mult le-am câștigat atenția.
Mi-a plăcut tare mult pledoaria pentru „A FI” pe care părintele Necula a susținut-o în cadrul uneia dintre conferințele SuperTeach: „A fi disponibil. A fi bun la suflet. A fi compătimitor. A fi transparent. A fi autentic. A fi înțelept. A fi tu însuți.” Așa că m-am gândit la cum aș putea să dezvolt aceste valori în parcursul nostru de învățare din clasele mici.
DORESC SĂ FORMEZ MENTALITATEA VIITORULUI ADULT CU PRINCIPII ȘI VALORI FRUMOASE ȘI DEMNE
Acum am clasa I. Încă din prima zi de școală am pornit aventura celui mai emoționant an din viața de școlar cu „Jurnal de clasa I”. Caietul cu foaie velină a devenit martorul începutului formării unor oameni frumoși și al unor relații ce vor dăinui în timp. În fiecare zi căutăm împreună un cuvânt care să ne călăuzească ziua. Am început prima săptămână cu unic – eu – echipă – colaborare – victorie. Deschidem fiecare săptămână cu câte un cuvânt care ne ajută să găsim ceva care să completeze discuțiile noastre din zilele următoare.
Cuvântul de săptămâna trecută a fost curiozitate (*Nevoia de a afla;*Este bună atunci când nu deranjează) – lămurire (*Te ajută să înțelegi) – referire (*Ceva ce completează o explicație) – reținere (*Ce țin minte; *Să te oprești din a face ceva greșit, urât sau rău). În paranteză sunt explicațiile copiilor. Prin aceste cuvinte explicate, completate, discutate îmi doresc să formez mentalitatea viitorului adult cu principii și valori frumoase și demne.
FAMILIA DE LA ȘCOALĂ
Lucrăm așezați în echipe de câte 6 elevi (coordonez 6 echipe). Schimbăm echipele în fiecare zi de luni, pentru ca elevii mei să se cunoască foarte bine și împreună să fim „familia de la școală”. În funcție de modul în care lucrează, echipele primesc aprecieri sau încurajări. Am stabilit că o echipă devine model atunci când coechipierii știu să se susțină și să se ajute. Așa învățăm matematica, așa învățăm să scriem corect, să citim frumos, să povestim, să prezentăm informații utile sau uimitoare. Simt interesul copiilor în modul în care se implică și se străduiesc să participe cât mai activ la lecții. Sunt așezați față în față ca să se poată privi, să își vadă reacțiile, să își zâmbească.
COPIII TREBUIE SĂ FIE LĂSAȚI SĂ INVEȚE
Provocările mele, la fiecare promoție, au fost ca elevilor să le placă să învețe, să fie curioși, să pună întrebări, să își susțină un punct de vedere, să rezolve singuri ceea ce ține de școală (să nu aibă nevoie de ajutor din partea părinților).
Părinții sunt dornici să vadă niște rezultate spectaculoase la copiii lor, vor să îi știe „olimpici” de mici – de aici apare implicarea lor la tema de acasă. Nu spun că elevii nu ar trebui ajutați, dar e bine să fie păstrate niște limite. Un exemplu este scrierea compunerilor – care este o provocare maximă pentru cei mai mulți. La clasa a treia am primit niște compuneri elaborate, cu exprimări deosebite, pe care copilul nu le putea relata ușor (la lectura orală). De la acea compunere eu așteptam niște propoziții simple, clare (așa cum pot utiliza copiii) pe care să le îmbogățim împreună. Am hotărât atunci, împreună, să le dăm o temă specială părinților: să scrie o compunere în care toate cuvintele să înceapă cu inițiala prenumelui copilului.
Întrucât colaborarea mea cu părinții este una deschisă și optimistă, am primit niște compuneri speciale. Iată una dintre ele, scrisă de tatăl lui Ciprian: „Copiii cresc cu cartea căpătâi. Cititul conduce către cunoaștere. Cei care citesc cunosc, conduc, câștigă. Cultivarea cuvântului cărților citite corespunde chemării culturii. Cumulul cunoștințelor căpătate creează civilizație. Civilizația culturilor crește cu cât cunoașterea crește. Copilul care calcă conștient calea cunoașterii cunoaște cuvântul creeat cândva. Creștem citind, compensăm carențele comportamentale, cultivăm cuvântul, civilizăm comportamente, consumăm cultură … convorbim … conviețuim … concepem … culminăm … chemare cosmică”. Ne-am amuzat și eu, și părinții, dar mai ales copiii, de tema-glumă.
RÂSUL LASĂ LOC SINCERITĂȚII
Cu ceva vreme în urmă Matei, clasa I, cel mai mic din clasă (în decembrie împlinește 7 ani), a venit încă o dată fără caietul potrivit . Eu, în poziția profesorului responsabil cu morala, am început pe ton de ceartă să-i spun ce greșeală a făcut. Văzând că în ochii copilului începuseră să apară lacrimi, am realizat cât de tare greșeam. Am pus repede mâna pe sticla lui de apă (era pe bancă, am ajuns ușor la ea) și am transformat-o în „microfon”. L-am invitat pe Matei să participe la un interviu, spre amuzamentul lui și al întregii clase, și așa am aflat unde rămăsese caietul, am primit cele mai frumoase zâmbete și asigurarea că o să știe să se pregătească așa cum trebuie de acum înainte. Râsul la școală sparge barierele din calea comunicării, lasă loc sincerității și ajută la crearea unei colaborări care susține atingerea potențialului fiecăruia.
GREȘELILE SUNT OPORTUNITĂȚI DE INVĂȚARE
La clasa pregătitoare am făcut intenționat greșeli pe care le-am recunoscut și pentru care mi-am cerut scuze: am încurcat numele copiilor, am scris pe tablă altceva decăt anunțasem, am „murdărit” planșa de pictură… De fiecare dată am demonstrat și „cum se poate corecta” greșeala.
Acum mi-am transformat elevii în „vânători de greșeli”. Le place mult jocul acesta. Este foarte important să le arătăm copiilor că greșelile au rostul lor. Greșelile sunt oportunități de învățare. Trebuie să fie recunoscute, acceptate, apoi îndreptate.
INVĂȚAREA PRIN JOC ESTE CEEA CE LE PLACE MAI MULT
La un moment echipele din clasă au fost denumite după numele unor sporturi – volei, tenis, înot, fotbal, handbal, baschet. Pe planșe mari am realizat aspectul fiecărui teren, apoi am modelat jucătorii și am calculat scoruri, numere pe tricouri, numărul de jucători … Ca temă, fiecare elev a trebuit să aducă o informație despre sportul reprezentat de denumirea echipei sale și să o prezinte sub forma unei știri.
ÎNCURAJEZ EXPLORAREA, REFLECȚIA, EXPRIMAREA DE SINE
Experiențele din viața de zi cu zi, cele pe care școlarii mici abia așteaptă să le povestească, sunt învățare, pentru că cel mai mult asimilăm din experiențe directe. De aceea încurajez explorarea, schimburile de experiență, aventura, implicarea în proiecte pentru comunitate, reflecția, exprimarea de sine.
Aș putea povesti foarte mult despre frumusețea interacțiunii cu copiii la clasă, dar cred că despre cum mă străduiesc eu să fac școala prietenoasă a scris frumos fosta mea elevă, Cosmina Georgescu, acum în clasa a XI-a, la Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești: „Visul oricărui elev începe cu un dascăl care crede în el, care îi orientează imboldurile ingenue ale copilăriei către un nivel superior. Pentru mine, școala reprezintă un prilej de a mă orienta corect și de a acționa eficient pe „câmpul de luptă al vieții”, o oportunitate de a colabora cu profesori devotați, buni profesioniști, dornici de a pune încă de acum temelia viitorului. Printre aceștia se numără d-na prof. înv. primar Irina Vasile, care își demonstrează constant calitatea profesională și ocupă un loc valoros în inimile fiecărui elev pe care îl formează. Este un dascăl atașat de elevi, iar relația cu aceștia este una de colaborare. I-am fost elevă timp de patru ani. Datorită dumneaei sunt un om cinstit, care nu se teme de greșeli, ci învață din ele. Datorită dumneaei cred că educația este singura noastră șansă de a schimba lumea. Doamna învățătoare Irina Vasile se preocupă în permanență de desfășurarea unor lecții cu un profund caracter interactiv și informativ și folosește în actul de evaluare a nivelului de cunoștințe al elevilor toate mijloacele și procedeele ce-i stau la îndemână. Rezultatele obținute de elevii săi atât pe parcursul ciclului primar, cât și în perioada gimnazială, sunt foarte bune – întrucât startul și metoda de a învăța eficient sunt dezvoltate de către învățător în primii ani în care copilul ia contact cu școala. Toate acestea justifică dăruirea și preocuparea d-nei Vasile Irina în actul de predare.”
Cred și eu în ideea care face parte din crezul Școlii Varlaam Mitropolitul: „Învățarea nu are loc între gura cuiva și urechea altcuiva. Are loc între inimi și minți.” Ești profesor din ziua în ce îți dai seama că vei învăța mereu.
Articol preluat din numărul 263, decembrie 2019/ianuarie 2020, al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.