Cei 4 „C” în educația copiilor
Dacă învățarea continuă, longevitatea profesională, îmbătrânirea activă reprezintă noua noastră paradigmă a seniorității, ce avem de făcut astăzi cu seniorii de mâine? Cum putem forma copiilor apetit pentru învățare? Dar o corectă orientare vocațională?
În spatele comportamentului oamenilor stă o forță dinamică unică și aceasta este străduința către a avea succes sau către superioritate
Mulți copii mici se pare că și-au pierdut tendința naturală de a “munci”. Ei trebuie să fie amenințați, mințiți, mituiți, făcând fiecare sarcina o corvoadă. Acestea sunt primele experiențe de angajare pe sarcina muncii, autonomiei, responsabilizării, eșecului/succesului.
Fiecare cultură și civilizație, inclusiv a noastră, a dezvoltat un tipar precis pentru instruirea copiilor. Timp de multe generații, copiii au fost crescuți la fel, astfel încât fiecare adult și fiecare copil știa exact ce să facă, dar acum ne mișcăm rapid dinspre un trecut autocratic într-o nouă era a democrației, cu un grad crescând de egalitate socială pentru toți. Copiii noștri au câștigat status, ei sunt o parte a acestei egalități. Metoda tradițională pentru creșterea copiilor este caducă și nimic nu a fost pus în locul ei.
Această fractură a tradiției este cea care îi încurcă pe părinți. În cursul acestei evoluții democratice, adulții și-au pierdut puterea asupra copiilor, nu îi mai pot controla, subordona sau forța să adopte un anume comportament. Recompensa și pedeapsa au devenit ineficiente. Părinții aveau dreptul să determine supunerea chiar dacă aceasta însemna bătăi severe și amenințări cu izgonirea. Copiii nu mai privesc recompensa ca pe o expresie a unei autorități binevoitoare. Ei o consideră dreptul lor. Subsecvent, eșecul pedepsei este evident. Departe de a fi intimidat, copilul încearcă să-i reziste răspunzând în cel mai bun caz doar temporar.
Conștient de drepturile sale, copilul presupune că, dacă este pedepsit de un adult și el are același drept de a pedepsi. Casele și școlile noastre sunt pline de astfel de acte de represalii reciproce. Copiii și adulții sunt în război. Câteodată în forme subtile, câteodată cu toată brutalitatea artei războiul.
Comunicarea dintre adulți și copii a dispărut. Neînțelegerea este recrudescența, iar neîncrederea domnește. Premisele viitoare profesionale sunt influențate de experiențele primare din familie, din modelele adulților în rezolvarea problemelor, dar și de rolul și locul asumat de copil. Atmosfera democratică presupune nevoia pentru înțelegere, bazată pe respect reciproc, unde nimic nu poate fi câștigat prin luptă, predare sau demisie și astfel asigurăm un tipar relațional sănătos cu sine, cu ceilalți și cu munca.
Orientările actuale și demersurile metodologice ale psihologiei moderne evidențiază rolul primordial al vocației în alegerea carierei, ca expresie a personalității individuale, pornind de la relația complementară: profesie vs. ocupație. Psihologia vocațională pledează pentru un management al carierei prin integrarea profesiei cu ocupația în procesul auto-realizării individuale, desemnând importanța vocației pentru definirea profesiei și implicit a ocupației. Vocația este necesar să fie privită ca o contribuție utilă, iar profesia ca apartenență.
Cariera, ansamblul activităților profesionale practicate de-a lungul vieții, inclusiv funcţiile pre-vocaţionale (cum sunt cele de elevi şi studenţi, care se pregătesc pentru viaţa activă) şi post-vocaţionale (pensionarii care pot avea rol de colaboratori, mentori), necesită o anumită orientare în funcție de aptitutidinile și motivațiile individuale. Managementul carierei implică trei demersuri esențiale complementare: orientarea școlară, vocațională și consilierea carierei.
Consilierea în acest sens are un rol definitoriu, ca un proces ce debutează în perioada copilăriei, accentuat prin consolidare și continuitate în perioada adolescenței pentru afirmarea și dezvoltarea sa socială.
Valoarea oricărei activități umane ar trebui cântărită prin prisma interesului social (gemeinschaftsgefuhl, asimilabil ideii de sentiment comunitar/sentiment de apartenență), însă există un set de principii care stau la baza alegerii profesionale:
- Abilităţi intelectuale şi practice;
- Competenţele obţinute prin şcolarizare;
- Capacitatea de a transpune într-un domeniu de activitate achiziţiile obţinute în şcoală;
- Aptitudini speciale de care individul devine conştient pe parcursul educaţiei;
- Interese şi motivaţii personale;
- Modelul oferit de familie (reproducerea experienţei profesionale a familiei);
- Atitudinea comunităţii faţă de individ (eventuale prejudecăţi ale societăţii ce influenţează negativ percepţia individului în societate şi propria imagine de sine);
- Oferta profesională a societăţii. Alegerea unei profesii
- Târguri de locuri de muncă.
Motivațiile personale, capacitatea intelectuală și competențele obținute prin școlarizare, aptitudinile specifice individuale sunt premise esențiale în auto-afirmare, însă necesită voință și autoeducație, prezența unui angajament bazat pe încredere în sine, pe motivația și credința în transpunerea în fapte a acestor însușiri indiviudale.
De ce au nevoie copiii să reușească? de cei 4 “C”!
- Să aparțină (Connect)
- Să fie capabil (Capable)
- Să conteze (Count)
- Curaj (Courage)
Părinții au nevoie să știe ce e util și ce nu e util să facă în relația cu copiii, în mod special în momentele de conflict și dezordine dacă vor ca ei să fie productivi și eficienți (material și emoțional) cât mai mult timp, în viața lor adultă. Eustresul este cel care face din adulți niște profesioniști pe termen lung, Distresul va fi cel care va motiva individul să se angajeze în sarcină doar pentru a evita conflictul, pedeapsa sau pentru a alerga după recompensă. Îndată ce va înceta condiționarea ”nevoie materială imediată-implicare în activitate recompensată” va înceta și angajamentul profesional.
Prea mult din practicile noastre educaționale sunt centrate pe erori. O mare parte din eforturile noastre educaționale sunt dedicate prevenirii sau corectării greșelilor. Multe dintre aceste proceduri cu bună credință, bine intenționate conduc la descurajare suplimentară. Nimeni nu poate construi pe slăbiciune, numai pe putere. Copiii noștri sunt de obicei impresionați de faptul că nu sunt destul de buni așa cum sunt, așadar, încrederea în forțele lor este erodată; chiar și încrederea în sine este doar temporară și condițională. Chiar și cel mai de succes copil rămâne temător pentru că niciun succes nu îl protejează împotriva viitoarelor eșecuri, iar eșecurile și greșelile amenință statutul și recunoașterea socială fără de care nimeni nu se poate simți în siguranță. Mentalitatea de sclav, caredetermină pe toată lumea să se teamă de pedepse și să fie bun doar dacă trebuie să fie, e necesar să fie înlocuită cu realizarea libertății proprii a fiecăruia, cu autodeterminare, responsabilitate și o putere aproape de neconceput. Toate influențele culturale care presupun intimidare sunt inamicele dezvoltării omului liber. Nu avem nevoie de simboluri de putere pentru ei atunci când noi înșine nu credem în aceste simboluri de putere.
Sinceritatea, curajul și simțul răspunderii pot evolua fără frică, fără amenințarea cu pedepse și fără simbolurile tradiționale ale trecutului autocratic.
Teoria opţiunii şi dezvoltării profesionale (Ginzberg, 1951, 1984) ia în considerare mai multe aserţiuni. Procesul opţiunii profesionale are ca rezultat un compromis între interese, capacităţi, valori şi oportunităţi. Există trei etape ale opţiunii profesionale: opţiunea bazată pe fantezie (când suntem ghidați după plăcere), opţiunea bazată pe încercare (când suntem ghidați după trebuințe) și opţiunea realistă (când reușim să facem cu plăcere ce trebuie și să facem din ce trebuie, o plăcere!)
Elementele definitorii: diferenţe individuale, multipotenţialitatea, tiparelele abilităţii profesionale, identificarea şi rolul modelelor, continuitatea ajustării, etapele vieţii, tiparele carierei, definirea succesului pot defini stilul vieții adulte preluate din tiparele familiale..
Viitorul profesional este şi o „consecinţă” a prezentului, în ceea ce privește investiția în educație, formarea, dezvoltarea abilităţilor şi aptitudinilor personale, maturizarea generală sau structurarea unei personalităţi orientate spre activitate
Personalitatea este o structura consistentă pe care se dezvoltă stilul vieții unui om
Conform F.Howard și Martin Leslie în „Longevitatea. Cine trăiește mai mult și de ce”, în definirea unei personalități „care se vindecă singură” există o concordanță clară între o personalitate compatibilă cu mediul și condițiile de muncă, aceasta generând la rândul ei sănătatea mentală și fizică. „Fii ocupat. Acesta este cel mai ieftin și eficient medicament pe pământ”.
Psihologul Holland a creat un sistem criterial de clasificare potrivit tipului de persoană și mediului ocupațional. Acesta a considerat că alegerea unei profesii este deseori o expresie a personalității și a delimitat 6 tipuri care se referă atât la persoanecât și la ocupații. Persoanele și ocupațiile artistice (actori, muzicieni, designeri, artiști), ocupațiile realiste ce evidențiază rezultate concrete (ingineri, pompieri, piloți, mecanici etc) ocupațiile de cercetare (economiști, fizicieni, sociologi, chimiști) ocupațiile sociale (includ personal de asistență, preoți, medici, profesori, consilieri), ocupațiile de întreprinzători, asigurări, politică, vânzări), ocupații convenționale ce presupun capacități de organizare, administrație, analiza financiară, audit.
Aceste predispoziții facilitează învățarea și performanța (Schiefele Krapp și Winteler, 1992), favorizând astfel și dezvoltarea abilităților. La nivel motivațional, interesele orientează și susțin comportamentul, influențând persistența în sarcină și nivelul de efort depus pentru realizarea activității (Pintrich și Schunk, 2002). Mai mult, studiile empirice arată că interesele vocaționale nu sunt doar o listă de activități agreabile sau dezagreabile, ci reflectă o parte a conceptului de sine (Savickas, 1999). Oamenii tind să se identifice cu ceea ce fac, să atribuie sens activităților, astfel încât aceste preferințe devin, în timp, mai mult decât niște simple emoții declanșate situațional.
În acest sens, elocvent este studiul inițiat de asociația Happy Minds în cadrul programului gratuit de evaluare vocațională, organizat pe un eșantion eterogen de tineri, din gimnaziu și liceu. Analiza cercetării a generat anumite profile de personalitate cu un înalt grad de socializare (interes crescut pentru cei din jur, respectă părerile și drepturile celorlalți, relații sociale bune, respectă normele și regulile etc) Conform înclinației vocaționale, 29% dintre intervievați sugerează interese sociale, 23% antreprenoriale, 20% artistice și investigative 14%, realistice 8% și convenționale 6%.
Peste 94% dintre intervievați dețin abilități de învățare peste medie, însă un scor de 10% nivel de autonomie peste medie. Lipsa încrederii în sine și dezechilibrele emoționale marchează și o toleranță scăzută la frustrare, lipsă de autocontrol, gândire catastrofică, dependență, teamă de eșec, sentimente de inferioritate, care anihilează procesul cognitiv. Motivarea și orientarea creativă ar contrabalansa stilul autocratic bazat pe severitate și supunere.
Studiul reliefează rolul psihologiei vocaționale în cadrul sistemului educativ menit să stimuleze abilitățile și competențele native ale tinerilor în scopul desăvârșirii lor profesionale.
Articol preluat din numărul 261 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.
