Cum ajuți un copil să aibă succes în viață: 5 factori cheie
În calitate de părinți ne dorim să avem copii plini de încredere și entuziasm. Care să știe ce vor să facă în viață. Care consideră că orice provocare reprezintă o oportunitate de învățare. Și care ajung, eventual, să aibă cariera pe care și-au dorit-o cu adevărat.
Iar toate aceste lucruri se definesc încă de la vârste fragede, când copiii au cea mai mare capacitate de a învăța. Atunci când sunt mici, ei absorb aproape tot ceea ce văd în mediul înconjurător. Ceea ce înseamnă că este esențial ca cei mici să aibă în jurul lor exemplele potrivite. Iată care sunt cei mai importanți factori în acest sens.
Siguranța
Nimeni nu se poate dezvolta armonios într-un mediu în care nu există siguranță. Tocmai de aceea, este necesar ca un copil să se simtă iubit și protejat de persoanele cele mai apropiate, adică de familie. El trebuie să știe că în familie găsește sprijin necondiționat. Doar așa poate să se dezvolte într-un mod armonios.
Iubirea și atenția oferite unui copil nu îl răsfață. Ci îl ajută să se concentreze mai bine la lucrurile pe care le învață. Siguranța înseamnă și crearea unor rutine și stabilirea unor limite și reguli clare. Acestea îl ajută pe copil să știe la ce să se aștepte.
Educația
Educația oferă cele mai multe oportunități de creștere pentru un copil. Astfel, va putea fi expus la diferite experiențe pentru a putea să învețe despre tot ceea ce îi place. El are nevoie și de activități care îl scot din zona de confort și care îl ajută să exploreze și să se dezvolte armonios.
Din păcate, există numeroși copii care nu acces la o educație de bază. Însă există modalități prin care tu poți ajuta acești copii să aibă acces la educație. Doar cu o donatie poți să faci diferența și să le oferi acestora oportunitatea de a crește și de a-și descoperi adevăratul potențial.
Încurajarea
Încă de când sunt mici, copiii ajung să creadă despre ei ceea ce aud. Modul în care le vorbești va deveni vocea lor interioară. Tocmai de aceea este important că ei să audă încurajări din partea părinților. Dacă le scoți în evidență greșelile, nu vor putea să știe ce fac de fapt bine.
Vorbele pozitive cresc încrederea copiilor, precum și oportunitatea de a greși fără să fie criticați și susținuți pentru a învața. În acest fel vor ajunge adulți încrezători, care nu se vor da bătuți atunci când întâmpină orice dificultate la locul de muncă.
Oportunitățile de învățare
E normal ca un părinte să aibă dorința de a-și proteja copiii. Totuși, în unele situații, este necesar să îi lăsăm pe ei să învețe. Chiar și atunci când pare că durează la nesfârșit să își lege șireturile, să toarne un pahar cu apă sau să își pună geaca. Orice abilitate pe care o dobândește îl ajută pe copil să devină autonom și să aibă încredere în forțele sale proprii.
Nu trebuie să le oferim pe loc soluții. Trebuie să îi lăsăm pe ei să le găsească și să greșească, ca să se poată bucura apoi de succes și să știe că sunt capabili.
Conectarea emoțională
Copiii au nevoie să se simtă conectați de cei apropiați. Conectarea poate să fie sub forma unei îmbrățișări, a contactului vizual în situații dificile sau chiar a unor cuvinte de încurajare. Această conectare îi ajută să se simtă în siguranță cu părinții lor.
Când părinții sunt deconectați emoțional de copii, ei pot simți că e ceva în neregulă cu propria persoană. Nivelul de confuzie crește și apare stima de sine scăzută. Așa că este esențial ca cei mici să se simtă înțeleși de către părinți.
Baza succesului în viața de adult începe din copilărie. Așa că este necesar să îi ajutăm pe copii să aibă încredere în forțele proprii și să nu se lase descurajați în fața eșecului. Doar așa vor face față cu succes provocărilor care pot să apară pe măsură ce cresc.
Sursă foto: Shutterstock