Hiperactivitatea copilului. Cum fac față părinții unui astfel de comportament

Hiperactivitatea. În ultimul deceniu hiperactivitatea a devenit un termen cunoscut și un fenomen studiat de un număr important de specialiști din diferite domenii. Astfel, în mod firesc, cunoașterea hiperactivității și-a lărgit sfera, iar o parte din premizele inițiale au devenit demodate. Cu toate că multe aspecte ale hiperactivității au progresat, altele nu s-au schimbat deloc. Mulți părinți interesați consultă un specialist în privinta dificultăților pe care le întâmpină în viață alături de copiii lor hiperactivi. Aceștia din urmă, în afara stării inițiale de agitație, pot avea temperamente, personalități diferite, grad de dezvoltare al inteligenței diferit și pot avea sau nu inabilități specifice de învățătură. Cu toată varietatea cazurilor, există câteva dificultăți generale ce merită o descriere mai detaliată.

Ce este hiperactivitatea?

Prin hiperactiv se înțelege o persoană mai activă în general, într-un mod lipsit de finalitate, comparativ cu alte persoane de aceeași vârstă, la masă, somn, lectură, studiu sau alte activități. Hiperactivul pare mereu în mișcare. Numai acest lucru nu indică existența unei anomalii sau dereglări. Mulți dintre noi sunt într-un moment sau altul mai activi ca de obicei. Aceasta se poate datora excitației produse de un eveniment festiv, neliniști legate de realizarea sau nerealizarea unui lucru, sau exuberanței provocate de venirea primăverii. Unii copii prezintă această stare de neobosită superactivitate în mod constant, urmare nu a bucuriei sau a neliniștii, ci a faptului că părți din creierul lor sunt afectate. În mod curent acești copii sunt și întârziați, prezintă o dezvoltare lentă (merg sau vorbesc foarte târziu) și nu pot urma cursurile în mod normal la clasele cu profil special.

Când începe hiperactivitatea?

Multe mame semnalează faptul că încă din frageda copilărie copiii lor au fost mult mai activi decât ceilalți frați sau surori. Unii se întorceau pe burtă când erau lăsați singuri doar pentru câteva secunde în care mama se ducea până în celălalt capăt al camerei după un scutec curat. Adeseori dădeau din picioare mai mult decât ceilalți frați, dormeau mai puțin și neregulat, aveau colici câteva luni după naștere și erau în general foarte excitabili. Când se ridicau în picioare stricau salteaua din pătuț sărind în el neobosiți.

Un alt grup de cazuri se face cunoscut la începutul mersului. Acești copii arată o îndemânare puțin comună în golirea sertarelor găsite la îndemână, în cățăratul pe mobile, ieșirea din paturi sau țarcuri și face în general imposibilă păstrarea aspectului civilizat al casei, iar supravegherea lor trebuie să fie constantă pentru a evita accidentele.

Un al treilea grup de copii – care au prezentat simptomele de mai sus în mai puțină măsură sau au avut părinți mai îngăduitori – este recunoscut la intrarea în grădiniță sau în școala primară. Comparați cu cei de vârsta lor, ei sunt mai greu de manevrat din cauza agitației, neatenției și lipsei de maturitate. Este o relație neîndoielnică cu faptul că în școală, mai mult decât acasă, copiii sunt obligați să se conformeze unor reguli. Ei trebuie să stea liniștiți mai mult timp, să se concentreze mai mult și să li se acorde mai puțină atenție individual. Aceasta înseamnă că un număr de copii hiperactivi (65-75%) sunt duși spre consultare la un medic înainte de vârsta școlară.

Majoritatea părinților va încerca în mod natural să rezolve situația în cadrul familiei, punându-și doar problema dacă este bine sau nu să procedeze astfel. Prietenii sau rudele spun: “și unchiul lui a fost la fel când era mic și iată ce bine a reușit în viață!” Astfel de remarci îi fac pe părinți să ezite a cere sfaturi și îndrumare medicală în cazul copiilor lor hiperactivi.

Mai mult, copiii hiperactivi sunt capabili adeseori să se concentreze într-o situație inedită, pentru un oarecare timp (de exemplu în timpul vizitei la medic), capacitate care poate să-l facă pe medic să nu sesizeze seriozitatea problemei, sugerînd că este vorba despre o idee fixă, sau poate chiar o stare de spirit provocată de părinți.

Ce cauzează hiperactivitatea?

Nu se cunoaște o cauză specifică a hiperactivității. Mulți cercetători au afirmat că este vorba de o serie de deficiențe cerebrale ale copiilor și au investigat în detaliu dacă nașterea acestora a fost dificilă, prematură, dacă au suferit de boli cerebrale infecțioase sau alte boli, dar fără rezultat. S-a rămas la concluzia că grupul acestor copii este înzestrat cu această caracteristică în mod natural, așa cum unii sunt în mod natural foarte înalți sau foarte blonzi.

Mulți părinți interesați consultă un specialist în privința dificultăților pe care le întâmpină în viață alături de copiii lor hiperactivi. Aceștia din urmă, în afara stării inițiale de agitație, pot avea temperamente, personalități diferite, grad de dezvoltare al inteligenței diferit și pot avea sau nu inabilități specifice de învățătură. Cu toată varietatea cazurilor, există câteva dificultăți generale ce merită o descriere mai detaliată.

Cum pot ajuta părinții? Moduri de supraveghere și îndrumare

Supravegherea medicală: fiecare copil hiperactiv trebuie văzut de un medic familiarizat cu sindromul hiperactivității. O medicație specială este în general utilă în tratarea hiperactivității. În ultimul timp medicii pledează pentru o varietate de tratamente ce elimină cu totul utilizarea medicamentelor. Doze mari de felurite vitamine, regimuri alimentare, exerciții speciale au fost utilizate în scopul tratării hiperactivității.

Îndrumarea educațională: orice părinte care își dă seama de rezultatele inegale la învățătură ale copilului (este foarte bun la unele materii și foarte slab la altele) sau sesizează dezvoltarea mai lentă (copilul de 8 ani nu-și poate lega șireturile sau nu știe care este dreapta și stânga) trebuie să solicite evaluarea psihologică a copilului, care trebuie să fie urmată de un mod de educare specială.

Supravegherea anturajului: Pentru a reuși avem nevoie de ajutorul fiecărei persoane din mediul copilului hiperactiv. Aceasta include familia, profesorii, colegii, vecinii, prietenii care vin în vizită și toți cei care intră în contact cu copilul. Toți aceștia pot fi utili dacă înțeleg natura comportamentului copilului hiperactiv.