Job-ul părinților, prieten sau dușman pentru copii?

Dacă ești părinte și ai și un job foarte solicitant, atunci trăiești aceeași dilemă cu care se confruntă majoritatea celor care se simt vinovați că nu petrec mult timp mult cu copiii. Să menții un echilibru între cele două responsabilități uriașe poate deveni uneori copleșitor. De aceea am invitat mai mulți specialiști care să dezbată acest subiect.

Cu aproximativ două decenii în urmă, într-un studiu care cerceta aproximativ 900 de profesioniști din mediul de afaceri, cu vârste cuprinse între 25 și 63 de ani, era explorată relația dintre viața profesională și viața de familie. În studiul realizat de către Jeff Greenhaus – Drexel University – și Stewart D.Friedman era descris modul în care aceste două aspecte ale vieții pot fi aliați șau dușmani, după cum comentează Harvard Business Review. Vorbim despre modul în care viețile emoționale ale copiilor sunt afectate de carierele părinților. Constatările ajută la explicarea a ceea ce s-a observat încă de la cercetarea inițială despre modul în care copiii sunt afectați negativ. De faptul că, printre altele, părinții lor sunt distrași digital – fenomen cunoscut și sub denumirea de „technoference”, nemaipunând la socoteală efectele dăunătoare ale stresului la locul de muncă asupra vieții de familie.

La modul general vorbind, majoritatea cercetărilor se concentrează pe următoarele teme: dacă mamele lucrează sau nu, dacă dacă părinții lucrează full-time sau part-time, timpul petrecut de părinți la locul de muncă, calendarul implicării părinților în viața copiilor etc. Desigur, părerile sunt împărțite. Pentru aprofundarea subiectului, am cerut părerea mai multor specialiști.

Este vorba despre noi și ei, ei și noi

„Instinctiv știm cu toții: nu durata timpului petrecut împreună cu copiii este esența, ci calitatea acestui timp și gradul în care suntem cu adevărat prezenți pentru ei și cu ei, nu doar pe lângă ei. În aceeași direcție converg descoperirile recente ale neuroștiinței”, explică Oana Botolan (FOTO), Managing Partner CTeam Human Capital.

„Dacă ar fi vorba doar despre adulți, parcă ar mai fi negocieri de purtat și alinieri de făcut, șanse de dat… Când însă te îndrepți cu întrebarea direct către copii, greutatea acesteia crește. Aș spune că pare imposibil să nu afecteze copiii felul în care abordăm cariera noastră. În mod natural copilul dorește apropierea părinților și uneori efortul pe care aceștia îl fac pentru realizarea profesională ia mult din timpul și energia pe care, în mod tradițional, îl alocau în trecut familiile copiilor lor”, este de părere Madi Rădulescu – Managing Partner la MMM Consulting Intl.

Maria-Iris Hoeppe – life&business professional coach – vine cu o altă abordare: „faptul că părinții sunt astăzi foarte implicați profesional, programul de lucru ținându-i ocupați până spre ora 19, a condus la crearea de after-schooluri, sisteme organizate de supraveghere a copiilor sau la angajarea de așa zise <bone>. Aspectul pe care vreau să îl evidențiez ca fiind de impact în dezvoltarea personalității unui copil se referă la influențarea acestui mecanism de adaptare socială a părinților asupra dezvoltării anumitor spectre ale inteligenței emoționale la copii”.

Urania Cremene, expert în parenting consideră că, indiferent câte ore își petrec părinții la serviciu, copiii sunt mai bine dacă înțeleg că familia vine pe primul loc. „Ar putea suna a cuvinte goale dacă nu facem nimic pentru asta, chiar dacă spunem că familia este pe primul loc. Ce înseamnă asta mai concret, ce am putea să facem? De exemplu, de fiecare dată când ne sună un membru al familiei sau copilul să-i răspundem și să spunem prietenilor noștri, partenerilor noștri de serviciu că pentru noi familia este pe primul loc și dacă cineva din familie ne va suna la un moment dat vom răspunde”.

„Neuronii-oglindă pe care copiii îi folosesc foarte mult sunt responsabili în mare parte de felul în care copiii interiorizează relația părinților cu munca – ei vor prelua modelul pe care îl văd la adulți și le va servi ca bază. Stresul de la muncă, acela negativ, sau lipsa siguranței de sine în carieră vor fi preluate la fel de intens, doar că nu vor fi o bază prea bună pentru comportamentul viitor al copiilor”, subliniază Oana Botolan. „Preocuparea sănătoasă a părintelui pentru relaxare și timp de calitate influențează pozitiv comportamentul copiilor, spre deosebire de permanenta preocupare pentru trebuirile gospodărești. E contraintuitiv cum cititul unei cărți este mai benefic pentru dezvoltarea armonioasă a copilului și aduce mai multe beneficii pe termen lung decât să faci curățenie în casă, de exemplu. De când mă știu am vrut să am copii și tot de când mă știu am vrut să fac ceva remarcabil în carieră”.

Am ales să vorbesc despre mama!

De când este mamă, Oana Botolan se aliniază majorității femeilor care se simt permanent vinovate, cu grade diferite de intensitate, pentru că nu petrec suficient timp cu copilul. „Și în paralel pentru că nu petrec suficient timp pentru a face lucruri și mai multe si mai bune pentru afacerea mea. Este ca un mers pe sârmă permanent”. A avut însă acum un an un moment de „iluminare” care a luat-o total prin surprindere. A trebuit să pregătească un speech despre un subiect personal, dar inspirațional (o temă grea), iar după panica inițială, a decis că cel mai mult i-ar plăcea să vorbească despre modele. „Știi tu, oamenii aceia care îți dau direcția în viață și care te ajută să mergi drept. Și după ce m-am gândit mult, am ales să vorbesc despre mama! Cum pentru mine a fost inspirația și sursa încrederii în mine pentru tot ce ține de carieră. Cam în aceeași perioadă, am continuat cursurile de coaching Erickson și m-am certificat ca trainer Erickson pentru programul Parent as coach. Nu cred că am o bucurie mai mare decât atunci când țin aceste cursuri părinților sau educatorilor – pentru mine înseamnă cea mai mare confirmare și așezare a lucrurilor pe care parțial le facem instinctiv, dar pe care le poți face asumat și constant, și despre lucrurile și comportamentele care sunt în controlul nostru. Dintr-un curs de coaching pentru părinți și un speech pregătit din greu, mi s-au așezat vinovățiile în cu totul și cu totul altă perspectivă.

Cum să îți placă perspectiva de a munci, dacă îți vezi părinții nervoși?

Madi Rădulescu (FOTO) are câteva argumente pentru a ne uita corect la felul în care putem reduce efectele potențial negative ale carierei noastre asupra copiilor. Timpul este primul indicator în legătură cu absența părinților de lângă copii. Timpul lung petrecut la birou sau în trafic reduce considerabil posibilitatea de a sta cu copiii. „Pe de altă parte este nevoie să fim sinceri și să realizăm că timpul pe care îl petrecem acasă nu este neapărat timp cu copiii în activități comune ci, stăm prin casă unii pe lângă alții. Nu cantitatea de timp este cea care face diferența, ci calitatea acestuia. În activități comune, copiii învață de la și împreună cu părinții lor. Influența negativă asupra copiilor poate apărea și dacă ești prin preajmă, dar vrei să fii lăsat în pace”.

De asemenea, stresul pe care îl aducem acasă, felul în care alegem să ne raportăm la evenimentele obositoare, neplăcute sau sâcâitoare, tinde să genereze la copii atutudini de respingere față de muncă în general. “Cum să îți placă perspectiva că vei munci mai târziu, dacă îți vezi părinții nervoși și chinuiți în legătură cu munca lor? Dacă alegi o carieră sau un job, este alegerea ta de adult să te raportezi corect la muncă ta ca fiind generatoare de satisfacții și recompense și nu să duci acasă, în familie, toate efectele potențial negative. În fond, dorești să crești un viitor adult capabil să își facă un rost în viață și să privească munca drept o sursă de împlinire. Altfel, vor veni în curând anii în care va trebui să îl întreții. Tot tu”.

A face carieră nu înseamnă a fi un carierist egoist și oportunist

Povestește-le copiilor despre munca ta. Copiii nu știu și nu înțeleg ce facem dacă nu le spunem. „Fiica mea obișnuia să mă întrebe când era mică: <De ce nu mă iei cu tine? Oamenilor de acolo nu le plac copiii?>. Zâmbeam și îi explicam ce fac, cum se desfășoară munca mea, când mă poate însoți la birou și cum trebuie să se comporte pentru ca cei din jur să nu fie deranjați, ce poate face util pentru a-și petrece timpul, când nu o pot lua și de ce etc. Pe măsură ce înțeleg cu ce se ocupă părinții, copiii pot face propriile lor alegeri. Dacă jobul este doar o <cutie neagră>, nu văd decât că părintele lipsește și vine acasă obosit și nervos. Înseamnă că munca, jobul, cariera sunt ceva rău!”, mai evidențiază Madi Rădulescu. Tot ea consideră că un alt beneficiu al discuțiilor despre „ce fac la serviciu și de ce e importantă cariera pentru mine” se va vedea când, în adolescență, vor trebui să vadă ce vor face ei, de ce e importantă gândirea unei cariere de la bun început… “Să fim serioși! Muncim circa 40 ani. Este pură alienare mintală dacă nu faci ceva pentru care să ai cât de cât plăcere și înclinație. Deci e nevoie să descoperi devreme și să perseverezi descoperind și învățând toată viață. Este important să abordezi cu deschidere subiectul carierei tale față de copii și să le cultivi dorința de auto-realizare. A face carieră nu înseamnă a fi <carierist egoist și oportunist>. Munca, familia, copiii, prietenii fac parte din viața noastră și nu este neapărat nevoie să sacrifice ceva în detrimentul altei părți”.

Dispariția socializării libere conduce la atrofierea apartenenței la un grup

Maria Iris Hoeppe (FOTO) crede că, din cauza faptului că părinții sunt foarte obosiți, ei nu mai au, ca înainte, un teritoriu temporal suficient de mare și nici disponibilitate de comunicare profundă, de împărtășire a emoțiilor cu copiii lor.

“Nici disponibilitate afectivă de a-i ajuta pe aceștia să le recunoască și să le gestioneze eficient. Iar comportamentele de empatie și control emoțional se învață de mici, în primul rând mimetic, și în al doilea rând prin comunicare, joc și activități comune cu părinții. Impactul asupra unui adult care nu stăpânește acest mecanism de empatie și auto-control poate fi copleșitor, atât în ceea ce înseamnă consecvență în urmărirea unor obiective, cât și în construirea unor relații sociale sănătoase”.

Până acum vreo 50 de ani, copiii din câte un sfert de sat sau 2-3 străzi ale unui cartier formau grupuri de amici, în care exersau liber abilități sociale deosebit de utile pentru viața de adult.

„Să învețe să colaboreze, să fie competitivi, să știe să câștige și să piardă deopotrivă, să creeze <un trib>, să împartă, să inițieze acțiuni ad-hoc de dragul generării bucuriei prin joc, să se cunoască și să învețe să se poziționeze că individ prin intaractiunile cu grupul, să învețe să comunice, influențeze și negocieze ceea ce vor să convingă ei ca grupul să facă, să se impună, să genereze colaborare prin inspirarea și convingerea altora, nu prin dogmele și regulamentele impuse de sistemul de tip școlar sau regulile rigide ale unui joc video. Astăzi, la orele după-amiezii, părinții sunt încă la serviciu, iar copiii petrec o mare parte din timpul liber la after school, cu bonă sau cu o tabletă. Dispariția socializării libere conduce la construirea de personalități dificile, incapabile să socializeze productiv”. Diminuarea interacțiunilor naturale de grup, dintre copii, a acelora menite să le permită să se coaguleze natural ca grup, a dus la slăbirea mușchiului de „apartenență la trib”. „Oamenii au trăit mereu de-a lungul istoriei umanității în triburi/sate/comunități strânse, ca o alegere conștientă benefică, iar curajul lor venea nu numai din încrederea în sine, ci și din încrederea că se pot baza pe alții, pe membrii tribului tău în care ai încredere.

Ca adulți, acești copii care au interacțiuni limitate în grupuri natural create, vor dezvolta mult mai greu încrederea în colegii lor și vor avea dificultăți, de exemplu, ca manageri, să genereze sentimentul de apartenență, de incluziune, pentru membrii echipelor lor. În concluzie, riscul este că da, copiilor le crește IQ-ul (inteligența carteziană), dar le scade EQ-ul (inteligența emoțională). Iar pentru oamenii cu un EQ mic, viața este mult mai dificil de gestionat”, e de părere Maria Iris.

Să fim prezenți!

Urania Cremene recomandă ca atunci când suntem acasă, să fim acasă. Spunem tuturor colegilor noștri, partenerilor noștri, șefilor noștri că, deși stăm o oră, două peste program, în momentul în care am ajuns acasă – NU e-mail-uri, Nu telefoane, NU tabletă, NU mai muncim de acasă și spunem clar și copiilor acest lucru. Deci când ajungem acasă, închidem tablete, telefoane și suntem prezenți în familia noastră”. Este extrem de important să le transmitem copiilor încă de când sunt foarte mici că munca noastră este ceva ce facem cu plăcere și nu este doar o sursă de venit.

„În momentul în care copiii întreabă <De ce mergi la serviciu și nu stai cu mine acasă?>, de multe ori suntem tentați să spunem <Merg la serviciu ca să câștig bani pentru a-mi putea permite această casă și toate jucăriile tale>. În momentul în care spunem asta, ceea ce transmitem, în primul rând, este că nu avem control asupra vieții noastre și facem ceva ce trebuie să facem, dar de fapt noi nu dorim să facem asta și de cele mai multe ori nu este adevărat. Ce mai transmitem este că munca noastră nu ne face plăcere și este ok să facem ceva ce nu ne place doar fiindcă avem nevoie de bani”, adaugă Urania Cremene.

Toate aceste mesaje sunt extrem de contradictorii și nocive pentru copil, pe termen lung. Așadar, să găsim plăcere în munca pe care o facem acum și să le spunem copiilor că mergem la serviciu pentru că alegem să facem asta și pentru că acolo avem parte de învățare, de provocare, avem un grup de prieteni, de oameni care ne apreciază când ne simțim competenți și că, așa cum noi ne simțim bine la serviciu, așa se pot simți și ei bine la grădiniță sau la școală. „Dacă noi le transmitem că nu ne simțim bine la serviciu, de ce ne mirăm când nu se simt bine la grădiniță sau la școală?”.

Este alegerea noastră

“Este important pentru noi, mamele, să le transmitem copiilor că este alegerea noastră să mergem la serviciu, chiar dacă noi simțim ca pe o presiune și am prefera să stăm acasă. Hai să transmitem copiilor noștri că avem control asupra propriei vieți și că suntem într-un loc pe care l-am ales. Pe lângă lucrul acesta, ce este interesant de văzut este că ai noștri copii sunt mai bine atunci când mamele își fac timp pentru ele, pentru relaxare”, mai subliniază Urania Cremene (FOTO). Așadar, copiii noștri nu au nevoi de sacrificii, au nevoie ca atunci când suntem prezenți cu ei, să fim prezenți 100%. Apreciază mai mult să fim implicați cu ei într-un joc un sfert de oră, decât să fie într-o casă fără niciun strop de praf. “

Evident că prezența atât fizică, cât și emoțională, a părinților este extrem de importantă. Însă, atunci când job-ul nostru sau carierele noastre ne cer să fim acolo sau în altă parte mai mult decât acasă, mai mult decât poate ne-am dori, recomand să transmitem copiilor noștri că ceea ce facem facem cu pasiune, facem cu valoare pentru semenii noștri, contribuim la binele altora, învățăm, avem prieteni, deci ne place ceea ce facem. Așadar, hai să nu aducem serviciul acasă, hai să nu lucrăm de acasă, să nu dăm e-mail-uri de acasă. Atunci când suntem acasă să fim pentru familie, pe care, în percepția copiilor, să o punem pe primul loc”, mai este de părere Urania Cremene.

____

Foto: Pixabay & arhiva