Lecţia oferită de Donald Tusk prin discursul impecabil susţinut la ceremonia de deschidere a Președinției române a Consiliului Uniunii Europene
Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a ţinut un discurs impecabil, în limba română, la ceremonia de deschidere a Președinției române a Consiliului Uniunii Europene. Alocuţiunea a fost presărată cu referinţe culturale, sportive şi proverbe autohtone, precum şi cu mărturisiri legate de faptul că prima maşină a familiei sale a fost o Dacie. Totuşi, diplomatul european a trasat şi linia roşie peste care UE nu permite trecerea.
Redăm mai jos integral discursul de joi seară, ţinut la Ateneul Român din Bucureşti de către Donald Tusk:
“Sunt foarte mândru și fericit că voi conduce, împreună cu dumneavoastră, afacerile noastre europene comune în acest semestru al primei președinții române a Consiliului Uniunii Europene. Sunt convins că, în aceste șase luni, veți interpreta cu energie și înțelepciune o adevărată Rapsodie română. Sunt sigur că președinția dumneavoastră va fi la fel de energică, de românească și de europeană ca muzica lui George Enescu. Și nu o spun doar pentru că ne aflăm la Ateneu în această seară. O spun pentru că știu cât de rezistentă și de creativă este națiunea română. Cred că, sub bagheta dumneavoastră, orchestra va găsi sunetul potrivit și că veți face tot ce vă stă în putință pentru a lucra ca o echipă pentru apărarea intereselor Europei.
Veți fi gazdele Europei și sunt convins că veți acționa în spiritul proverbului: Omul sfințește locul. Am încredere, de asemenea, că veți acorda importanța necesară respectării regulilor. În această lume în transformare rapidă, în care viitorul ne va surprinde zi de zi, respectarea regulilor și atașamentul față de principii vor juca un rol esențial. După cum spunea Nichita Stănescu într-o frumoasă poezie:
Se apropie viitorul, se aude, se vede
Gândurile pe care le trimit spre el
se-ntorc mai repede ca altădată.
Și-mi trec scântei șuierând în viteză
prin suflet, vestindu-l întruna.
În mare măsură, depinde acum de România dacă și în ce fel Europa va depăși provocările viitorului. Depinde numai de dumneavoastră dacă politica românească va fi pentru Europa un exemplu bun sau un avertisment sever.
La reuniunea informală de la Sibiu a Consiliului European va fi în joc concepția noastră comună în privința viitorului Europei. Celor care își imaginează că în Uniunea Europeană e un semn de putere să acționezi în afara regulilor convenite și să găsești scurtături, le spun că se înșală. Este un semn de slăbiciune. Celor care fac eforturi pentru a apăra valorile europene, libertatea și drepturile noastre, le spun: continuați lupta! Nu uitați că provocări vor exista întotdeauna și că uneori, după cum spunea Mircea Eliade: Lumina nu vine din lumină, ci din întuneric. Și amintiți-vă și de aceste vorbe ale lui Andrei Pleșu: Toate obstacolele ne par ziduri. Problema e să le tratăm drept oglinzi sau ferestre.
România are puterea de a fascina și de a încânta. În familia mea, prima mașină a fost Dacia 1300 a socrului meu. Întâmplarea face că, astăzi, socrul fiului meu conduce și el o Dacie Duster. Totuși, mai mult decât mașinile românești mă fascinează intelectualii și sportivii români. Mircea Eliade, pe care l-am citat mai devreme, Emil Cioran, dadaistul Tristan Tzara, Eugen Ionescu sunt toți eroi ai imaginației mele. La fel ca sportivii de seama Nadiei Comăneci și a Simonei Halep, care încântă publicul din întreaga lume.
Dar episodul care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost finala Cupei campionilor europeni la fotbal de la Sevilla, din 1986, când Steaua București a învins Barcelona. Și aș vrea să fac un apel la toți românii, să apere, în România și în Europa, fundamentele civilizației noastre politice: libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și constituția. Să le apere cu aceeași hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci, și mie mi s-a părut imposibil! Dar el a reușit. Și voi veți reuși. Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu.”
Ce putem învăţa din discursul lui Donald Tusk
SĂ ARĂŢI RESPECT: Donald Tusk – polonez de origine şi diplomat european de câţiva ani – a ales să vorbească integral în limba română, cu toate că nu era obligat să facă asta. Ceea ce înseamnă că s-a pregătit temeinic înainte, iar acest lucru denotă că are respect pentru istoria, cultura şi realizările noastre, precum şi pentru importanţa României în UE.
Extrapolând, această atitudine este importantă şi în viaţa noastră de zi cu zi, a tuturor, atât pe plan personal, cât şi profesional.
Iată cum poţi, într-un context profesional, să arăţi respect şi să livrezi corect mesajul tău:
1.Fă-ţi temele înainte: Fie că e vorba de un interviu de angajare, de o întâlnire cu un client sau de susţinerea unui discurs în public, este important să-ţi cunoşti partenerul sau partenerii de dialog. Dacă vrei să obţii un job într-o companie nouă, documentează-te despre istoria, produsele, valorile şi campaniile viitorului tău angajator. Dacă ai o întâlnire cu un client nou, află în ce domeniu activează, serviciile pe care le oferă şi temele de interes pentru el. În cazul în care ţii un discurs, încearcă să aflii de la organizatori câteva lucruri generale despre audienţă (domeniile în care activează, teme de interes pentru ei, nivelul funcţiilor pe care le deţin etc.). Acest efort va fi apreciat de interlocutor(i), căci va fi mai uşor să fiţi pe aceeaşi lungime de undă, iar ţie îţi va fi mai simplu să livrezi mesajul.
2.Foloseşte referinţe cunoscute audienţei căreia te adresezi: George Enescu, Nichita Stănescu, Helmuth Duckadam şi toţi ceilalţi menţionaţi de Donald Tusk sunt oameni a căror valoare este întipărită în mintea colectivă a poporului român şi dincolo de graniţele noastre. Tot aşa, foloseşte şi tu exemple cunoscute, pentru ca interlocutorul sau interlocutorii să rezoneze şi să înţeleagă mesajul tău.
3.Fă analogii simple: După ce ai dat exemple, corelează-le cu esenţa mesajului tău. Ai grijă ca analogiile să aibă legătură cu ceea ce vrei să transmiţi. Vorbeşte-le oamenilor despre ei, fă-i să simtă că li te adresezi direct. Odată ce îşi dau seama că rezonează cu tine, le poţi spune informaţia pe care vrei de fapt să le-o transmiţi.
4.Trage semnale de alarmă, dar cu tact: Evidenţiază importanţa lucrurilor pentru care nu eşti dispus să faci compromisuri sau pe care nu le poţi trece cu vederea. Fii ferm în legătură cu ele, dar nu face atacuri la persoană şi nu duce totul la extreme.
5.Mărturisiri: Povesteşte şi ceva din experienţa personală (evident, să fie ceva ce se potriveşte cu contextul). Exemplul cu Dacia dat de Donald Tusk l-a umanizat pe diplomatul european şi l-a adus mai aproape de peisajul românilor. Această tehnică demonstrează că înţelegi contextul în care te afli, te apropie de interlocutor şi arată că ai habar despre subiect.
6.Trage linie, dar lasă uşa deschisă: Înainte de a încheia, spune care e esenţa mesajului tău. Evident, e util să fie concisă. Dar, mai important, asigură-te că îţi laşi uşa deschisă. Asta a făcut şi Donald Tusk: şi-a exprimat încrederea că România va face treabă bună, dar şi-a arătat şi disponibilitatea la dialog şi colaborare.