Maternity as a master. Spaţii de lucru, networking şi dezvoltare pentru mamele antreprenoare din România
Totul începe cu managementul schimbării, căci eşti nevoit să îţi reorganizezi viaţa de zi cu zi. A fi părinte înseamnă să îţi optimizezi timpul şi resursele, să îţi setezi ţeluri, să îţi organizezi priorităţile şi să elimini lucrurile inutile. De asemenea, în ochii copilului, mamele şi taţii sunt lideri de nădejde. Ei motivează şi inspiră, înţeleg dorinţe şi nevoi, dar îl şi ajută pe micuţ sau micuţă să capete încredere în sine, astfel încât să devină o persoană independentă, capabilă să se cunoască pe ea însăşi, dar şi pe alţii.
Părinţii gestionează zilnic conflicte şi crize, mai mici sau mai mari, mai multe sau mai puţine, prin ascultare, găsirea unor soluţii creative şi negocieri. În plus, aceste lucruri trebuie făcute în aşa fel încât echilibrul din cadrul familiei să se păstreze la cote rezonabile.
Conceptul de „Maternity as a Master” (MaaM) pune în lumină toate aceste valori şi abilităţi care se activează natural în cazul părinţilor, mai ales al mamelor. Primul pas constă în conştientizarea lor. Iar odată ce sunt înţelese prin prisma vieţii personale, ele pot fi apoi extrapolate şi adaptate în sfera profesională.
Principiul de bază este simplu: a fi părinte reprezintă una dintre cele mai puternice experienţe din viaţa unui om, care aduce cu sine o creştere intelectuală incomensurabilă, precum şi o explozie de energie şi creativitate. Drept urmare, mamele şi taţii îşi dezvoltă abilităţi ce sunt esenţiale pentru creşterea unui copil, dar care pot fi extrem de valoroase şi la job.
Colaborează cu companii precum Poste Italiane, Unicredit, Eni, UBS, Nestle, Ikea sau Pirelli, iar metodologia dezvoltată de ea este solicitată în întreaga Italie, precum şi la nivel internaţional. Este autoarea cărții „MAAM – motherhood is a master that makes men and women the strongest”, apărută în septembrie 2014. De asemenea, este consultant şi cercetător pe teme de leadership, stereotipuri şi implicarea femeilor pe piaţa muncii. În octombrie 2015, a fondat ARG, un start-up inovator conceput să creeze noi soluţii digitale pentru creşterea valorii capitalului uman. Riccarda Zezza a vorbit despre proiectele sale în România, în octombrie 2017, în cadrul celei de-a 13-a ediţii a HighFuture Conference, organizată de HR Club.
TRANSPUNEREA LA JOB A PRINCIPIILOR LEADERSHIPULUI PARENTAL
Ideea de „Maternity as a Master” (MaaM) a apărut în 2012, când Riccarda Zezza a co-fondat, alături de Andrea Vitullo (executive coach şi expert în leadership), în Italia, un program care se bazează pe transpunerea la job a principiilor leadershipului parental. Analizând propria experiență, ea a observat că pauza pentru obţinerea diplomei de master a fost apreciată la locul de muncă, dar cultura corporatistă a avut probleme să înțeleagă şi să integreze perioada de concediu pentru creşterea micuţului.
Drept urmare, a realizat că e nevoie de o transformare a spaţiului de lucru la nivel sistemic şi de crearea unor medii organizaţionale care apreciază diversitatea şi valorifică experienţele părinţilor în creşterea copiilor. Aşa a luat naştere Piano C („Planul C”), un spaţiu fizic de co-working, unde părinţii – dar în special mamele – beneficiază de un loc în care se întâlnesc, lucrează şi interacţionează, bucurându-se în acelaşi timp de facilităţi şi servicii de îngrijire a copiilor.
Orice acțiune sau proiect marca Happy Moms – de la întâlnirile clubului de afaceri la conferințe motivaționale, la activitatea școlii antreprenoriale – se desfășoară sub semnul esenței feminine, al emoției și al binelui, fie că este vorba de wellbeing sau binele comunității locale. Deși toate informațiile sunt extrem de pertinente și livrate de specialiști, toate acțiunile sunt organizate minuțios de către o echipă de voluntare, iar modul în care se comunică stă sub semnul empatiei, bucuriei și emoției.
.
LOC DE ÎNTÂLNIRE PENTRU MAMELE ANTREPRENOARE FERICITE
Vestea bună este că mamele românce nu trebuie neapărat să călătorească până în Italia pentru a găsi un sprijin pentru dezvoltarea armonioasă în plan personal și profesional. Asociaţia Happy Moms, înfiinţată acum patru ani de Dana Lupşa, la Brașov, este un exemplu de succes pe acest palier, căci a reuşit să creeze „o comunitate de mame antreprenoare care, prin propria dezvoltare profesională, susține
educația tinerei generații”, după cum afirmă însăşi fondatoarea.
„Odată cu maternitatea – care, pentru femei, cred cu tărie că este perioada sabatică de reinventare, redescoperire a potențialului și manifestare a celor mai profunde emoții și sentimente – am simțit aceeași nevoie de a îndeplini și un alt rol în domeniul profesional, în afara celui de cadru didactic. Am remarcat,
însă, că aceeași nevoie de schimbare o simțeau și alte mame din anturajul meu, intensitatea acesteia variind. De la inițierea unei activități complementare, din confortul propriului cămin, alături de copil, până la schimbarea completă a traseului profesional, 90% dintre mamele având copii cu vârsta cuprinsă între 1 și 2 ani manifestau vădit nevoia de schimbare. Așadar, Happy Moms s-a născut pentru a acoperi această
nevoie (proprie, dar şi descoperită la cei din jur) prin educație antreprenorială”, spune Dana Lupşa.
Prin intermediul școlii antreprenoriale și al clubului de networking, asociaţia sprijină dezvoltarea profesională a mamelor antreprenoare, proiecte care reprezintă în egală măsură instrumente de strângere de fonduri pentru programe educaționale în domeniul antreprenorial derulate gratuit pentru copii, precum și pentru burse educaționale acordate tinerilor cu rezultate foarte bune la învățătură, care provin din familii defavorizate.
ȘCOALA ANTREPRENORIALĂ PENTRU MAME
Dana Lupşa spune că, odată cu rolul de mamă, prioritățile, stilul de viață, preocupările și ritmul însuși al vieții au alte conotații pentru o femeie. Conștientizând acest fapt, majoritatea activităților desfăşurate în cadrul asociaţiei integrează copiii. „De la școala antreprenorială la care mamele fără variante de supraveghere a copiilor pot participa împreună cu cei mici – una dintre edițiile școlii a beneficiat chiar de ateliere derulate în paralel cu activitățile de training și mentorat ale mamelor – până la întâlnirileclubului, la care, similar, mamele care nu au variante disponibile pentru supravegherea celor mici participă împreună cu copiii”, explică aceasta.
Pentru mai mult de un an, întâlnirile de business erau children-friendly, însă în timp ea a încurajat mamele să se dedice exclusiv discuțiilor de afaceri în acest cadru, pentru că este timp alocat dezvoltării profesionale și reconectării la propria persoană, pe de o parte, dar și o ocazie bună de socializare cu alte mame care sunt preocupate de antreprenoriat.
În acest context, Dana Lupşa crede că un spațiu de lucru comun pentru mame, cum este Piano C înfiinţat de Riccarda Zezza, ar fi mai mult decât util și speră ca acest deziderat să fie un obiectiv îndeplinit în următorii doi ani. „Cunosc în Brașov situația unor companii multinaționale care oferă angajaților servicii de îngrijire a copiilor și salut această inițiativă; chiar universitatea la care activez are ca opțiune un astfel de serviciu oferit angajaților, ceea ce mă bucură și mă face să mă simt mândră. Beneficiile desigur că sunt multiple – de la sentimentul de siguranță și liniște al mamei, la cel de siguranță al copilului și limitarea sentimentului de abandon, toate acestea având influență directă și imediată asupra modului în care părintele își atinge obiectivele stabilite de organizație, și indirect și pe termen lung, asupra modului în care copilul se va transforma într-un adult fără traume, încrezător și eficient”, punctează Dana Lupşa.
E MAI UȘOR SĂ ADUNI ANTREPRENOARE DECÂT ANTREPRENORI?
Dana Lupşa spune că una dintre caracteristicile esențiale ale speciei umane este comunicarea ca instrument de interacțiune. „Prin însăși structura lor, femeile comunică, împărtășesc, transmit și schimbă – mai ales prin intermediul rolului de mame – percepții și moduri de acțiune, într-un mod diferit față de un bărbat. Cu empatie, emoție, cu preocupare pentru binele celor din jur, începând cu familia, de multe
ori în detrimentul preocupării pentru binele propriu”, menţionează aceasta.
Ea adaugă că atât bărbații, cât și femeile care aleg aderarea la o asociație sau chiar înființarea uneia aderă de fapt la un set de valori în care se regăsesc și care animă acoperirea unei nevoi. „Ceea ce diferă este modul în care comunică genurile diferite, caracterul și durata interacțiunilor. Dacă esența unei asociații este extrem de clar conturată, setul de valori eficient comunicat, dacă activitatea a izvorât dintr-o nevoie reală, indiferent că vorbim de bărbați sau femei, aceștia vor adera, vor sprijini creșterea prin propria implicare, se vor regăsi în mod natural în tot ceea ce înseamnă de fapt construcția numită asociație”, punctează Dana Lupşa.
Scopul Happy Moms este acela de a contribui prin proiecte și programe în domeniul educației antreprenoriale la dezvoltarea profesională a mamelor și a tinerilor. „Dincolo însă de programele nonformale de educație, concepute prin prisma experienței și expertizei mele, motivele pentru care antreprenoarele aderă la asociația Happy Moms sunt profund emoționale. Există un fir roșu unic, esența maternității, care ne leagă pe toate, provocările rolului de mamă și ale celui de antreprenoare, asumarea
responsabilităților ambelor roluri – pe lângă toate celelalte, cotidiene, sentimentul că sunt înțelese și acceptate și că fiecare dintre noi, indiferent de dimensiunea afacerii, se confruntă cu aceleași dileme legate de educația și creșterea copiilor”, arată Dana Lupşa.
VALORILE LEADERSHIPULUI FEMININ ŞI IMPACTUL TEHNOLOGIEI
Pentru ea, leadershipul se traduce prin responsabilitate, respect, empatie, comunicare, flexibilitate, individualitate. Acestea se adaugă la un set de valori care îi guvernează viaţa în toate aspectele: familia, educația, colaborarea, activismul și comunitatea.
Dana Lupşa are legături cu domenii diverse, graţie activităţilor variate în care este implicată (este lector universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, preşedinta asociaţiei, mamă şi specialist în comunicare), aşa că are o viziune destul de largă în ceea ce privește impactul tehnologiei asupra vieţilor noastre.
Cel mai important aspect pe care l-a remarcat în ultimii cinci ani se referă la tendinţa de reîntoarcere la natură şi la ceea ce este natural şi firesc. De asemenea, ea se bucură că vede tot mai multe persoane
interesate de dezvoltarea personală şi de găsirea unui echilibru în viaţa lor, de iniţiativele de transformare a mediului educaţional.
În direct raport cu valorile leadershipului feminin, toate aceste tendințe potențează dezvoltarea creativității, a empatiei, utilizarea intuiției și aplicarea principiilor care dezvoltă angajații prin încurajarea comunicării, explică Dana Lupşa. Ea anticipează un rol al femeilor-lider ca vectori ai schimbării cu mult mai pregnant și mai important decât în prezent. „Sophia, primul robot care are deja cetățenie, este de gen feminin, nu-i așa?”, întreabă aceasta retoric.
.
„Educația este personalizată pe nevoi, iar membrele asociaţiei colaborează în diverse proiecte și se promovează reciproc.” – Alina Bota, Mamprenoare
În 2017, în cadrul comunităţii Mamprenoare, au avut loc mai multe workshopuri „Și mămică, și antreprenor de succes” în țară și în străinătate, iar multe membre au parcurs unul dintre programele de dezvoltare ale unei afaceri de la zero numite „From Zero to Hero”. Anul trecut s-a încheiat cu o suită de evenimente: o lansare de carte, un workshop și o petrecere în cinstea colaboratorilor și partenerilor mamprenoarelor.
.
.
MAMPRENOARE: UNEȘTE ŞI AJUTĂ MAMELE ANTREPRENOARE
Comunitatea Mamprenoare, înfiinţată acum doi ani, este un Business Hub & Accelerator pentru mamele care își doresc dezvoltarea unei afaceri proprii care să le permită să devină independente financiar. Fondatoarea este Alina Bota, mamă antreprenoare, economistă cu experiență de peste 18 ani în domeniul financiar-bancar, iar în cadrul comunităţii este consultant, trainer şi mentor.
„Scopul comunităţii este acela de a le oferi mamelor care își doresc să își dezvolte propria afacere inspirație, educație în business și motivație, prin diferite instrumente: workshopuri, întâlniri online și offline, toate concentrate pe rezultate, nu doar pe networking. Educația este personalizată pe nevoi, iar membrele colaborează în diverse proiecte și se promovează reciproc.
Toate acestea, cu scopul de a crește afaceri sănătoase și de a le oferi copiilor un model de viaţă echilibrat”, spune Alina Bota. Acum, membrele acestei comunităţi pot accesa şi platforma online mamprenoare.eu, unde își promovează produsele și serviciile și scriu articole de interes public în legătură cu domeniile lor de activitate.
Dezvoltatorii platformei, un cuplu de români care trăiesc în Belgia, intenționează să includă și un forum unde membrele să poată discuta pe diferite teme de interes, cum ar fi parteneriate, organizarea de evenimente publice sau de acțiuni caritabile. O altă idee este includerea unui modul de webinarii pentru membrele care au expertiză în diverse domenii și care pot ajuta comunitatea să crească.
În comunitatea Mamprenoare, intrarea se face prin intermediul unui workshop de antreprenoriat la care mamele sunt invitate să participe pentru a înțelege câteva principii de bază în afaceri care le vor ajuta să ajungă rapid la profit. Mamprenoarele au astfel șansa de a se cunoaște personal încă de la început, dar au și un grup de Facebook unde discută și pun la cale întâlnirile de lucru lunare, la nivel local.
Comunitatea Mamprenoare are acoperire internațională, cu comunități locale conduse de manageri locali în orașe precum București, Iași, Cluj-Napoca, Ploiești, Timișoara, Alba Iulia, și lista este în creștere fiindcă din comunitate fac parte tot mai multe românce din Elveția, Franța, Belgia sau UK.
Tipurile de afaceri ale mamprenoarelor sunt foarte diverse, de la mici ateliere de produse hand-made până la profesii liberale precum avocați, psihologi, terapeuți, nutriționişti, comunicatori, poeţi, designeri florali și ciocolatieri.
.
.
.
Acest material a fost preluat din Revista CARIERE no. 245, din luna martie 2018.
Pentru mai multe detalii despre abonare, click aici.
.
.
.
.
.
.
.