Mihai Bîscu: „Trebuie să salvăm ceramica de Horezu! Am mai rămas doar cinci oameni care cunoaștem tainele acestui meșteșug”

Mihai Bîscu este un meșter din Olari, localitatea din județul Vâlcea unde se „nasc” mai toate obiectele pe care le denumim generic „ceramica de Horezu”. Împreună cu alte 10-15 familii de ceramiști, el creează zi de zi farfurii și ulcele care datorită proprietății lutului și frumuseții ornamentelor au devenit obiectiv UNESCO. Tot obiectiv UNESCO este mânăstirea din localitate, Horezu fiind de altfel singurul oraș din România de al cărui nume se leagă două elemente ale patrimoniului cultural universal.
Din păcate însă, de îndată ce UNESCO a inclus în ansamblul operelor protejate binecunoscuta ceramică, în jurul Horezului s-a dezvoltat o industrie de falsuri ce îi sufocă pe meșteșugari. Practic, 80-90% din tot ce este expus la intrarea în localitate reprezintă „chinezării”, obiecte produse în Ungaria, Bulgaria sau… China și vândute drept creații autohtone. De exemplu, știați că farfuriile de Horezu nu sunt niciodată lăcuite pe spate, că poartă întotdeauna semnătura meșterului și că ornarea acestora urmează o logică anume? Cel mai probabil, nu, și, neștiind, ați fost păcăliți. În aceeași situație se află sute, poate mii de turiști, în decursul unui an. Și, deși ornamentele de ceramică sunt deja mărci înregistrate la OSIM, autoritățile nu fac nimic ca să împiedice vânzarea falsurilor, ce amenință cu dispariția un obiectiv UNESCO. Tocmai de aceea Mihai Bîscu și-a făcut un scop din a salva ce se mai poate dintr-un meșteșug vechi de secole.

Născut în Olari, Mihai Bîscu a făcut primele obiecte de ceramică la vârsta de 12 ani, dar cu pregătirea lutului și a vopselurilor se ocupă încă de când a învățat să meargă. Ne povestește ce înseamnă să fii ceramist, probabil una dintre cele mai complexe ocupații. „E o tradiție moștenită din tată în fiu. Meșteșugul l-am luat ca pe o joacă, iar când tata lăsa deoparte roata de olărit, eu începeam să o învârt și îi stricam bulgării. Tata se supăra, dar încet, încet, am învățat să fac propriile obiecte, pe la 12 ani. Până atunci îi pregăteam tatei vopselele și lutul. Lutul este un pământ din zona noastră, de pe Dealul Ulmului, iar acum zeci de ani se frământa cu picioare”, spune meșteșugarul.

Cu vopselurile e o altă poveste. „De exemplu, albul se extrage din caolin sau humă, o rocă tare pe care o aducem din Băile Harghitei, din aproierea Miercurei Ciuc. O fărâmăm bine, bine, până ajunge ca făina și o împreunăm cu apă. Cărămiziul îl obținem dintr-o rocă din zona noastră, iar pentru verde și albastru punem un pic de oxid de cupru în caolin”, explică acesta.

Ca să fii ceramist, spune meșteșugarul, nu-i suficient să cunoști însă tainele prelucrării lutului și vopselurilor, ci trebuie să ai și harul desenului, și inspirație. Trebuie să știi unde să „așezi” pe obiectele din lut simbolurile specifice zonei: cocoșul de Horezu, ca simbol principal, dar și pomul vieții, peștele, soarele și spirala vieții, ca simboluri secundare. Mai trebuie să cunoști și motivele de decor, cum ar fi hora sau spicul de grâu, ce nu se aplică niciodată direct pe lut, ci doar pe un fundal cu spirală sau pe decorul cu păianjen (adică firicelul acela ce merge din centrul farfuriei spre margine).

Sunt taine pe care meșterii din Olari le cunosc încă de pe vremea lui Costantin Brâncoveanu, deoarece se spune că a doua pasiune a domnitorului, după biserică, ar fost ceramica.

Acum însă, tradiția de secole mai e păstrată doar de 5-6 oameni din Olari. „Profesioniști care știm tehnologia ceramicii de la A la Z suntem 5-6. Alții știu doar modelatul sau decoratul, și își împart munca în familie. Copiii nu au mai învățat tainele ceramicii pentru că este o muncă grea, foarte grea. Pregătirea lutului și a vopselurilor se face greu, ca și modelatul și arsul în cuptor. De când începi să frămânți pământul și până când iese oala din cuptor poate trece și o lună”, spune meșterul din Olari.

Copiii din sat n-au mai fost atrași de meșteșug și pentru că nu mai pot trăi din această ocupație. Asta deoarece, începând cu 2012, atunci când Ceramica de Horezu a fost inclusă în patromoniul UNESCO, zona a fost practic invadată de obiecte produse în afara țării și vândute drept creații autohtone. Practic, adevărații meșteșugari de abia mai reușesc să comercializeze câteva obiecte cu care să trăiască de pe o zi pe alta.

„Autoritățile statului ar fi trebuit să intervină ca să protejeze acest meșteșug, pentru că, înainte de toate cumpărătorul este înșelat. De exemplu, simbolul nostru, cocoșul de ceramică, e copiat pe toate aceste falsuri, deși este protejat de primărie la OSIM. Nimeni nu sancționează asta. Totodată, Ministerul Culturii nu face nimic ca să apere meșteșugurile”, se plânge meșterul din Olari.

Rămas aproape singur în lupta pentru pezervarea acestui meșteșug, Mihai Bîscu duce de câțiva ani o luptă pe mai multe fronturi.

Astfel, datorită lui și altor meșteri, drumul din Horezu către Olari a fost semnalizat cum se cuvine, cu indicatoare.

Totodată, împreună cu ceilalți ceramiști acesta îi învață pe turiști cum pot recunoaște obiectele de ceramică originale. „Obiectele noastre sunt 75% farfurii și castroane care nu sunt lăcuite pe spate și pe spate au numele meșterului. Totodată, oalele de sarmale, care se vând prin Horezu, nu s-au făcut niciodată la noi, pentru că lutul nostru nu ține la căldură. Oala nu e obiect tradițional de Horezu, deși e vândută sub pretextul că e al nostru. Din păcate, nici turistul român care vine în Horezu nu e foarte bine informat. Cei mai bine informați sunt străinii, care cunosc decorul specific zonei și știu să alegă ceramica autentică din sute de obiecte!”, spune Bîscu.

În fine, vara, zi de zi, în curtea lui și a altor meșteri ceramiști sunt organizate ateliere în care turiștii și mai ales copiii lor învață ce presupune această ocupație. „Fac ateliere cu copiii și de multe ori merg chiar cu roata de olărit la ei în clasă. Am organizat cursuri cu copiii la școlile din Costești, dar și la București. Vara fac atelierele în curte, zi de zi, și fiecare copil pleacă acasă cu un obiect ieșit din mânuțele lui”, poveștește meșterul.

De altfel, copiii au rămas singura speranță a ceramistului. „De la autorități mi-am luat gândul și nu voi mai colabora cu nicio instituție de cultură, cu niciun muzeu. Voi face în așa fel încât să am cât multe ateliere cu copiii, în special la sate. Sunt singurii interesați de cum se fac obiectele din ceramică și bucuroși să afle despre meseria asta”, mai spune acesta.

 

Mihai Bîscu este unul dintre nominalizații

GALEI CARIERE 2019

Secțiunea

Salvatorii satului românesc

 

VOTAȚI AICI câștigătorul secțiunii Salvatorii satului românesc