Militarul român care a făcut din alergare un mod de viață

Robert Hajnal are un job în armată, multe rezultate notabile la ultramaratoane și un suflet cald. Face mișcare de când se știe. Este perseverent, muncitor, dedicat și pasionat. Vorbește echilibrat despre victoriile sale, realizate cu truda omului care vrea să-și facă treaba bine. Are un respect profund pentru natură și viață. Este cumpătat când vine vorba de depășirea obstacolelor și dă dovadă de conștiință de sine. Prin urmare, dacă ar fi să îl caracterizez într-un singur cuvânt, acesta ar fi „smerenie”.

„Pasiunea pentru mișcare, pentru sport, a existat de când mă știu. Nu doar că făceam flotări la vârsta de patru ani, dar faptul că am stat foarte aproape de curtea școlii, în cartierul 6 August, unde am copilărit, m-au ajutat să devin o persoană activă, să devin ceea ce sunt astăzi”, ne povestește Robert, care s-a născut în Petroșani, în 1989. După terminarea liceului, el a ales calea armatei, profesie care inevitabil s-a întrepătruns cu alergarea: „La 18 ani am plecat la Academia Militară din Sibiu, unde aveam să descopăr alergarea de la înviorarea de dimineață, dar și faptul că există studenți militari care se antrenează să devină mai buni alergători. În scurt timp aveam să devin și eu unul dintre ei”.

ANUL DE COTITURĂ

2012 a fost un an important pentru Robert: atunci s-a mutat în Brașov (unde locuiește și acum) și a participat la prima lui cursă de anduranță, „Retezat Skyrace” – competiție ce a presupus parcurgerea unei distanțe de 28 de kilometri, cu o diferență de nivel de 2100 de metri. Acela a fost momentul în care a gustat pentru prima dată din plin din spectacolul uman care se desfășoară la fiecare eveniment de acest gen: „Îmi amintesc cu drag că după concurs ne-am adunat în jurul focului de tabără, un alergător cânta la chitară… foarte repede m-am împrietenit cu majoritatea celor de acolo. Oameni foarte deschiși, care aveau experiența concursurilor anterioare, mi-au oferit sfaturi ce mi-au folosit la concursurile următoare. Încă mai am prieteni de la acel foc de tabără…”

„Finish-ul, nu startul, te face câștigător”

Fiind un om al muntelui, Robert a continuat să‑și depășească limitele. Astfel, a început să participe la ultramaratoane, trecerea venind ca o testare a limitelor fizice și mentale. Dacă în 2012 a participat la semimaratonul din munții Ciucaș, anul următor a alergat la cursa cea lungă din această competiție, de 100 de kilometri. Iar în 2014 a și câștigat-o: „Atunci mi-am propus să iau în serios acest sport pentru care până atunci mă antrenasem superficial, iar alimentația mea fusese precară”.

PREGĂTIREA FIZICĂ ȘI MENTALĂ

De atunci și până în prezent, Robert a reușit să câștige și să se plaseze pe podium în multe competiții de anduranță. Cum majoritatea concursurilor la care ia startul se întâmplă în munți din diferite locuri din țară sau din diverse colțuri ale lumii, el obișnuiește să vadă traseul înainte și, dacă are ocazia, să se antreneze acolo. Apoi, își perfecționează planul de cursă și cel de nutriție.

„Înainte de a ajunge în locul de desfășurare al competiției încerc să urmez un plan de antrenament care mă ajută atât pentru pregătirea fizică, cât și pentru cea psihică. Apoi îmi formez o echipă care mă va ajuta pe durata concursului, să mă temperez în prima jumătate a cursei și să dau tot ce pot în a doua jumătate. Finish-ul, nu startul te face câștigător”, susține Robert.

CARE E RELAȚIA UNUI ULTRAMARATONIST CU FRICA

Cum un ultramaraton îți solicită corpul, mintea și sufletul în moduri neconvenționale, am fost curios să aflu unde se află frica în ecuația asta, în ceea ce-l privește pe Robert. „În cazul meu, frica apare în momentul în care simt că nu dețin controlul. Când sunt mult prea multe variabile în joc, variabile pe care cred că nu le pot controla. Totuși, cuvântul frică e prea îndrăzneț și nu cred că am simțit asta în ultimul timp.

„Ăsta e farmecul ultramaratoanelor montane:
că nu știi ce te așteaptă la linia de finish”

Există emoții și sentimente de nesiguranță, dar ăsta e și farmecul ultramaratoanelor montane: că nu știi ce te așteaptă la linia de finish. Nu știi ce formă va lua concursul sau persoana ta în orele petrecute între start și finish”, a explicat acesta.

A ALERGAT 12 ORE ÎNCONTINUU PE BANDĂ

De curând, Robert a acceptat un alt fel de provocare: a alergat pe bandă, la crosul „Aleargă tu pentru ei”, 12 ore neîntrerupte! În total s-au adunat 135 de km. Deși a doborât recordul național, acesta este unul neoficial, căci nu a fost acreditat de niciun arbitru federal. Însă nici nu prea contează, pentru că îndrăzneața provocare a avut un scop mai înalt. Beneficiarul a fost fundația HOSPICE Casa Speranței, care oferă gratuit îngrijire paliativă pentru copiii și adulții cu boli limitatoare de viață. „A fost un test pentru a-mi căli mintea și a încerca să sprijin oamenii care au nevoie de ajutorul meu prin pasiunea aceasta: alergarea. Provocarea a fost de a alerga 12 ore și de a strânge fonduri pentru cauza pe care am susținut-o. Au fost provocări pentru ambele situații, dar cred că le-am depășit cu brio”, susține Robert.

El susține că s-a simțit bucuros să fie înconjurat de familie, colegii de la Brigada 2 Vânători de Munte, organizatorii de la HOSPICE, voluntarii și ceilalți participanți care au alergat alături de el. „A fost un prilej potrivit pentru a întoarce din binele pe care l-am primit prin alergare altor persoane”, punctează acesta.

Robert ne-a mărturisit că s-a simțit împlinit în toate cele 12 ore de alergare propriu-zise. E evident că într-o jumătate de zi de alergare continuă, corpul și mintea îți pot juca feste. Cum a depășit Robert astfel de momente? „Creierul este cel care îți pune obstacole și te face să te întrebi lucruri inutile. Dacă ai răspunsurile potrivite sau scenarii potrivite pentru a ieși din starea în care îți e greu, oricine poate să treacă testul cu brio”, crede ultramaratonistul.

„Sunt norocos că pot să-i ajut pe alții
grație pasiunii mele”

Mai mult, în toate cele 12 ore de alergare pe bandă, mama lui a fost alături de el. Robert ne- explicat că a fost un sprijin mental important, dar și unul practic: „Văzând-o alături de mine, îmi revenea foarte ușor zâmbetul atunci când mi-l pierdeam și a fost mereu aproape ca să-mi dea câte ceva de mâncare, de băut sau un prosop cu apă rece ca să mă răcoresc”.

ÎI ÎNVAȚĂ ȘI PE ALȚII CUM SĂ ALERGE LA ULTRAMARATOANE

Pe lângă cariera în armată și pasiunea pentru alergat transformată în stil de viață, Robert este și trainer la Trail Running Academy. În cadrul cursurilor pe care le ține în toată țara, el prezintă informațiile pe care le-a acumulat și care l-au ajutat să se antreneze eficient, fără să se accidenteze.

În final, vă las cu motto-ul lui: „Iubesc alergarea montană pentru că aici câștigă cel mai isteț, nu cel mai bine pregătit”.

INTERVIU FULGER

Cum ai descrie senzația de la finish, atunci când termini (și câștigi) un ultramaraton? Fericire pură. Mă simt norocos și recunoscător că pot să fac asta.

La finalul zilei, ce contează cel mai mult pentru tine în viața asta?
Consider că e o zi reușită dacă am ieșit la alergare, am citit câteva pagini dintr-o carte și mi-am pus gândurile pe o bucată de hârtie sau într-un articol de pe blog.

Cum te simți când alergi pentru a-i ajuta pe alții?
E un sentiment unic să știu că prin pasiunea mea, alergarea, pot îmbunătăți nivelul de trai al altor persoane. Sunt norocos că pot să fac asta.

Cum ai reușit să transformi o pasiune într-un stil de viață?
Investind timp, fără dorința de a obține o recompensă financiară.

Ce le transmiți celor cărora le e prea teamă să facă ce le place?
Înarmați-vă cu răbdare!

Foto: Ana-Maria Tănăsie

---

Articol preluat din numărul 260 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.