O campanie care propune românilor un stil de viață responsabil
Este vorba despre lansarea, de către Kaufland România, a unei campanii inspiraționale – ABC-ul pentru o viață deplină. Campanie prin care promovează și propune românilor un stil de viață responsabil, conștient și mai atent, fie că e vorba de propria persoană, familie, cei din jur sau față de mediul înconjurător.
La evenimentul de lansare a campaniei, Andrei Roșu, Bromania, Andra Gogan și Șerban Copoț au împărtășit propriile povești inspiraționale despre cum au reușit să își transforme stilul de viață într-unul mai responsabil și conștient.
Pentru a exprima noul stil de viață, Kaufland a creat abecedarul unui limbaj special, ce amintește tututor că, pentru a avea o viață deplină, este important să ai grijă de tine – de trup, minte și suflet – de cei din jur și de mediul înconjurător, făcând alegeri conștiente.
De exemplu, la nivel personal, principiile pentru o viață deplină includ un regim sănătos, mai multă mișcare, cultivarea pasiunilor sau a unui echilibru între viața personală și cea profesională. La nivel familial – mai mult timp de calitate cu cei dragi, iar în ce privește comunitatea și mediul înconjurător – respectarea și susținerea celorlalți, precum și adoptarea unui comportament eco, în care să avem grijă să păstrăm orașul curat, să reciclăm, să consumăm responsabil și să inspirăm și pe alții la rândul nostru.