O poveste, patru lecții

Dintr-o carte cu povești, o citesc pe prima. Și cred că este prea simplă, prea detaliată, prea „ușoară” pentru gustul meu.

Dar se pare că nicio poveste nu e prea simplă, și cu siguranță nu e prea detaliată, pentru adevăr. La final, tocmai detaliile simple au creat un puzzle de învățăminte. Mă bucur că am avut răbdare să-l privesc construit, până la sfârșit. Iată câteva piese:

PERICOLUL UNEI SINGURE POVEȘTI

Personajul din poveste are multe fațete și părți componente. Ca fiecare om. Așa e și în viață, așa e și în afaceri. Părțile bune nu le fac imposibile pe cele rele. Iar cele rele nu le fac imposibile pe cele bune. Toate sunt necesare și cu rost, așa că e drept și e eficient să le acceptăm pe toate. A accepta înseamnă a nu nega, pentru a putea înțelege, a susține și a ierta.

Nu e drept și nu e eficient să-l reduci pe om la o singură poveste – la o singură experiență, la o singură trăsătură de caracter, la un singur talent, la o singură decizie, la un singur defect, la o singură alegere, la o singură întâmplare. Fiecare dintre fațetele omului capătă sens și valoare – în funcție de context, de ceilalți oameni, de celelalte elemente ale situației.

Despre pericolul unei singure povești ne previne și Chimamanda Adichie. A spune o singură poveste – indiferent dacă este pozitivă sau negativă – înseamnă a aplatiza realitatea. O singură poveste creează stereotipuri, iar problema cu stereotipurile nu este că nu sunt adevărate, ci că arată o realitate incompletă. A spune o singură poveste înseamnă a-i lipsi de demnitate pe oamenii despre care este spusă.

Poveștile contează. Și este important să spunem toată povestea și toate poveștile. Poveștile ne pot lipsi de ce ni se cuvine, ne pot vorbi de rău, dar ne pot și umaniza și ne pot fi sursă de putere. Poveștile ne pot lipsi de demnitate sau ne pot reda demnitatea. Ne pot frânge inima sau ne pot inspira.

Așadar, ai grijă ce poveste (îți) spui despre ceilalți și ai grijă ce poveste (îți) spui despre tine.

În numărul curent al Revistei CARIERE am discutat cu Cathrine Gyldensted despre faptul că o viziune amplă este o viziune corectă. Cathrine este jurnalist de investigație și de știri internaționale și este cofondator al Constructive Journalism Network. Am vorbit cu Cathrine despre faptul că scopul jurnalismului este să ne ofere o viziune critică asupra lumii. Dar critic înseamnă analitic, nu negativ. Iar pentru a analiza avem nevoie de informații din perspective diferite – nu numai negative, ci mai ales pozitive. Este nevoie de jurnalism concentrat pe progres și soluții, cu o abordare cuprinzătoare, contextuală, care să adauge perspective noi și diferite, care să ni-i prezinte pe oameni acționând, nu numai în rol de victime pasive. Avem nevoie de o relație bună între jurnalism și public, iar aceasta se consolidează prin speranță și prin credința că are sens să acționăm, că oamenii sunt capabili, putenici și relevanți și pot construi o lume mai bună.

Știai că admirația și venerația generează mai mult conținut viral decât frica sau furia?

E MAI IMPORTANT SĂ ÎNVEȚI DECÂT SĂ ȘTII

Dacă greșești o dată, poate nu se întâmplă mare lucru. Dar mai multe greșeli, cumulate, te pot duce unde nici nici n-ai gândit, nici n-ai plănuit, nici n-ai sperat, nici n-ai visat. Now, what?!

Dacă te simți rătăcit, nu e vreme și nu e rost nici de supărare, nici de învinovățire. Optim e să vezi ce s-a întâmplat și de ce. Greșeli fără rost nu există. Din toate e ceva de înțeles sau de îndreptat. În plus, nu orice abatere de la drum este o greșeală. Pentru că atunci când te afli pe un drum nepotrivit, viața te va abate către drumul tău.

În orice direcție corectă se poate merge prea departe. Iar soluția pentru o direcție greșită nu este întotdeauna direcția opusă.

Personajul din povestea noastră a greșit direcția de mai multe ori. Interesant este că un pic mai multă înțelepciune i-ar fi fost suficientă pentru a nu face niciuna dintre acele erori de judecată. Pentru a nu greși, ar fi fost suficient să respecte întocmai ce spun părinții, bunicii, prietenii, vecinii sau Biblia. Totuși, dacă ar fi făcut așa numai pentru că știa, atunci nu ar mai fi învățat.

Mai important decât să știi este să înveți. Învățarea presupune un proces de integrare, de transformare, de simțire, de devenire. Pentru că, mai eficient decât să suprimi o pornire, este să nu o ai. Mai eficient decât să știi este să înțelegi.

Așadar, să ne acceptăm greșelile – pe ale noastre și pe ale altora – pentru că toate sunt necesare pentru devenire, pentru învățare.

RĂSPUNSURILE PE CARE NU LE GĂSEȘTI SUNT CELE PE CARE LE REFUZI

Prin urmare, uneori viața te abate de la drum, ca să-ți găsești drumul. Dar tu, adeseori, cauți soluții și răspunsuri ca să nu pleci de pe drumul vechi. Iar dacă nu le găsești, este pentru că drumul vechi nu mai este calea ta. Pentru drumul vechi nu mai sunt răspunsuri. E timpul să-ți pui întrebări despre drumul nou.

Uneori drumul nou este cu totul altul. Alteori este același, dar e abordat dintr-o perspectivă nouă, pornește de la o nouă înțelegere, este reconstruit, restructurat, regândit, resimțit. Dacă refuzi înnoirea, de orice fel ar fi ea, vei rămâne blocat într-o realitate care nu mai există, nu te mai împlinește, nu te mai crește. O realitate în care poate vei reuși să exiști, dar fără să și trăiești.

Adeseori, răspunsurile pe care nu le vezi sunt cele pe care le refuzi. Așadar, ca să găsești răspunsurile, schimbă întrebările.

SCRIE TU URMĂTORUL CAPITOL AL POVEȘTII TALE

Personajul din poveste a făcut greșeli care l-au abătut din drum. Se simțea rătăcit. A căutat înțelegere și sfat la bunul său prieten, scriitor. „Now what?”, l-a întrebat. „Ce mă sfătuiești să fac?”. Prietenul i-a spus că situația e prea complexă și prea personală pentru a i se oferi un sfat din afară. Atunci, personajul din poveste i-a spus prietenului său: „Uite ce este, tu ești scriitor. Ca scriitor, ce final ai scrie pentru povestea mea?”.

Cum ar fi dacă ai fi tu scriitorul (sau cititorul) poveștii tale? Ce capitol urmează?

Este o perspectivă din care ți-ar fi mai ușor să vezi lucruri pe care acum îți este greu să le privești – pentru că ți-e teamă, pentru că te dor, pentru că nu ai încredere în tine sau în viitor.

Nu pledez pentru detașare. Spun că mai multe perspective sunt necesare, pentru că se completează reciproc. Așadar, odată ieșit din pielea ta, cu puțină înțelepciune vei vedea care este urmarea logică, funcțională la povestea ta și vei ști și pe care punte poți să ajungi la ea.

Caută-ți întrebările ca să-ți găsești răspunsurile. Schimbă drumul, ca să rămâi pe calea ta.
Scrie tu următorul capitol al vieții tale. Cu drag și cu încredere.