Pe sume enorme: Picasso rămâne preferatul licitațiilor
Opera de artă a fost expusă la o galerie din Hong Kong, unde va rămâne până vineri. Tabloul va mai fi expus la Taipei, New York şi Londra, unde va fi scos la vânzare la Licitaţia de artă modernă şi impresionistă organizată de casa Sotheby’s, potrivit AFP și Mediafax.
Pictura este o descriere colorată şi unghiulară a iubitei franceze a lui Picasso. Walter a fost amanta şi muza lui Picasso, iar relaţia lor a început pe când ea avea 17 ani. Femeia s-a sinucis în 1977, la patru ani după moartea pictorului.
Portretul explorează relaţia sa cu Walter, în timp ce pictorul deja începuse o aventură cu artista franceză Dora Maar, potrivit Sotheby’s.
Trăsăturile Dorei Maar au fost subiectul unui alt tablou devenit celebru, mult mai sumbru, realizat în acelaşi an, “The Weeping Woman”. Picasso deţinea recordul pentru cel mai scump tablou cumpărat la o licitaţie – “The Women of Algiers (Version 0)”, vândut pentru 179,4 milioane de dolari la casa Christie’s din New York, în 2015. Însă, în noiembrie 2017, recordul a fost doborât de tabloul “Salvator Mundi”, de Leonardo da Vinci, care a fost vândut la licitaţie, la New York, pentru 450,3 milioane de euro.