Putem fi învingători chiar şi atunci când pierdem – Video
Filmuleţul despre care vorbesc prezintă o întâmplare ce a avut loc la o probă de atletism din cadrul Jocurilor Olimpice de la Barcelona, din 1992. Este vorba despre semifinalele probei de 400. Derek Redmond, campion mondial la vremea respectivă, era favorit să câştige aurul în cursa de 400 de metri.
În semifinale, a început excelent, dar, după 150 de metri, a suferit o ruptură musculară şi s-a oprit din alergare. A pierdut cursa, însă nu s-a dat bătut. În ciuda durerilor foarte puternice, acesta a ales să termine cursa, ajutat şi de tatăl său, intrat pe pistă pentru a fi alături de Derek.
Deşi a pierdut cursa şi şansa la o medalie olimpică, un stadion întreg l-a ovaţionat în picioare.
Derek Redmond nu a câştigat nicio medalie olimpică însă imaginile cu el şchiopătând, alături de părintele său, spre linia de sosire au făcut înconjurul lumii şi reprezintă unul dintre momentele memorabile din istoria Jocurilor Olimpice.
Ce putem învăţa din această mică povestioară? De multe ori ne putem lovi în viaţă de obstacole care par de netrecut. Totuşi, dacă nu ne dăm bătuţi şi vom face tot ce putem pentru a le depăşi, e posibil să spulberăm orice dificultăți aflate în calea noastră. Şi, ca şi în filmuleţul de mai jos, ajutorul familiei în astfel de momente poate să facă diferenţa dintre succes şi eşec.