200 de voluntari au costruit 9 case în 5 zile pentru familiile nevoiaşe din Prahova

Peste 200 de voluntari, din ţară şi străinătate, din care 28 de angajaţi ai RBS România, au pus umărul la construirea, în doar cinci zile, a nouă case pentru familiile aflate în dificultate din comuna Bălţeşti, judeţul Prahova în cadrul celei de-a treia ediţii, derulată în perioada 3-7 octombrie de organizaţia Habitat for Humanity România.
Beneficiarii proiectului, familii defavorizate, care până nu demult locuiau în condiţii sărăcăcioase, au primit pe 7 octombrie cheile propriilor locuinţe, în cadrul ceremoniei de inaugurare a caselor Habitat. Cu două participări în cadrul Big Build 2011, RBS a contribuit până acum cu 17 800 euro. Banca este partenerul fundaţiei încă din anul 2003. Voluntarii băncii au mai participat pe şantiere Habitat la Rădăuţi (Suceava), Cluj-Napoca, Beiuş (Bihor) şi Oarja (Argeş).
Aflat la cea de-a treia ediţie, proiectul Big Build este unul dintre cele mai vizibile iniţiative de implicare socială din România.