318 milioane de euro ar fi ajuns la ONG-uri în 2014 prin Legea Sponsorizării
De la 1 ianuarie 2016, companiile pot direcţiona şi mai mulţi bani dacă plafonul pentru cifra de afaceri creşte de la 0,3% la 0,5%, iar cele care nu obţin profit pot face sponsorizări printr-un credit fiscal pe 7 ani, arată noua îmbunătăţire adusă Legii Sponsorizării.
Revenind la anul 2014, doar 21% dintre firmele care au avut profit au înregistrat cheltuieli de sponsorizare, iar cele mai multe dintre ele au direcționat fondurile către educație (27%), protecție socială (20%), sănătate (19%), sport (17%), în timp ce doar 11% pentru artă și 6% pentru mediu.
Spre deosebire de anul 2014 când 86% dintre ONG-uri cunoșteau această facilitate fiscală și 14% care nu o cunoșteau, în 2015 procentul celor o cunosc crește la 90% în timp ce 10% spun nu o cunosc.
Concluziile raportului
Din analiza datelor privind cifra de afaceri și impozitul pe profit pentru 69.000 de companii și extrapolarea acestora la datele furnizate de ANAF, HOSPICE Casa Speranței, EY România și ARC au concluzionat că suma totală care putea fi direcționată de companii către sectorul non-profit prin sponsorizare în 2014 ajunge la 1.412.412.395 de lei, echivalentul a 318 milioane de euro.
Ce s-ar putea face cu aceşti bani? Potrivit Simonei Beldiman de la SOS Satele Copiilor, o treime din cei 318 milioane de euro ar putea finanța un program de 3 ani pentru copiii din familii defavorizate din mediul rural din România. Astfel, cu aceşti bani, organizaţia ar putea asista 126.000 de copii aflați în risc din 2.800 de comunități rurale, eliminând riscul de abandon iminent pentru 3.000 de copii.
La rândul ei, reprezentanta Asociației MaiMultVerde, Anamaria Bogdan, apreciază că o altă treime din bani ar acoperi, printre altele, împădurirea a 2000 hectare de teren sau realizarea unui sistem de bike sharing integrat în 20 orașe din țară.
„Cu o treime din acești bani, s-ar putea construi în România 16 de centre de îngrijiri paliative, care să ofere servicii gratuite pentru 32.000 de persoane cu boli incurabile pe o perioadă de 12 luni”, a arătat și Laszlo Bodor, Director de Fundraising și Comunicare la HOSPICE Casa Speranței.
„Centrul HOSPICE din București deschis în 2014 este un exemplu de proiect finanțat și din fondurile direcționate utilizând Legea sponsorizării, cu o investiție totală de 5,7 milioane de euro, incluzând costurile operaționale pentru primele 9 luni de funcționare.
Peste 40% din fondurile din România au provenit de la companii, având la bază contracte de sponsorizare”, a adăugat el.
Ce aduce nou Legea sponsorizării în 2016?
Legea Sponsorizării nr. 32/1994, care este în vigoare în România de 21 de ani, permite societăților comerciale să direcționeze fără niciun cost până la 20% din impozitul pe profit către organizații neguvernamentale, în limita a 0,3% din cifra de afaceri. Această facilitate fiscală este încă puţin cunoscută în rândurile companiilor – doar 21% dintre firmele care au realizat profit în 2014 au utilizat-o pentru a direcționa fonduri către organizațiile nonguvernamentale, conform datelor ANAF.
„Vestea bună pentru anul viitor este că limita de 0,3% din cifra de afaceri va crește la 0,5%, ceea ce va modifica semnificativ sumele care pot ajunge la dispoziția organizațiilor neguvernamentale. Astfel, începând din 2016, companiile vor putea contribui şi mai mult la proiecte pentru dezvoltarea comunităţilor în care operează. În plus, legea sponsorizării prevede şi o altă facilitate fiscală mai puţin cunoscută, aceea a creditului fiscal. Aceasta permite practic sponsorului să realizeze sponsorizări chiar dacă nu obţine profit în anul curent, suma fiind acoperită de un credit fiscal disponibil pe o perioada de 7 ani. În acest interval, compania are timp să îşi îmbunătăţească rezultatele financiare şi să deducă din impozitul pe profitul viitor sponsorizările realizate în anii fără profit, acumulate în creditul fiscal”, subliniază Mihaela Vasilescu, Manager Asistență Fiscală la EY România.
Metode de a primi sponsorizări
Principala metodă folosită de ONG-uri ca să convingă companiile să își redirecționeze banii prin facilitatea 20% este apelarea la prieteni comuni sau cunoscuți, contactul direct sau în persoană, urmat de contactul prin telefon și de solicitarea directă prin poșta electronică.
Potrivit studiului, ONG-uri arată că cea mai des menționată persoană care se ocupă de promovarea facilității 20% este președintele organizației. Potrivit datelor furnizate de ANAF, în 2014, 137.909 de societăți comerciale au realizat profit. Dintre acestea doar 28.545, reprezentând 21% din total, au înregistrat cheltuieli de sponsorizare, mecenat sau cu burse private, suma totală direcționată anul trecut fiind de peste 554 de milioane de lei.
Legea sponsorizării, aflată în vigoare de 21 de ani, nu beneficiază de suficientă expunere pentru a ajuta la direcționarea fondurilor de la companii către organizațiile non-guvernamentale.
Pe 25 noiembrie a fost lansată a doua ediţie a acestei cercetări care analizează nivelul de notorietate a Legii sponsorizării, dar și modul în care a fost utilizată în ultimele 12 luni de către ONG-urile și IMMurile din România. La cele două chestionare online aplicate anul acesta au răspuns în total 75 de reprezentanți ai IMM-urilor și 107 de reprezentanți de ONG-uri.