Adela Beca, alumnă Teach for Romania și formator de profesori în Asociația TechSoup

Pentru Adela, programul Teach for Romania a fost o experiență de învățare complexă, inclusiv despre sine. A crescut odată cu elevii săi – s-au sprijinit reciproc, au avut răbdare unii cu ceilalți și au lucrat mereu ca o echipă. Încrederea a fost un ingredient important în toată această poveste. Apoi, drumurile au dus-o spre ghidarea profesorilor în lumea tehnologiei, iar astăzi promovează educația digitală, de care i-ar fi plăcut să știe și ea pe când era la catedră.

În ce moment al vieții te-ai intersectat cu proiectul Teach for Romania?

În 2017 lucram într-o agenție de relații publice, unde pe lângă comunicarea corporate interacționam și cu proiecte de CSR și programe educaționale. Astfel am aflat despre activitatea Teach for Romania. Am citit mai mult despre ce presupune, s-au aprins niște beculețe și mi s-a activat gândul că, demult, voiam să mă fac învățătoare. Ce s-a întâmplat pe parcurs? Doamna mea învățătoare îmi spunea că este o meserie grea și, ulterior, mi-am dat și eu seama de câtă muncă era în spate.

Am simțit că dacă tot ar fi să aloc resurse de timp și energie în ceva, ar trebui să fie cu și mai mult sens, mai multă contribuție pentru prezent și pentru ce vor însemna viitoarele generații din România. Tot procesul de recrutare a fost intens, mă gândeam dacă voi fi în stare să țin o lecție demo, darămite să predau în fața unor copii. Era vag, dar m-am băgat în proces ca să văd dacă mi se potrivește.

Ce simți că ți-au adus cele șase săptămâni din Academia Teach?

Am intrat în Academie și mi-am dat seama că, dincolo de a avea un scop și sens, începea și propria mea creștere. A fost pe bune un boot camp, o perioadă în care ești destul de deconectat de viața ta de dinainte. A venit cu multe informații, trăiri, mai ales în procesele de reflecție, contexte în care nu mai fusesem până atunci – să mă gândesc cum a fost ziua mea, ce mi-am luat din ea, ce duc mai departe, ce rezonează cu mine. În plus, am învățat să ascult părerile colegilor și să înțeleg că e OK să fii vulnerabil. Luam contact cu oameni noi, trebuia să vorbesc public, să fiu și eu autentică, dar încă mă gândeam ce e OK să arăt și ce nu. Apoi mi-am dat seama de progres, cât de bine îmi face să fiu pur și simplu acolo.

Cum a fost prima oară la catedră (n.r. partea de practică din academie)?

În Gârcini (n.r. un cartier din Săcele, Brașov) a fost foarte greu. Nu se potrivea nimic din ce-mi imaginam că o să fie. Din ce credeam că pot să fac. Am avut zile, ore predate în care nu mi-a ieșit nimic. Eram dezamăgită la finalul orelor. Apoi mi-au ieșit lucruri și am început să prind încredere. Comunitatea vine cu multe provocări și e nevoie să te adaptezi rapid în perioada de practică. La finalul Academiei a trebuit să iau o decizie. Mi-am asumat că-mi va fi greu, dar îmi doream mult să fac asta, să fiu învățătoare, să am clasa mea, să am libertatea de a crea pentru ei și de a lucra cu ei. Motivația asta m-a dus către începutul de an școlar și către tot ce s-a întâmplat ulterior.

Cu ce gânduri ai intrat la clasă în primul an și de ce realitate ai dat?

Am prins un post în Cornetu, Ilfov, deci aproape de București. Am avut norocul de a avea clasa a II-a și a III-a, aceeași clasă doi ani la rând. Ajungeam să mă simt în afara zonei de confort atunci când îmi făceam planul pentru ore, iar realitatea din teren îmi spunea că provocările emoționale cu care se confruntă copiii sunt mai mari decât puteam eu să le conțin. Atunci nu era suficient să te pregătești foarte bine și să ai în minte ce vrei să-i înveți pe copii, ci să te poți adapta la nevoile lor. Principala provocare a fost să îmi dau seama cum pot face din orice situație pe care o trăiau o oportunitate de învățare și cum pot să îi implic și pe părinți în procesul educațional.

Pe ce poți pune degetul din realitatea copiilor?

Mi-am dorit mult să lucrăm pe partea de încredere, pentru că observasem că își pun etichete. Pentru mine era important să le creez un spațiu în care să simtă că sunt incluși, că merită să creadă în forțele proprii. De exemplu, în clasa a III-a, începuseră conflicte care ajungeau către părinți, conducere sau alte clase. Atunci copiii îmbrățișau și mai mult povestea cu „noi suntem copiii răi”. Își puneau singuri etichete. A doua nevoie pe care am lucrat este partea de toleranță, de acceptare a celor diferiți de ei. Fie că făceau parte din clase sociale sau etnii diferite. Le-am spus că sunt toți egali pentru mine, nu contează că unul are mai mult, sau mai puțin. Sunt aici pentru fiecare dintre voi. Asta a contat mult. Încercam să fiu acolo pentru fiecare, însă pot apărea și frustrările că nu poți să ajungi la toți la fel, când ai 33 în clasă cu nevoi diferite, ritmuri de învățare diferite.

A fost un permanent rollercoaster. Iar încrederea, dacă nu am reușit să le-o construiesc pe cât mi-am dorit, poate am reușit măcar să nu le-o dărâm, să le spun și tu poți să ajungi unde îți dorești, nu renunța, vino la școală. Aveam și viziunea clasei: „Noi vrem, putem, știm și reușim, clasa a II-a s-o iubim”. Chiar dacă o spuneau mecanic uneori, vedeam cum scriu în diverse compuneri și mesaje legate de încredere, eu pot să fac, am curaj. Măcar o sămânță am sădit, chiar dacă încrederea, toleranța și empatia le vor fi testate toată viața.

Unde simți că au fost micile sau marile victorii din clasă?

Au fost multe premiere împreună: primul carnaval pentru care s-au pregătit un semestru întreg, prima excursie împreună, prima serbare reușită de Crăciun la care au fost co-organizatori și pe care nu apucasem să o repetăm cap-coadă nici măcar o dată :), prima piesă de teatru la Opera Comică, primul film la cinematograf, primul tiramisu făcut și savurat la școală, petrecerea surpriză organizată de ziua mea (cu mobilizare prin bilețele în clasă și cu atenționarea ”Acest bilet NU trebuie să ajungă la DOAMNA” și cea mai cool oră de arte vizuale când am învățat unii de la alții să facem slime. Și pot continua… 🙂

Apoi, un moment emoționant a fost cel în care unul dintre elevi a reușit să citească pentru prima dată o propoziție în clasa a 2-a. Țin minte cum s-a uitat în ochii mei înainte, a fost suficient să dau din cap să prindă curaj și … a citit-o sfios, dar foarte bine. Apoi s-a lăsat liniștea în clasă pentru câteva secunde, au făcut ochii mari… și au urmat aplauze și felicitări din toată inima lor mare :). Energia aceea nu o voi uita niciodată.

Am avut momente în care se sprijineau unii pe ceilalți, chiar dacă avuseseră conflicte până la momentul respectiv. Cineva din clasă se ridica și zicea o să-l ajut eu pe colegul care nu poate, o să stau eu mai mult, să-i mai dau teme de activitate, lucrez eu cu el în echipă, chiar dacă nu vrea altcineva. Am putut observa asta la copiii care erau așezați emoțional și care manifestau empatie. Chiar dacă nu își dădeau seama pe loc, conta foarte mult și pentru persoana în dificultate, și pentru ceilalți care poate se uitau sceptici sau nu s-ar fi oferit să facă echipă. Când crezi că nu îți iese nimic și că a fost o zi haotică, contează enorm momentele astea la finalul zilei. Cineva preia din partea de învățare și nu mai faci tu tot, te ajută și ei. Partea asta de autonomie și de învățare împreună i-a ajutat și mi-a dat speranță. Oricât de greu e, cineva, printre ei, o să acceseze empatia și înțelepciunea.

Ce ai înțeles despre tine și despre elevii tăi în cei doi ani la catedra Teach?

Despre mine am învățat să am mai multă încredere, am învățat-o împreună cu ei. Odată ce jonglai cu mai multe situații, îți spuneai: hey, uite câte am putut să facem, și uite cum ne-au ieșit. Și când nu ieșeau, să te gândești ce ai avut de învățat de acolo. Ce înseamnă eșecul? Dacă nu mai poți, ai o comunitate către care să te îndrepți? Să ceri ajutor?

Am învățat să mă bucur mult cu ei, de la ei, din reușitele mici. Am învățat despre emoții, despre ce înseamnă să fii frustrat, furios, cum îți gestionezi tu emoțiile, ca adult, că e OK să fii furios, să ajungi în punctul în care să zici butoanele mele au fost apăsate foarte mult, am nevoie să mă liniștesc, sau să-mi cer scuze când emoțiile au fost copleșitoare. Să înțelegem împreună ce s-a întâmplat.

Despre ei am înțeles că au ritmul lor, că te pot surprinde dacă le oferi încredere și dacă ai răbdare. Procesul de învățare implică efort și, dacă crezi că poți, vei reuși. Chiar dacă nu din prima. Toți elevii au nevoie de încredere și de o ghidare sănătoasă. Chiar cred că suntem parteneri la clasă. Îmi dau seama cât de mult înseamnă să creezi un spațiu în care nu sunt eu, aici, la catedră, și voi acolo, jos, ci învățăm unii de la ceilalți în toate momentele. Și dacă au spațiul să se exprime cum știu ei, vor înțelege că suntem în aceeași echipă și tragem împreună pentru învățare. Am avut o situație în care s-a lăsat cu pumnul în masă, că nu-mi iese, nu o să pot niciodată, și m-am trezit peste câteva zile cu vreo 10 desene (variante ale unui fluture). Am întrebat ce s-a întâmplat și mi-a răspuns: „Am exersat.”

Ce a urmat după Teach?

Decizia de la finalul programului a fost cea mai grea. Urmau să fie a IV-a și ar mai fi însemnat să rămân al treilea an, unul peste cei doi ani de program. Deși, când am intrat, ăsta era gândul, au fost două motive pentru care am realizat că nu voi fi lângă ei: ce însemna naveta nu mai puteam susține și încă un an ar fi însemnat să nu mai fiu la parametrii de intensitate la care am fost și la care mi-aș fi dorit să rămân. Mi-am spus că dacă nu o să fiu OK cu mine, n-o să pot susține în continuare învățarea lor. Apoi, m-am gândit la oportunitățile ca alumnă, mai precis la direcția de formare a profesorilor. În continuare acolo, la firul ierbii, mi s-a părut cel mai important loc în care să mă implic. M-am gândit că niciodată nu o să pot pregăti atâtea generații ca profesorii pe care eu îi voi îndruma. Cu toată durerea, dar și aprecierea pentru ce am făcut împreună, și cu bucuria că în locul meu a venit tot o colegă Teach la clasă, am zis că atât am putut.

Cum se întâmplă activitățile pe care le faci astăzi pentru profesori?

Am fost mentor doi ani în Academia de Leadership și Pedagogie pentru profesorii din următoarele generații și tot prin conexiunea Teach am aflat de un job într-o asociație tech, care presupune coordonarea unei comunități de învățători, dar și profesori și elevi de la licee cu profil pedagogic, în programul „Îndreptar Digital”, început prin 2017. Îi împrietenim pe profesori cu tehnologia și îi încurajăm să o folosească cu încredere, cu ajutorul unor resurse și cursuri gratuite despre integrarea instrumentelor digitale în activități de învățare pentru învățământul primar.

Am zis wow, e ce-mi doresc. Înainte de pandemie susțineam cursuri față în față, care presupuneau să ajungem la 30-35 de învățători, din rural sau urban mic. Pe platforma online aveam fișe de activități pentru profesori, gata de dus la clasă. În pandemie ne-am adaptat și noi, iar asta a însemnat o creștere exponențială a programului. Acum vorbim de două cursuri online pe care profesorii le-au parcurs în ritm propriu pe platforma „Îndreptar Digital”. La primul curs am avut 4.500 de profesori înscriși, dintre care peste 1.500 au absolvit cu succes, ajungând la aproximativ 31.000 de elevi.

Alte programe în care mă implic sunt: „Predau Viitor”, adresat profesorilor de informatică și TIC și Meet and Code, adresat ONG-urilor care doresc să organizeze evenimente de programare pentru elevi și tineri. Alături de colegii mei, apropiem cele două lumi ale beneficiarilor pe care îi servim, lumea elevilor nativi digitali de cea a profesorilor care își doresc să se dezvolte și să descopere noi metode și instrumente prin care învățarea este facilitată de tehnologie, la clasă și în afara ei. Sunt recunoscătoare că pot contribui la creșterea unor comunități active și implicate, vorbim în prezent de peste 16.000 de învățători și profesori.

Care este mesajul principal din programele de educație digitală?

Transmitem mesajul că e foarte importantă pedagogia din spatele tehnologiei și că în planul de lecție e important să găsească rolul folosirii tehnologiei și care e momentul și scopul pentru care folosesc instrumente digitale. Vorbim de elevi care peste câțiva ani vor ajunge la licee, facultăți, pe piața muncii, unde vor fi puși în situația de a folosi tehnologia, deci e nevoie să exerseze de acum. Învățătorul e primul model pentru elevi, și poate folosi oportunitatea de a explora împreună tehnologia responsabil, critic și de a-i descoperi avantajele, dincolo de cele pentru divertisment.

Unde vine tehnologia să îmbunătățească experiența de la clasă?

Dacă te gândești la ce învață elevii, dincolo de abilitățile digitale își dezvoltă mult competențele de literație, își creează reprezentări mult mai corecte asupra lumii. Una este să te uiți într-un atlas, alta e să te duci pe Google Maps și să vezi cum arată un anume loc sau în alte aplicații în care pot vedea animale în mediul lor real de viață. Partea de expunere e foarte importantă. Bineînțeles vorbim și de încurajarea feedbackului, de metacogniție, de cum înveți folosind tehnologia și de super multă colaborare între elevi prin instrumentele digitale.

Îmi doresc ca reușitele din comunitățile Teach for Romania și Asociația Techsoup să fie doza de inspirație și încredere pentru fiecare profesor din România și pentru toți cei care pot contribui în educație.

Cei doi ani de predare alături de Teach for Romania sunt, pentru noi, doar începutul unei cariere de lider în educație. În 2021, comunitatea de alumni Teach for România a ajuns să fie formată din 175 de absolvenți ai programului. Peste jumătate dintre ei au ales să rămână la catedră în școli publice din România, alții au hotărât să aducă o contribuție în sistemul de învățământ din alte roluri. Teach for Romania lucrează cu oameni care au motivația și abilitatea de a fi lideri în educație, de la catedră, din poziția de director de școală, din instituțiile publice care gestionează sistemul de învățământ, din poziția de inovator social sau de comunicator și formator de opinii. Ne propunem să creștem o comunitate de lideri care au experiența practică de a preda în cele mai provocatoare comunități din România și care vor avea luciditatea și doza de realism necesare pentru a contribui la transformarea educației în favoarea elevului. Dăm forță și încredere celor cu experiență în sistem și aducem oameni noi, valoroși, în educație. Peste 60% din alumnii Teach for Romania considerau în 2020 că nu ar fi activat în educație dacă nu ar fi intrat în programul Teach for Romania.