Ariston pentru Comunitate. Fapte bune, cu căldură!
O contribuție neprețuită pentru comunitatea științifică, un adăpost încălzit pentru echipa de cercetare a Universității din Copenhaga, care, astfel, își poate extinde studiile în locuri neatinse până în prezent. În doar câteva cuvinte, așa s-ar rezuma începutul Ariston Comfort Challenge, cel mai important program de CSR derulat de Ariston Group, unul dintre liderii internaționali în producția și furnizarea de echipamente și servicii destinate încălzirii și producerii apei calde menajere.
Un proiect global complex, inițiat în anul 2018, prin care Ariston a reușit să ofere oamenilor de știință o oază de confort într-unul dintre cele mai reci locuri din lume, prin încălzirea unei case inovatoare, de tip modular, construită de la zero în mediul aspru din Groenlanda.
Casa a fost donată cercetătorilor de la Universitatea din Copenhaga, ce studiază an de an schimbările climatice. Locuința este una sustenabilă, capabilă să reziste celor mai extreme condiții climaterice și să maximizeze eficiența energetică atât în procesul de producție, cât și în operațiunile zilnice. Casa dispune de o sufragerie, un dormitor, o baie și două camere tehnice, capabile să găzduiască până la șase persoane în același timp, toate destinate unui singur scop: protejarea echipelor științifice de mediul înconjurător dur al iernii polare.
„Întregul proiect este o sumarizare a crezului pe care îl avem în această companie, și anume acela de a transforma lumea într-un loc mai confortabil”, ne dezvăluie Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston România, misiunea pe care și-a asumat-o compania prin acest proiect. Misiune care, evident, s-a reflectat și în comunitățile din România, prin implementarea unui amplu program de donații de aparatură termică, desfășurat anual în parteneriat cu instituții de renume, așa cum sunt Crucea Roșie și Salvamont România.
„Prin asigurarea unui confort de bază putem aduce o contribuție reală, pozitivă în comunitățile în care activăm, fie că ne referim la susținerea cercetătorilor din Groenlanda, la echipele Salvamont din România sau la sutele de instituții unde trăiesc mii de copii și bătrâni”, a explicat Drăguleanu.
De fapt, parteneriatele locale la care face referire se derulează de mai bine de patru ani prin intermediul platformei extinse de programe sociale, „Ariston pentru Comunitate”, un demers al Ariston Romania de a sprijini prin donații organizațiile non-guvernamentale locale și de a asigura confort categoriilor vulnerabile.
Prin intermediul acestor programe, în ultimii trei ani, compania a donat peste 1.450 de echipamente performante de încălzire a apei, către 869 de instituții de învățământ, cămine de bătrâni și centre medicale din țară, oferind astfel acces la apă caldă pentru peste 170.000 de persoane. Numai în cadrul ediției din 2020, implementată la nivel național cu sprijinul partenerului tradițional – Crucea Roșie, Ariston a donat 400 de boilere electrice de ultimă generație către 248 de instituții din întreaga țară, de care beneficiază în prezent aproximativ 53.000 de copii și vârstnici.
Despre rezultatele campaniei 2021, planurile pentru 2022, dar și importanța programelor comunitare, am stat de vorbă cu Cătălin Drăguleanu, într-un interviu despre responsabilitate corporatistă și implicare socială.
De regulă, toamna este vremea bilanțului. Cum arată bilanțul dvs de fapte bune pentru acest an?
În 2021 am reluat proiectul ACC și cea de-a patra ediție se va finaliza în luna noiembrie, reușind să dotăm cel puțin la fel de multe instituții ca în ceilalți ani, lucru ce ne bucură foarte mult, îndeosebi în contextul pandemic. Prima etapă a fost realizată cu succes, în parteneriat cu Salvamont.
Campania Ariston a ajuns în 17 județe în care activează Salvamont și printre centrele de salvare care au fost dotate cu echipamente termice Ariston – centrale termice și boilere performante – se numără, de exemplu, cele situate în județele Prahova, Gorj și Suceava, zone în care există un flux anual crescut de turiști.
Peste 1.100 de salvatori profesioniști și voluntari, care asigură patrularea preventivă și participă anual la misiuni de salvare în peste 100 de zone montane, beneficiază astfel de îmbunătățirea condițiilor de lucru din bazele, posturile de intervenție și cabinetele medicale Salvamont. Prin acest parteneriat, estimăm că am reușit să asigurăm confortul termic pentru aproximativ jumătate din totalul bazelor Salvamont din România. Iar până în noiembrie plănuim ca produsele noastre să ajunge și în instituțiile ajutate de Crucea Roșie.
Care sunt proiectele pentru 2022? Ce angajamente v-ați asumat în ceea ce privește continuarea acestei campanii?
Ariston Comfort Challange va continua și în 2022. Este o inițiativă asumată pe termen lung, pentru că doar așa putem observa rezultate reale și impact pozitiv asupra comunităților.
În paralel cu acest proiect complex, suntem mereu alături de comunitate și am susținut multe alte proiecte așa cum sunt Magic Home și Magic Camp sau BIG BUILD, evenimentul social de construire accelerată și voluntariat organizat de către Habitat for Humanity și încercăm sa susținem constant fundații și asociații non-guvernamentale precum Asociația Dăruiește Viață, Autism Voice sau Fundația Regina Maria. Toate aceste acțiuni de CSR fac parte din platforma extinsă de programe sociale, Ariston pentru Comunitate.
Care sunt principiile și valorile care stau la baza întregului eșafod numit Responsabilitate Socială Corporativă, construit în ani de organizația Ariston?
Ariston România urmează misiunea și direcțiile de dezvoltare ale Grupului Ariston, o companie care de peste nouă decenii s-a dedicat devotamentului față de sustenabilitate și obiectivului de a face lumea un loc mai confortabil, oferind inovații remarcabile în materie de tehnologie și design, atât la nivel local, cât și global. Viziunea noastră pentru viitor se bazează pe cuvintele cheie: sustenabilitate, confort și accesibilitate. Iar ceea ce ne dorim este să asigurăm confort în mod sustenabil în comunitățile în care activăm prin dezvoltarea și comercializarea produselor bazate pe energie eficientă și surse regenerabile, adaptate nevoilor de consumatori și accesibil la nivel global.
Studii efectuate pe parcursul anului trecut arată că 1 din 3 consumatori a preferat să folosească servicii și produse de la companii care dau dovadă de responsabilitate socială sau sunt implicate în campanii de protejare a mediului înconjurător.Cum se oglindește în businessul dvs atenția aceasta pe care o acordați comunităților și mediului?
Pentru compania noastră,sustenabilitatea este un element fundamental. Este important să ne uităm cu multă atenție la modelul de business și, pe lângă performanțele financiare, să ne preocupe bunăstarea angajaților, clienților, partenerilor de business și a întregului ecosistem în care activează afacerea.
Prin asigurarea unui confort de bază, putem aduce o contribuție reală, pozitivă în comunitățile în care activăm. În același timp, compania a crescut investițiile în cercetare și dezvoltare pentru a crea produse inovatoare și cu un impact redus asupra mediului înconjurător.
La nivel regional, Grupul Ariston intenționează să genereze peste 80% din venituri din tehnologii inovatoare și durabile de încălzire până în 2022, acționând în concordanță cu obiectivele Națiunilor Unite de dezvoltare sustenabilă. Astfel, Ariston vizează economisirea a 3,400,000 tone de CO2 echivalent până în 2022, prin folosirea tehnologiilor inovatoare.
În cadrul strategiei noastre de creștere durabilă, prioritatea este să folosim soluții și tehnologii eficiente energetic care utilizează surse regenerabile. În ciuda dificultăților apărute în 2020, Grupul a crescut investițiile în dezvoltarea de produse, soluții și procese eficiente și durabile la 29%, respectându-ne angajamentul de a contribui decisiv la reducerea consumului de energie și la conservarea mediului.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 274
Pentru abonare, click aici