Astăzi este Ziua Mondială a Sclerozei Multiple
Anul trecut au fost organizate evenimente în peste 73 de ţări pentru a creşte gradul de conştientizare despre ce înseamna această boală autoimună ce poate determina diverse simptome variind de la o uşoară senzaţie de amorţeală, la durere sau chiar paralizie, afectând în principal persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani.
Alpha afectează vieţile a peste două milioane de oameni din întreaga lume. În România există aproximativ 10.000 de persoane care suferă de scleroză multiplă. Din aceştia, doar aproximativ 2.000 primesc un tratament adecvat.
Declanşarea acestei patologii nu este cunoscută încă, dar se consideră că aceasta este o tulburare autoimună – acest lucru înseamnă că propriul sistem imunitar atacă celulele şi ţesuturile sănătoase.
Simptomele sunt imprevizibile, în ansamblu incluzând oboseala, pierderea vederii, slăbiciune în picioare şi braţe, rigiditate, spasme musculare, ameţeală, încetinirea vorbirii şi altele. Nu este obligatoriu ca toţi pacienţii să resimtă oricare dintre aceste simptome ce ar putea dispărea în câteva zile sau săptămâni.
Scleroza multiplă nu este o boală contagioasă, dar tratamentul acestei afecţiuni este doar de încetinire a evoluţiei bolii.
Există însă terapii care reduc simptomele şi evoluţia bolii, una dintre terapiile cele mai de succes fiind tratamentul cu interferon ce creşte substanţial calitatea vieţii pacientului.
- Alpha Scleroza Multiplă este o boală progresivă a sistemului nervos, pentru care tratamentul este doar de încetinire a evoluţiei.
- Aproximativ 2,5 milioane de oameni din întreaga lume suferă de Scleroză Multiplă (SM).
- Persoanele diagnosticate cu SM au vârste cuprinse, în general, între 20 şi 40 de ani, deşi debutul poate fi chiar mai devreme.
- Mai multe femei decât bărbaţi suferă de SM, raportul fiind de 2 bărbaţi la 3 femei.
- La adulţii tineri, SM este cea mai frecventă boală a sistemului central nervos.
- 85% din oamenii care au avut un atac de SM în următorii doi ani ar putea fi diagnosticaţi cu această
boală.