Astăzi este ziua pneumonologiei româneşti. ÎNGRIJORĂTOR: Un milion de pacienţi asmatici în România
Motivaţiile unei astfel de zile derivă, în primul rând, din presiunea pe care o pune prevalenţa în creştere a unor afecţiuni cronice non transmisibile precum: bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC), astmul bronşic, bronşiectaziile, fibrozele interstiţiale ş.a.
„În condiţiile în care asistăm la o îmbătrânire a populaţiei pe mapamond, care nu poate fi trecută cu vederea nici la noi în ţară, la poarta specialităţii bat insistent o multitudine de boli infecţioase şi non infecţioase, iar implicarea specialiştilor noştri, ca şi responsabilitatea lor, este imensă”, este de părere Prof. Florin Mihălţan (foto), preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.
Pneumologii sunt cei care se află în prima linie în lupta de control a tuberculozei, unde toate curbele de prevalenţă şi mortalitate indică o scădere. Pentru celelalte forme de pneumonii, bronşite şi traheobronşite acute, filtrul organizat de medicii pneumologi chiar funcţionează cu succes, atât în ambulatorii, cât şi în spitale.
Trei programe naţionale: de control al tuberculozei, de tratament al hipertensiunii pulmonare şi cel “Stop Fumat”
Specialiştii pneumologii sunt angrenaţi în activităţile din cadrul a trei programe naţionale: de control al tuberculozei, de tratament al hipertensiunii pulmonare şi cel “Stop Fumat”. Totodată, pneumologii au fost în prima linie în realizarea depistărilor active de BPOC sau astm bronşic, în cadrul campaniilor gratuite de spirometrie, organizate deja de 4 ani, cu ocazia marcării la nivel mondial a Zilei BPOC sau a celei a Astmului Bronşic.
O activitate utilă spre care au fost concentrate eforturile pneumologilor din România, este cea de formare medicală continuă: prin ateliere de somnologie, de bronhologie şi tabacologie – cu participare interdisciplinară – prin forme moderne de educaţie – cum ar fi cursurile de e-learning, un amplu proiect cu fonduri structurale europene, primul de acest gen din Romania, şi prin colaborările regulate cu alte Societăţi şi Asociaţii Profesionale medicale: Societatea de Alergologie şi Imunologie, cea de Cardiologie şi cea de Medicină Internă. Rezultatele acestor colaborări sunt ghidurile de tabacologie, de cancer bronhopulmonar, protocoalele de BPOC şi de astm bronşic.
“Sigur că mai rămân încă multe probleme de rezolvat” spune Prof. Florin Mihălţan. „Dacă ne gândim că accesabilitatea la aparatură modernă nu este încă pe măsura necesităţilor, că migraţia de materie cenuşie subţiază îngrijorător rândurile specialiştilor în pneumologie, că numărul de rezidenţi
care nu găsesc un loc de muncă este în creştere, totul capătă un accent grav. Există însă entuziasmul colegilor şi modul lor de implicare, de la liderii de opinie până la fiecare dintre membrii acestei specialităţi medicale,care merită să fie subliniate cu ocazia acestui eveniment. Adresez tuturor mulţumirile mele pentru modul în care au înţeles să contribuie, să se implice şi să facă front comun, în încercarea de stopare şi control al tuturor acestor afecţiuni respiratorii, indiferent din ce zonă vin”, încheie preşedintele SRP.
După 89, pneumologia românească a cunoscut o dezvoltare fără precedent
O lungă perioadă, până în 1989, pneumologii au fost “robii” ftiziologiei – un termen depăşit, medicii români fiind condamnaţi să lucreze doar pentru o singură boală. Ulterior, s-a constatat că pneumologii ar trebui să acopere atât afecţiuni infecţioase transmisibile (unde tuberculoza ţine capul de afiş în
continuare), cât şi multe alte afecţiuni respiratorii netransmibile. După 1989, pneumologia românească a cunoscut o dezvoltare fără precedent. La ora actuală, în cadrul Societăţii Române de Pneumologie,
există 6 secţiuni (tabacologie, pneumologie pediatrică, bronhologie, fiziopatologie respiratorie, tuberculoză, somnologie), precum şi trei grupuri de lucru (hipertensiune pulmonară, cancer bronhopulmonar, mucoviscidoză). Toate aceste secţiuni organizează întâlniri regulate şi un congres naţional la fiecare doi ani.