Axel Avram, tânărul care vorbește limba păsărilor de pradă

„Cred că m-am născut iubind păsările. Când eram mic, creșteam porumbei. La inceput, ai mei au fost puțin uimiți de ce pasiuni ascunse am, dar niciodata nu m-au descurajat, mereu m-au susținut în tot ceea ce am vrut și vreau să fac și pentru asta le sunt veșnic recunoscător.

Într-o zi, un șoim a dat iama printre porumbei și l-a ucis pe cel preferat. Atunci mi-am zis că nu se poate, că trebuie să aflu ce este mai puternic decât porumbeii mei”, își amintește acesta.

Avea 12 ani când s-a dus pe câmpul de la marginea orașului, unde auzise că merg oamenii și prind păsări de pradă, să le împăieze. Ajuns acolo, după îndelungi rugăminți, a salvat un șoim de la a fi transformat în trofeu.

“Șoimul vinderel a fost prima mea pasăre de pradă. Doi ani l-am îngrijit și am exersat cu el tehnici de dresaj.

Conștientizam însă că locul păsării nu este în grădina mea, că trebuia să fie liber, așa că l-am re-sălbăticit și eliberat. Acela a fost momentul în care mi-am impus ca pe viitor să achiziționez doar păsări născute în captivitate.”

Cum să dresezi un vânător

Chiar dacă sunt prin însăşi natura lor nişte vânători, păsările de pradă trebuie antrenate ca să îşi respecte stăpânul. "Sunt două forme de dresaj: cea în care creşti pasărea de mică, ceea ce în limbajul şoimarilor înseamnă că pasărea devine un imprint, când este dresată pentru a acţiona în natură, ori varianta în care pasarea este crescută de părinti şi o îmblânzeşti, o domesticeşti.”

Indiferent de metodă, dresarea unei păsări de pradă poate dura ani întregi şi, la fel ca pregătirea unui sportiv, trebuie menţinută prin antrenamente zilnice.

“Cu timpul, mi-am aprofundat cunoştinţele cu ajutorul a numeroase cărţi şi al unor şoimari din Romania. După mai bine de 10 ani, am ajuns să cunoasc bine secretele păsărilor de pradă, care au ajuns cea mai mare pasiune a mea. Înainte de toate mă ocup de păsări, abia apoi îmi fac timp şi pentru altceva”.

Acum, sibianul ‹vorbește blând›, cum spune el, la două Bufnițe de Zăpadă, unui Uliu Mexican și unei Acvile de Stepă. “Sunt aproape 10 ani de când creșteam porumbei și am hotărât să trec la pasul următor. De un deceniu, pasiunea pentru păsări de pradă nu a făcut decât să crească, iar acum a trecut la stadiul de convingere. Acum, sunt determinat să deschid lângă Sibiu primul centru pentru păsări de pradă din țară”.

Păsări de pradă – vedete naționale

Pe Sheila, Bufnița de zăpadă, a cumpărat-o acum 3 ani, când avea doar o zi. “Ca să poți dresa o bufniță, trebuie să o iei de când e foarte, foarte mică. La început, Sheila dormea cu noi în casă. Era copilul familiei. Câinii s-au împrietenit cu ea, am poze când doarme în cușcă, lângă câine”, povestește Axel.

Legătura dintre ei este cea mai strânsă dezvoltată până acum. Cu Sheila, a câștigat un concurs TV. “Nu merg nicăieri fără ea. Mergem împreună la festivaluri, facem demonstrații, e familia mea”, povestește sibianul.

Axel iese în fiecare săptămână cu bufnițele și cu uliul mexican la plimbare prin oraș. Stă la terasă, bea un suc, iar pasărea care îl însoțește așteaptă cuminte. “Oamenii mă opresc, mă întreabă despre ele, își fac poze. Păsările sunt blânde, se lasă mângâiate. De fapt, asta e parte a dresajului, socializarea”, explică el. Sibianul merge la diverse festivaluri cu numerele sale de dresaj și este un obișnuit al Festivalului Medieval de la Sibiu.

A pus bazele unui ONG și vrea să deschidă primul centru pentru păsări de pradă din România

“Am cumpărat deja un teren lângă Sibiu, mai exact în Slimnic, iar acolo vreau să deschid primul centru pentru păsări de pradă din țară. Centrul ar urma să aibă o secțiune de expoziție de păsări de pradă, un sanctuar pentru păsări salvate și care nu mai pot trăi în sălbăticie, dar și o zonă de dresaj, unde să fie ținute demonstrații în fiecare sfârșit de săptămână”.

În demersul său, Axel a fost într-un adevărat carusel de emoții. De la extazul reușitei, când a achiziționat terenul pe care va construi centrul, la dezamăgire, când a fost chemat să facă demonstrații cu păsările sale, cu promisiunea unui ajutor în punerea în aplicare a ideilor sale.

“Încă din prima zi de când am ținut un șoim pe braț, mi-am dorit să le fac cunoscute pe aceste ‹regalități› ale cerului. Sunt niște păsări fără de care pădurile ar fi pline de rozătoare, parcurile pline de ciori. Deși aceste lucruri sunt cunoscute de către mulți, foarte multe specimene ajung să fie braconate pentru un trofeu împăiat sau omorâte pentru un simplu deliciu bolnav al unora.

Visez la acest centru în care să le pot ocroti, în care pot desfășura demonstrații pentru cei mici și mari, pentru a ajuta oamenii să nu se mai teamă de ele și a se îndrăgosti, așa cum m-am îndrăgostit și eu”.