Campanie pentru creșterea ratei de frecventare a învăţământului preşcolar
Scopul campaniei și al activităților ce se desfășoară în această săpămână în școli și grădinițe în întreaga țară este acela de a atrage atenția asupra importanței copilăriei timpurii (0-8 ani), perioadă în care copilul are dreptul fundamental la îngrijire și educație.
„Copilăria timpurie reprezintă o perioadă esenţială. Fără acces la educaţie, în lipsa unei nutriţii adecvate şi a unei minime educaţii parentale a celor care se ocupă de îngrijirea lor, mulţi copii sunt condamnaţi la un start mai puţin bun în viaţă. În România, avem nevoie de iniţiative strategice, coerente şi coordonate, în special în domeniul educaţiei timpurii şi educaţiei parentale, prin care să ne asigurăm că drepturile copiilor noştri sunt protejate şi puse în practică încă de la început.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.
Conceptul central al ediției din acest an a Campaniei Globale pentru Educație este acela de imagine – fotografie, desen – fiind incurajată participarea activă a copiilor, dar și a adulților în activități care să contribuie la ilustrarea aspirațiilor copilăriei – copiii fericiți și sănătoși, care cresc într-un mediu sigur.
Activități în cadrul campaniei
În grădinițele și şcolile participante la Campania Globală pentru Educaţie, copiii, alături de cadrele didactice, părinţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi membrii ai comunităţilor, participă la activităţi de informare şi conştientizare pe subiecte importante pentru îngrijirea şi educaţia pentru copilăria timpurie și ilustrează prin fotografii, desene şi picturi cum ar trebui să arate copilăria timpurie ideală.
În București, a avut loc o astfel de activitate miercuri, 25 aprilie, la Grădiniţa Şcolii nr.133, unde peste 300 de copii au desenat copilăria ideală împreună cu Melania Medeleanu, au cântat şi dansat cu Andra Gogan și au fost purtaţi în lumea poveştilor improvizate de către actorul Mihai Verbiţchi. Evenimentul a fost organizat de Salvaţi Copiii România şi Şcoala nr. 133, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Despre campanie: în România și la nivel internațional
La nivel internaţional, Campania Globală pentru Educaţie se derulează în peste 180 de ţări şi se bucură de sprijinul unor personalităţi precum Nelson Mandela, Regina Rania a Iordaniei, Hillary Clinton, Kofi Annan, Paulo Coelho, Angelina Jolie.
Începând cu anul 2001, organizaţia Salvaţi Copiii Romania coordonează anual, la nivel naţional, acţiunile din cadrul Campaniei Globale pentru Educaţie urmărind, alături de ceilalţi membri ai Coaliţiei, progresul înregistrat prin reglementări naţionale şi cooperare internaţională de guvernele statelor semnatare ale Convenţiei de la Dakar în vederea realizării celor 6 Obiective EFA: (1) extinderea educaţiei preşcolare; (2) asigurarea învăţământului obligatoriu gratuit pentru toţi copiii; (3) promovarea educaţiei continue şi a învăţării abilitaţilor de viaţă pentru tineri şi adulţi; (4) creşterea ratei de alfabetizare a adulţilor cu 50% la nivel global; (5) atingerea parităţii de gen până în 2005 şi (6) creşterea calităţii in educaţie.
Membrii coaliţiei sunt: Organizaţia Salvaţi Copiii, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, World Vision România, Roma Education Fund România, Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii „Romani Criss”, Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională „Step by Step”, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, Centrul Educaţia 2000+, Asociaţia Ovidiu Rom şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.
Potrivit celor mai recente statistici ale Ministerului Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului, rata de frecventare la nivel naţional a învăţământului preşcolar este de 78,4%, în condiţiile în care Strategia „Europa 2020” stabileşte ca obiectiv de atins de statele membre ale UE ca cel puţin 95% dintre copii de vârstă preşcolară să participe la educaţia timpurie.