Centralele eoliene ne vor face vant de 600 MW
Compania GE este implicata intr-un proiect de constructie a parcurilor eoliene la Fantanele si la Cogealac (Constanta). Dupa finalizare, reprezentantii companiei spun ca va fi cel mai mare parc eolian – „on shore” din Europa. Proiectul, care are o capacitate instalata de 600 MW, este detinut de CEZ Romania. El va asigura energie „curata” si va fi cel mai mare parc din Europa realizat cu turbine eoliene GE.
„Pentru acest proiect, GE Energy livreaza grupului CEZ 240 de turbine eoliene GE 2,5xl, care reprezinta cea mai avansata tehnologie din punct de vedere al eficientei, fiabilitatii si capacitatilor de conectare la reteaua electrica”, spune Carmen Neagu, GE Energy Regional Executive pentru Romania, Bulgaria si Rep. Moldova.
Cine lucreaza la eoliene? Pe amplasamentul din Fantanele se afla in prezent aproximativ 100 de angajati si subcontractori ai GE, de la tehnicieni de service, manageri de proiect, pana la specialisti in logistica si ingineri. Acestia participa la faza actuala de constructie si provin din Germania, Brazilia si Statele Unite, unde se afla fabricile companiei, dar si din Romania.
Pentru Fantanele, GE construieste si o unitate de service in apropierea parcului eolian, astfel incat sa poata oferi si asistenta ulterioara instalarii. Unitatea de service va fi condusa de un manager regional de service si de catre echipa acestuia si va cuprinde un depozit de piese care va permite echipei sa reactioneze rapid, efectuand service-ul si reparatiile necesare pentru turbinele aflate la Fantanele.
Centrele de asistenta pentru clientii din Europa si America asigura monitorizarea si depanarea la distanta a parcurilor de turbine eoliene instalate in intreaga lume, 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an. Ele pot efectua rapid resetari la distanta in cazul a peste 250 de defectiuni posibile ale turbinelor.
Eolienele in Dobrogea
Si compania energetica Enel va incepe in acest an constructia unui parc de turbine eoliene de 140 MW in comuna Valea Nucarilor, din judetul Tulcea. Proiectul va fi dezvoltat in doua etape, fiecare de cate 70 MW. O alta companie cu interes in zona este Petrom, care a anuntat recent achizitia unui proiect de generare de electricitate din surse eoliene cu o capacitate proiectata de circa 45 MW, care va fi finalizat la jumatatea anului 2011.
Avand in vedere potentialul ridicat al zonei, reprezentantii companiei evalueaza posibilitatea de a extinde capacitatea proiectului la 54 MW. Mai mult, in acest an, Petrom va construi infrastructura necesara proiectului: drumuri de acces, fundatii, imprejmuiri, precum si statia de transformare si linia de acces la Sistemul Energetic National.
Comunele Tortomanu si Nicolae Balcescu sunt vizate in acest proiect. In timpul procesului de construire a parcului vor fi create noi locuri de munca in constructia de drumuri, in infrastructura sau in asigurarea pazei. Odata ce parcul va intra in functiune, acesta va fi operat de cinci persoane. O astfel de centrala presupune lucrari de intretinere periodice efectuate de catre un personal specializat. Personalul de intretinere trebuie sa aiba cunostinte de mecanica, electrotehnica si electronica si trebuie sa aiba pregatire speciala pentru a lucra la inaltimi de peste 100 m (inaltimea nacelei turbinei).
Instalatii anuale in 2009
- 118 de noi turbine eoliene offshore cu o capacitate de 333 MW au fost conectate la retea in prima jumatate a anului 2010. In plus, 151 de turbine (440 MW) au fost instalate, fara sa fi fost conectate la retea;
- 10.163 MW de energie eoliana au fost instalati in UE in 2009, cu 23% mai mult fata de anul anterior;
- Capacitatea de productie a energiei eoliene instalata in 2009 a fost mai mare decat orice alta tehnologie de productie a energiei electrice instalata – 39% din totalul instalatiilor realizate in 2009;
- Investitiile in parcuri eoliene s-au ridicat anul trecut la 13 miliarde euro in UE;
- Instalatiile de energie regenerabila au reprezentat 62% din instalatiile noi dezvoltate in 2009, cu o capacitate de 26.363 MW.
Sursa: Asociatia Europeana a Energiei Eoliene
In contextul cresterii cererii de electricitate si a obligatiilor asumate de catre Romania pentru reducerea emisiilor de CO2 si dezvoltarea de energie „curata”, prin acest proiect, oficialii companiei petroliere intentioneaza sa valorifice flexibilitatea centralei pe gaze de la Brazi, printr-un portofoliu care include atat capacitati pe gaze, cat si capacitati ce utilizeaza surse alternative, in special eoliana, beneficiind astfel de avantajele ambelor tehnologii.
Pe termen mediu, prin valorificarea gazelor naturale si a energiei electrice, cat si prin abordarea de proiecte in domeniul energiilor alternative, Petrom va face trecerea de la o companie pur petroliera la o companie energetica.
Si altii construiesc
In Europa de Est, se constata un interes tot mai mare pentru energia „curata”, in special in tarile care fac eforturi sa isi indeplineasca angajamentele asumate fata de UE. „In Bulgaria, pe langa potentialul de extragere al lignitului, si cel energetic este unul foarte bun in ceea ce priveste energia eoliana”, e de parere Carmen Neagu.
Potentialul pentru dezvoltarea investitiilor in energie eoliana este important si din perspectiva Directivelor UE, cunoscute ca „20/20/20”. Conform Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, in cativa ani, Bulgaria ar putea avea o capacitate instalata in energie eoliana de 3.400 MW. In tara vecina, locul cel mai propice construirii parcurilor eoliene este de-a lungul coastei si in locuri aflate la o altitudine de cel putin 1.000 metri.
Dezvoltarile ulterioare din regiunile muntoase adecvate sau din locurile cu o viteza mai mica a vantului depind de implementarea unor noi solutii tehnice, dar si de o buna legislatie care sa incurajeze investitiile si sa asigure dezvoltatorilor si investitorilor o imagine clara a modului in care pot dezvolta proiecte rentabile.
Per ansamblu, in prezent, in Uniunea Europeana, sunt instalati 74.767 MW, Germania fiind in continuare tara europeana cu cea mai mare capacitate instalata, urmata de Spania, Italia, Franta si Marea Britanie.
O turbina eoliana este un dispozitiv ce transforma miscarea kinetica a palelor unei elice in energie mecanica. Daca aceasta energie mecanica este transformata in electricitate, avem de-a face cu un generator alimentat cu vant/convertor de energie eoliana. Impropriu denumite, centralele eoliene sunt ferme de turbine eoliene, conectate la reteaua de distributie a electricitatii. In componenta unei centrale eoliene nu intra doar turbinele, ci si redresoarele de curent, transformatoarele si corectoarele factorului de putere al curentului. In amplasarea centralelor eoliene se tine cont de puterea vantului in zona, pretul terenului, impactul vizual si impactul asupra structurilor din vecinatate, precum si de apropierea de reteaua de distributie a electricitatii.
ONG-urile de mediu acuza
Mai multe ONG-uri de mediu au facut deja o serie de plangeri la Comisia Europeana din cauza studiilor de proasta calitate, iar aceasta a inceput sa analizeze procesul de constructie a eolienelor din Dobrogea.
„In proportie de 70-80 % dintre cazuri, in special pentru sectorul eolian care se dezvolta in Dobrogea, amplasarea eolienelor are impact negativ asupra faunei si florei (pierdere habitate, impact asupra speciilor de pasari rare, cailor de migratie, asupra liliecilor care sunt protejati la nivel national, european si international etc.)”, spune Marina Cazacu, Danube Casework Officer, Societatea Ornitologica Romana.
Carmen Neagu (GE Energy) recunoaste ca orice structura inalta construita de om va reprezenta un risc de accidente pentru pasari, insa, in cazul turbinelor eoliene, acest risc este foarte scazut chiar in comparatie cu cladirile, turnurile de comunicatii si turnurile de transmisiuni. In plus, modelul actual de turn tubular nu este deloc atractiv pentru pasarile care vor sa isi construiasca cuiburile, asa cum s-a intamplat cu vechiul model de structura.