Copiii refugiaților vor învăța germana de la 8500 de profesori germani
Aproape 200.000 de copii proveniți din țări devastate de război și sărăcie au intrat și vor intra în sistemul de învățământ german începând din acest an. Pentru a-i ajuta pe copii și adolescenți să facă față cerințelor educaționale, statul german a creat așa-numitele ”lecții speciale,” de care vor beneficia 8.264 de copii refugiați, ce vor avea posibilitatea să recupereze decalajul față de colegii lor de clasă.
În 2015, conform ministerului german al Educației, în Europa au pătruns 325.000 de copii cu vârste școlare din țările afectate de conflicte interne, aceasta fiind cea mai gravă criză de migrație, de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace. Germania estimează că va primi de cinci ori mai mulți solicitanți de azil, ceea ce presupune un efort organizatoric considerabil.