Corporate social responsibility: O casă nouă pentru un început nou
De la 1 septembrie, Secom și-a relocat sediul central din Tunari în clădirea Equilibrium 1, un proiect de birouri premium dezvoltat în Nordul Bucureștiului. Pentru a împărtăși bucuria unui nou început, Secom a decis să doneze o casă unei familii nevoiașe.
Casa va fi construită de ONG-ul Casa Share, inițiat de Bogdan Tănasă, și va fi oferită la finalul acestui an, complet mobilată și utilată, unei familii cu patru copii care locuiește în condiții grele în comuna Vlădeni, județul Iași. Casa va avea o suprafață de 65 mp, trei camere, bucătărie, baie, anexe și va fi amenajată și dotată cu tot ce e nevoie într-un cămin cald și primitor. Copiii de 3,12, 15 și 16 ani vor avea, în sfârșit, camerele lor, cu birouri, rechizite și cărți necesare începutului de an școlar, dar și jocuri care să îi ajute să se bucure de copilărie și să se dezvolte armonios.
“O casă nouă marchează un nou început. Pentru Secom, Equilibrium este a 6-a <casă>, iar mutarea reprezintă un pas înainte, intrarea într-o nouă etapă de dezvoltare a companiei pe care o așteptăm cu entuziasm. Ne-am dorit să oferim această bucurie, a unui start nou în viață, unor oameni care fac eforturi constante, dar care au nevoie de puțin ajutor pentru a merge mai departe. Îi mulțumim lui Bogdan Tănasă și întregii echipe Casa Share pentru că ne ajută să transformăm acest gând bun în realitate: o casă nouă pentru un început nou“, a spus Lucia Costea, cofondator & CEO Secom.
Clădirea Equilibrium 1 respectă cele mai ridicate standarde în domeniu, având totodată implementate o serie de măsuri de protecție și siguranță în contextul pandemiei de COVID-19.
În sediul Secom din Equilibrium lucrează 70 de oameni, alți 120 de membri ai echipei lucrând la nivel național, în cele mai mari orașe ale țării. De la începutul lunii septembrie, compania a implementat și flextime, iar în contextul pandemiei, angajații au opțiunea de lucra de la birou sau remote.