#FarfuriiLaDatorie, masă caldă gratuită pentru EROII din linia întâi
Sursa foto: Pixabay.com
„Lansez un apel de solidaritate către mediul de business românesc. Astăzi, medicii sunt eroii noștri și valoarea pe care trebuie să o protejăm, în mâinile cărora stă viitorul nostru, al copiilor și al companiilor pe care le-am construit de la zero. Ne apără sănătatea și reușesc cu o forță extraordinară să se păstreze lucizi, să înfrunte pericolele. Oamenii aceștia au nevoie să ne suflecăm mânecile și să ajutăm, de la distanță, în singurul mod în care putem. Fiecare zi în care suntem cu familiile noastre li se datorează. Să nu uităm asta” – Andrei Cionca, CEO Impetum Group.
Personalul medical și auxiliar din Spitalul Matei Balș va primi zilnic o masă caldă gratuită. Este prima unitate spitalicească inclusă în programul #FarfuriiLaDatorie, inițiat de platforma de food delivery Yellow.Menu alături de Impetum Group. Programul va fi extins zilele următoare și către alte spitale, centre de carantină din București sau persoane în vârstă, cu dizabilități, care nu se pot deplasa în această perioadă.
Ne unim forțele pentru a ajuta, împreună suntem mai puternici!
Este cel mai bun moment să fim solidari și să ne unim eforturile pentru cei grație cărora noi și cei dragi nouă suntem în siguranță. Cei pentru care spitalul a devenit în aceste zile acasă, iar o masă caldă în familie s-a transformat într-un lux pe care nu și-l mai pot permite. Pentru acești eroi, care merită aplaudați și recunoscuți, Yellow.Menu în parteneriat cu Impetum Group a lansat campania #FarfuriiLaDatorie. Preparatele vor fi special pregătite de bucătari chefi, în cele mai sigure condiții de ambalare și livrare.
„De când am văzut cât de multe se schimbă din cauza coronavirusului COVID-19, am simțit nevoia să ne păstrăm valorile și să apreciem eforturile celor care luptă pentru noi. Să faci bine și să îi vezi și pe alții dornici de fapte bune este poate cel mai bun lucru pentru starea de panică din această perioadă. Îmi doresc ca acest demers să fie preluat de cât mai mulți oameni, ca să putem ajunge oriunde este nevoie de noi”, a declarat Florin Stoian, fondator Yellow Menu.
Trimite și tu #FarfuriiLaDatorie!
Campania va fi inaugurată cu Spitalul Matei Balș, unul dintre spitalele greu încercate în această perioadă. Cele două companii aliate în acest demers își propun să ajungă în cât mai multe dintre unitățile medicale aflate în carantină. Lista spitalelor unde vor fi asigurate mese calde pentru cadrele medicale rămâne deschisă.
Pentru că doar împreună vom reuși, oricine își dorește să ajute și să își arate aprecierea pentru personalul medical care ni se dedică în totalitate în aceste zile, se poate alătura campaniei și trimite farfurii la datorie.
Yellow.Menu pune la dispoziția clienților și a companiilor care vor să doneze posibilitatea de a comanda #FarfuriiLaDatorie direct de pe site sau din aplicația de mobil, pe care le vor livra către spitalele și centrele de carantină din Capitală: www.yellow.menu
“Voi stați acasă, iar noi livrăm #FarfuriiLaDatorie pentru voi!” este mesajul celor de la Yellow.Menu, care vor face livrări pe tot parcursul săptămânii, inclusiv în weekend. Fiecare ajutor contează, de aceea doar împreună putem reuși să depășim cu bine această perioadă dificilă!