HELP Hire. Cum se pot pregăti companiile din România să fie buni angajatori pentru persoanele cu autism
M-am întâlnit cu Raluca la unul dintre sediile HELP Autism cu care mă învecinam, a fost prima oară când pășeam într-un centru de terapie pentru copii cu autism. Centrul e în sine un spațiu de terapie, de la încăperile în care are loc terapia, până la bucătărie, baie și spațiile comune, toate sunt locuri menite să-i învețe pe copiii cu autism cum să fie independenți, de la spălatul pe mâini și folositul toaletei până la gătit și activități intelectuale, care, pentru oamenii obișnuiți ar părea banale, însă pentru persoanele cu minți diverse sunt adevărate dovezi ale progresului spre normalitate și integrare socială.
Să înveți nu înseamnă doar un act savant, așa cum înveți teoria relativității, de pildă, ci învățatul este un obicei pe care-l practicăm aproape inconștient, când dobândim informații sau deprindem obiceiuri noi. Copiii cu autism nu învață ca noi ceilalți, ei învață diferit, în etape, tocmai de aceea în centrul de terapie găsești diverse imagini cu instrucțiuni, chiar și pentru cele mai banale gesturi, în accepțiunea majorității.
David ne-a permis mie și Ralucăi să asistăm la una dintre ședințele de terapie pe care le face regulat. Se joacă cu un căluț pe jos, lângă un castel din carton, în timp ce îi povestește psihoterapeutei ce a făcut și cum s-a simțit azi la școală, apoi se așază pe scaun la birou și începe să citească un text:
„Era a doua zi după examen, când Marc și familia au mers la restaurant împreună.
— Alege orice dorești din meniu. Meriți din plin! i-a spus tatăl lui Marc.”
David încearcă să deducă situația prezentată în text.
Psihoterapeuta: „David, poți să-mi spui de ce i-a zis tatăl lui Marc să aleagă orice dorește din meniu?”
David: „A făcut examenul.”
Psihoterapeuta: „Ce înseamnă a făcut examenul?”
David recitește textul și încearcă să explice din nou.
David: „Aaaaaa…..! Avut o zi bună la examen.”
Psihoterapeuta: „Adică… a făcut bine la examen. Bravo!”
Raluca: „Bravo, David!”
David mă privește și așteaptă și cel de-al treilea bravo pe care-l merita, dar care se lăsa așteptat.
Mă privește preț de câteva secunde, care uitându-mă retrospectiv, păreau minute, și rostesc și eu binemeritatul „bravo”.
Cam așa decurge o ședință de terapie cu copiii cu autism. David e un copil foarte isteț și are o formă ușoară de autism, însă, din păcate, situația lui nu e singulară.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, în lume trăiesc aproximativ 1 miliard de persoane care prezintă o formă de dizabilitate. În ceea ce privește afecțiunile neuropsihice, în Europa trăiesc peste 7 milioane de persoane cu tulburări din spectrul autist, iar în România trăiesc 40.000 de persoane cu autism, însă în evidența statului figurează doar 15.537 de copii și adulți.
Anual, în țara noastră, 1.000 de copii sunt diagnosticați cu autism, iar 1 copil cu autism din 4 nu merge la școală sau grădiniță, deși are vârsta potrivită. Această excludere timpurie se traduce la maturitate într-o izolare și mai mare, deoarece participarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii este sensibil mai redusă față de cea a persoanelor neurotipice.
Statisticile arată că în Europa, mai puțin de 10% dintre adulții cu autism au un loc de muncă (conform Autism Europe), în timp ce în România procentul este de 1%. În plus, persoanele cu autism realizează printre cele mai mici venituri, ceea ce conduce la o independență mai scăzută a acestor persoane, astfel că 75% dintre adulții cu autism locuiesc cu părinții, față de 16% dintre persoanele cu dizabilități.
În condițiile în care 40% din persoanele cu Tulburare de Spectru Autist (TSA) din comunitate au nevoie de servicii de terapie, precum și de îngrijire, de locuire, de integrare pe piața muncii, pentru acces real la integrare în comunitate, este nevoie de un efort comun public-privat pentru creșterea programelor de acces la servicii sociale, educaționale și de sănătate.
În ciuda obligațiilor de a angaja cel puțin 4% persoane cu dizabilități în companiile cu peste 50 de angajați și a facilităților fiscale existente, integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități rămâne o provocare atât pentru companii, cât și pentru potențialii angajați și aparținătorii acestora.
M-am întrebat cum va arăta viața lui David peste 15 ani, unde va lucra și cum se va putea descurca? În scenariul actual lucrurile nu arată prea bine, însă, din fericire, există demersuri care prevestesc o rază de lumină.
De pildă, HELP Autism a demarat deja un program prin care își propune să crească angajabilitatea persoanelor cu autism, denumit HELP Hire, sub care derulează proiectele „I can internship” și „Pot singur să am un job”, prin care vor pregăti companii din România să fie buni angajatori, însă mai e mult de făcut până la normalizarea acestui aspect.
Așadar, ar trebui să ne întrebăm cu toții ce pot face organizațiile non-profit pentru ca parteneriatele cu instituțiile publice să fie mai fructuoase și benefice persoanelor cu TSA? Care este rolul primăriilor, direcțiilor locale și ce resurse pot pune la dispoziție acestea? Cum pot coopera mai bine mediul privat și cel public pentru ca povești ca ale lui David să fie privite cu empatie și, în cele din urmă, normalitate?
Din 2010, Asociația HELP Autism susține peste 3.000 de copii și adolescenți diagnosticați cu TSA în programe de terapie desfășurate în cele 9 centre și la domiciliu. De la terapie specifică la programe de integrare școlară, de la sprijin pentru părinți la campanii de conștientizare & advocacy, HELP Autism caută să ofere constant un spectru de soluții pentru copiii cu autism și familiile lor, de la diagnostic la recuperare și integrare reală în societate, construind o comunitatea deschisă să înțeleagă, să accepte și să sprijine mințile diverse.
Alătură-te și tu inimilor deschise care îmbrățișează copii cu minți diverse! Dacă vrei să creezi un gest cu impact social imediat, alege să sponsorizezi programele HELP Autism și să dedici suma din impozitul pe venit sau profit.
