Hope Concert 2015, spectacol dedicat copiilor aflați în pericol de abandon
Ajuns la a III-a ediție, Hope Concert propune în acest an o călătorie impresionantă de la jazz la muzică clasică, pusă în scenă cu maiestrie de artiști consacrați precum violoncelistul Marin Cazacu, pianistul Andrei Licareț, Ansamblul Violoncellissimo, duo-ul de jazz Mircea Tiberian și Nadia Trohin, percuționistul Zoli Toth și actrița Ana Pepine, cu participarea extraordinară a sopranei Irina Iordăchescu.
Citește și Hope Concert în beneficiul copiilor aflați în pericol de abandon
Gazda serii va fi, și în acest an, jurnalista Amalia Enache, care sprijină Hope and Homes for Children de mai bine de 5 ani, în calitate de ambasador, potrivit unui comunicat de presă.
„Hope Concert continuă tradiția Galelor Twin Art din 2013 și 2014, sub numele speranței, cea care stă la baza filosofiei Hope and Homes for Children. Acum 16 ani, când am început lucrul în România, peste 100.000 de copii erau institutionalizați și doar speranța că fiecare copil merită o casă și o familie ne-a călăuzit către rezultatul de astăzi, în care doar 8.000 de copii se mai află în instituțiile statului”, se arată în comunicatul citat.
Citește și Hope and Homes for Children România organizează primul său bal de caritate
Ediția din acest an include, pe lângă muzică clasică și jazz, și artă stradală. În fața Ateneului va avea loc un „live street art performance” realizat de cei de la Sweet Damage Crew, unii dintre cei mai cunoscuți realizatori de graffiti din România.
Evenimentul este realizat în colaborare cu Filarmonica George Enescu. Biletele la Hope Concert se pot achiziționa de pe site-ul www.hopeconcert.org dau de pe Bilete.ro și ove.ro.