Metode de training din business, în școlile de stat
Deja, în luna septembrie peste 100 de profesori din Ploiești, București și Ilfov au participat la training-urile Ascendis, cu teme și metode adaptate din lumea de business. Programele au fost organizate în Școala Gimnazială Mihai Eminescu Ploiești, Liceul cu Program Sportiv Clinceni și Colegiul Lazăr Edeleanu Ploiești.
Temele de training au fost: gândire strategică, relaționare și echipa, comunicare asertivă, inteligență emoțională, conflict management, inovație și design thinking.
Alți 50 de profesori din toată țara au asistat la programe de formare și dezvoltare și în cadrul evenimentelor Aspire for Teachers din această vară.
„Susținem educația de calitate pentru că credem cu tărie că aceasta este cea mai sigură rețetă pentru construirea unei Românii puternice în viitor, iar pentru noi este o misiune personală să sprijinim dezvoltarea și performanța oamenilor și a echipelor. Pe tot parcursul anului, vrem să oferim expertiza și serviciile noastre de training și dezvoltare organizațională către echipe educaționale și de management din școli și licee de stat. Programele noastre de training sunt deja testate și demonstrate în mediul de business, iar învățătorii și profesorii care formează generațiile de mâine pot accesa pro-bono resursele oferite de noi. Invităm școlile din toată țara să ne contacteze pentru a avea acces la training-urile Ascendis. Ne luăm angajamentul de a răspunde tuturor cerințelor în limita posibilităților de timp și expertiză disponibile în calendarul nostru”, spune Carmen Ciuraru, Director Executiv al Asociației Ascendis.
Subiectele care au stârnit interesul școlilor până acum sunt: comunicare asertiva, relationare si echipa, conflict management, inteligenta emotionala, leadership, project management, time management, storytelling, design thinking.
Cine poate aplica pentru sesiunile pro bono
Reprezentanți ai ONG-urilor și fundațiilor, directori de școli, cadre didactice, elevi (vârsta minimă 16 ani) și studenți dornici de a se dezvolta și, mai ales, de a pune în practică ce au învățat.
Sunt încurajate înscrierile pentru echipe, sau colective deja formate, de minimum 8 persoane, fie că e vorba de departamente, clase, colaboratori sau parteneri.
Aceeași grupă poate beneficia de mai multe sesiuni de training/coaching, în limita timpului disponibil.
***Ascendis unul dintre liderii pieței de training și dezvoltare profesională în România, a înființat în 2016 Asociația Ascendis, prin care sprijină educația de calitate în România. Anul acesta, Asociatia a oferit pro-bono 56 de zile de training si consiliere pentru profesori, elevi si specialisti in educatie din mediul ONG.