Ora Pământului: Sâmbătă, 27 martie, arătăm că ne pasă și stingem lumina!
În viață să plantezi un pom pentru a putea spune că ai realizat ceva, spune o vorbă din popor. Pământul ne oferă atâtea resurse, energie și frumusețe. O dată pe an este insuficient să îi arătăm și noi că ne pasă de el, dar este un început bun.
Pentru a da un semn Pământului că și noi îi suntem alături, a fost înființată Ora Pământului. Ce reprezintă asta? Ora Pământului (Earth Hour) este un eveniment internațional, organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. Ora Pământului constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât și de către instituții și unități economice.
sursa: ora-pamantului.ro
Ora Pământului a apărut ca răspuns la o întrebare simplă: cum îi putem determina pe oamenii din întreaga lume să conștientizeze una din cele mai mari amenințări actuale, și anume schimbările climatice? La această întrebare a răspuns World Wide Fund for Nature Australia (WWF), un grup internațional de lobby pentru mediu și cotidianul australian Sydney Morning Herald. Au realizat o campanie care transmitea mesajul: stingerea luminilor. Se întâmpla în data de 31 martie 2007, la Sydney, când două milioane de case și sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră: Ora Pământului.
Prin Ora Pământului 2007 se estimează că electricitatea consumată în Sydney a scăzut între 2,1% și 10,2% în aceea oră și că au participat 2,2 milioane de oameni. Al doilea eveniment Ora Pământului a avut loc la 29 martie 2008, între orele 20:00 și 21:00 (ora locală), în Sydney și în multe orașe importante ale lumii.
În anul 2009 ora Pământului a fost programată pe 28 martie, între orele 20:30 – 21:30. În România la această acțiune au participat orașele Botoșani, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Târgoviște, Timișoara și Tulcea.
Peste 82 de țări și 2.100 de orașe au promis că vor participa la Ora Pământului 2009, o mare diferență față de 2008 când au participat doar 35 de țări. Scopul acestui an al inițiatorilor evenimentului Ora Pământului este de a primi 1 miliard de „voturi”, în contextul organizării ediției din 2009 a United Nations Climate Change Conference. Printre participanții acestui an se număra, pentru prima oară, sediul Națiunilor Unite din New York.
În 2010, 4.500 de orașe din 128 de țări au participat la Ora Pământului în data de 27 martie, campania devenind, astfel, cea mai mare acțiune dedicată mediului din toate timpurile.
Tradiția a continuat și în anii următori, până în prezent când, comunitatea de susținători a acestei inițiative a atins peste trei miliarde de oameni din aproximativ 8.000 de orașe din peste 180 de țări.
Anul acesta a fost aleasă data de 27 martie, la ora locală 20.30. „Ediția” din acest an se preconizează a fi cea mai mare mișcare voluntară de mediu din istorie și va reuni încă o dată oamenii din întreaga lume pentru a-și arăta angajamentul față de planetă.
Pe lângă gestul simbol de a stinge lumina timp de o oră, de la 20:30 la 21:30, pe 27 martie, WWF România invită iubitorii de natură la o serie de workshop-uri gratuite, online.
Seria va debuta pe 24 martie cu un workshop despre fotografia de natură prin care Daniel Mîrlea, fotograf și vicepreședinte FORONA, va ghida participanții să descopere frumusețile naturii din jurul casei, pentru fotografii mai bune. Pe 25 martie, Mia de la Schimb de plante va oferi iubitorilor de plante sfaturi pentru a îngriji natura din grădini și ghivece. Ziua de 26 martie este dedicată eticii slow-food și gusturilor locale – Daniela Graura, consultant în gastronomie, membru fondator al Fundației Comunitare Țara Făgărașului, va oferi sfaturi despre hrana sănătoasă, preparată prețuind resursele locale. Sâmbăta este dedicată rezilienței celor care lupta pentru natură. Ca să putem avea grijă de natură, trebuie să avem grijă de noi așa că înainte de Ora Pământului va fi o oră de Yin &Yang Yoga cu Suntuncopac – Andreea Ioniță, Instructor YOGA atestat de către Yoga Alliance.
Workshop-urile online durează câte o oră fiecare și sunt gratuite, în urma înscrierii prin formularul de pe ora-pamantului.ro.
În plus, oamenii își pot adăuga vocea pe platforma Vocea ta, pentru Planetă, pentru a solicita liderilor mondiali un acord prin care protejează și refac natura până în 2030 – prin protejarea a cel puțin 30 % din spațiile naturale și gestionarea durabilă a celorlalte, limitând în același timp încălzirea globală la 1,5 °C, Vocea noastră pentru planetă va fi auzită înainte de evenimentele-cheie în care liderii mondiali vor lua decizii critice cu privire la natură, schimbări climatice și dezvoltare, care vor stabili cursul viitorului nostru.
Iată mai jos și clipul de promovare pentru ediția din acest an:
.
Mai multe detalii găsiți pe site-ul oficial al campaniei, aici.
*cover foto: shutterstock.com