S-a lansat prima stație inteligentă de colectare a deșeurilor din România
Proiectul a fost realizat de Green Group, în colaborare cu Primăria Municipiului Buzău și Carrefour România. Sigurec 1 oferă posibilitatea răscumpărării deșeurilor cu bonuri valorice ce pot fi folosite în hipermarketurile Carrefour. Spre exemplu, pentru un PET, clienţii primesc 0,05 lei, iar pentru o doză de aluminiu – 0,03 lei. În cazul aparatelor electrice şi electronice (DEEE), se oferă 0,8 lei/kg pentru frigidere, 0,6 lei/kg pentru fiare de călcat, 1,5 lei pentru laptopuri etc.
Un studiu recent, realizat de către Rogalski-Grigoriu, la inițiativa Green Group, pe tema obiceiurilor de reciclare la români, pe un eşantion de 7.492 de persoane, cu vârsta de peste 18 ani, arată că 92% dintre români nu sunt conştienţi de valoarea economică pe care o au deşeurile lor și nu ştiu că au posibilitatea să colecteze selectiv cu ajutorul containerelor inteligente care eliberează bonuri valorice.
Același studiu indică faptul că peste 38% dintre români cred că deşeurile colectate selectiv ajung tot la groapa de gunoi. Cu toate aceste, peste 57% dintre români sunt conştienţi de importanţa reciclării pentru mediu şi declară că poluarea este cea mai gravă consecinţă a unui comportament neorientat spre reciclare a deşeurilor. În plus, aproape 85% dintre români consideră că reciclarea deşeurilor este o responsabilitate pe care o au faţă de mediu.
“Trasabilitatea deşeurilor este unul dintre motivele principale care îi împiedică pe români să recicleze: ei nu ştiu ce se întâmplă exact cu deşeurile lor după ce ajung în containerele selective şi mai mult decât atât, nu sunt siguri că acestea chiar ajung la fabricile de reciclare. Cu sistemul Sigurec 1 şi aparatele inteligente instalate deja în marile magazine, consumatorii pot urmări trasabilitatea deşeurilor lor şi au siguranţa că acestea ajung exact acolo unde trebuie. Bonul valoric pe care îl primesc este atât un beneficiu material, cât şi o garanţie a faptului că deşeul reciclat de ei este valoros. Credem că românii vor fi tot mai conştienţi de valoarea deşeurilor lor şi vor înţelege că această valoare li se cuvine”, a explicat Constantin Damov, co-fondator Green Group.