Turismul românesc: Între impas și oportunitate – 29 septembrie, Mănăstirea Cozia
Proiectul „Turismul românesc: Între impas și oportunitate” a ajuns la a treia dezbatere publică care va avea loc astăzi, 29 septembrie la Mănăstirea Cozia, un reper important pentru turismul ecumenic. Industria energetică alături de turismul ecumenic, balnear și rural au poziționat Vâlcea în topul destinațiilor din țară având zone turistice unice în Europa.
„Nu întâmplător am ales ca cea de a treia dezbatere să aibă loc la Mănăstirea Cozia. Județul Vâlcea este o destinație turistică cu potențial crescut și contribuția acestuia la dezvoltarea turismului românesc poate fi un adevărat izvor de aur pentru economia românească. Atât poziționarea, cât și impresionantele obiective, unice în România, fac din Vâlcea, o destinație de neocolit pentru turiști. Suntem în momentul de restartare a turismului la nivel mondial și cred că este șansa noastră să profităm din plin de acest context pandemic pentru a tura la maxim motoarele și a ne mobiliza astfel încât turismul să devină un pilon de dezvoltare sustenabilă al economiei românești”, a declarat Cristina Chiriac, președintă CONAF, inițiator al proiectului „Turismul românesc: Între impas și oportunitate”.
La rândul său, Daniel Mischie, purtător de cuvânt al Alianței pentru Turism, este de părere că: „Industria ospitalității traversează cea mai dificilă perioadă. Este un moment în care afacerile din turism se pot consolida și pot deveni mai solide. Este momentul în care toți jucătorii din ospitalitate, locali sau regionali, pleacă de la START. Transalpina, turism religios, turism balnear, turism rural – sunt zone în care Vâlcea excelează. Criza sanitară ar trebui tratată ca o provocare de către vâlceni. Va fi bine!”
Proiectul „Turismul românesc: Între impas și oportunitate” s-a născut din nevoia de a repoziționa turismul ca segment important de creștere economică și vector de promovare al României la nivel internațional. Turismul global a fost greu afectat în anul 2020 și putem afirma că a fost cel mai prost an din istoria acestei industrii la nivel mondial. Călătoriile internaționale au scăzut cu 74%, în comparație cu 2019, potrivit ultimelor date ale Organizației Mondiale a Turismului.
Un miliard de călătorii mai puțin, cu atât a scăzut traficul aerian, doar în 2020. O scădere pandemică fără precedent ce duce la o pierdere estimată de 1,3 miliarde de dolari și un record de 11 ori mai mare decât criza din 2019.
„Este un moment propice de a porni în cursa de competitivitate, sustenabilitate și promovare a turismului, alături de celelalte state ale lumii de pe aceeași poziție. În cadrul proiectului național „Pactul pentru muncă” am identificat nevoile de flexibilizare a pieței forței de muncă și am prioritizat domeniile de acțiune. Cu toții am conștientizat importanța turismului ca factor de incluziune și creștere economică durabilă și ne propunem să acționăm astfel încât să fructificăm potențialul pe care acest sector îl are în dezvoltarea unei țări. Alături de partenerii noștri și împreună cu administrațiile locale, mediul de afaceri, autorități guvernamentale, sunt convinsă că vom putea poziționa turismul ca sector important de creștere a economiei românești”, a conchis președinta CONAF.
Din partea autorităților vâlcene la eveniment vor fi prezenți: prefectul județului Vâlcea Sebastian Fârtat, președintele Consiliului Județean Vâlcea Constanin Rădulescu, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea Mircea Gutău, primarul orașului Călimănești Florinel Constantinescu. Președinta CONAF Cristina Chiriac și purtătorul de cuvânt al Alinaței pentru Turism Daniel Mischie vor fi alături de antreprenori marcanți din domeniu: Ionuț Marica acționar Ramada Râmnicu Vâlcea, Constantin Vlăduțu director general Ardava, acționar unic hotel Orizont Cozia, Daniela Marișcu fondatoarea Aquatica Experience, Dorel Fleseriu director general Călimănești Căciulata SA.
Evenimentulul va fi moderat de: Andreea Negru președinta ADAA și Madga Popescu președinta CONAF Vâlcea și va putea fi urmărit live, pe pagina de Facebook al CONAF.
Proiectul „Turismul românesc: Între impas și oportunitate” va continua în octombrie la Suceava, în noiembrie la Cluj și în decembrie la București. Demersul vine în sprijinul operatorilor din turism şi servicii conexe, în vederea identificării de soluţii la problemele cu care aceştia se confruntă şi cu scopul poziţionării turismului românesc pe axa de dezvoltare sustenabilă. Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin subliniază că a iniţiat acest proiect naţional în contextul în care turismul, lovit crunt de criza coronavirus, caută soluţii pentru revenirea la normalitate.