Voluntariat pentru copii defavorizați la parcul de distracții
Ieri, 5 septembrie, 22 de voluntari ai RBS Bank au vizitat Centrul Comunitar Generații din sectorul șase din Capitală, interesați să cunoască serviciile sociale și educaționale menite să sprijine copiii din mediile defavorizate. Vizitarea centrului și o sesiune de jocuri interactive, au fost urmate de o inedită surpriză oferită copiilor de către voluntarii dornici să-și facă noi prieteni în rândul celor mici – o după-amiază la Terra Park. Astfel, peste 30 de copii, beneficiari ai programelor sociale ale Fundației Principesa a României, au participat la această acțiune, ghidați și încurajați, umăr la umăr, de noii lor prieteni.
„Sunt Șerban și sunt șiret″
Unul dintre joculețele care au ajutat la crearea unei atmosfere relaxante a fost cel în care toată lumea era încurajată să se prezinte, dar și să folosească inițiala prenumelui ca să spună o caracteristică despre sine. „Sunt Șerban și sunt șiret″, a spus un micuț șugubeț care a reușit să-i amuze pe toți participanții. Chiar dacă s-au implicat foarte mult în aceste activități, copiii au așteptat cu nerăbare să meargă la Terra Park. Aici, în funcție de vârste, copilașii s-au dat în trenulețe, ceșcuțe, elefanți, mașinuțe, au vizionat filme 4D cu dinozauri, iar la final au fost răsplătiți cu pizza. Fericirea se putea citi pe chipul lor!
Vacanța copiilor care frecventează Centrul de zi Generații a însemnat o serie de experiențe frumoase și educative – ateliere diverse de creație florală sau din condimente, tabăra integenerațională de la Zărnești, participarea la Swimathon, organizarea cursului Engleză pentru viață, și s-a finalizat cu memorabila aventură la parcul de distracții, alături de voluntarii RBS BanK.
Astfel, au și micuții ce să povestească la școală atunci când sunt întrebați cum și-au petrecut vacanța, întrebare la care de foarte multe ori se simțeau jenați pentru că nu făcuseră nimic care să li se pară remercabil și demn de povestit. Au acum amintiri pline de bucurie, aventură, iubire și prietenie! Nimic nu poate fi mai frumos!