Sărbătoritul zilei: Mihail Sadoveanu, un om care a inspirat o lume întreagă cu poveștile sale

Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni un scriitor realist și adept al curentului poporanist reprezentat de revista literară Viața Românească. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică.

În această etapă, acțiunea operelor sale are loc în general în regiunea istorică a Moldovei, cu teme preluate din istoria medievală și modernă timpurie a României, în romane precum Neamul Șoimăreștilor, Frații Jderi și Zodia Cancerului. Prin intermediul operelor precum Venea o moară pe Siret…, Baltagul și alte scrieri, Sadoveanu acoperă o mai mare perioadă de timp, ajungând până în istoria contemporană, în care abordează și alte stiluri precum romanul psihologic și naturalismul. Ultima etapă corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic.

A fost președintele Uniunii Scriitorilor din România și, începând cu anul 1921, membru al Academiei Române. A primit Premiul Lenin pentru Pace în 1961. În anul 1928 devine Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România. A fost cumnatul criticului literar Izabela Sadoveanu-Evan. Copiii săi, Profira și Paul-Mihu Sadoveanu, au mers pe urmele tatălui și au devenit la rândul lor scriitori.

În martie 1953, la puțin timp după moartea lui Stalin, scriitorul conduce mai multe ședințe ale Uniunii Scriitorilor, discutând despre noile directive culturale ale URSS date de Georgy Malenkov, și manifestându-se împotriva tinerilor autori care nu au renunțat la proletcultism.

În noiembrie 1955, la puțin timp după ce împlinește vârsta de 75 de ani, scriitorului i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste. După 1956 regimul a anunțat o ușoară de-stalinizare, continuând să-l recomande pe Mihail Sadoveanu ca unul din cele mai importante modele culturale ale regimului.

Scriitorul donează în 1950 Casa cu turn statului român și se mută înapoi în București, unde deține o casă în apropierea Muzeului Zambaccian. Între 7 și 11 ianuarie 1958, Sadoveanu, Ion Gheorghe Maurer și Anton Moisescu sunt președinții interimari ai Prezidiului Marii Adunări Naționale, funcție care îl propulsează vremelnic pe scriitor în poziția de șef al statului. Contribuțiile literare, dar și afinitățile ale politice, fac să i se acorde, în 1961, „Premiului Lenin pentru Pace”.

Suferă un infarct care îi afectează vorbirea și îl lasă aproape orb. Este îngrijit de o echipă de medici condusă de Nicolae Gh. Lupu. Familia Sadoveanu se retrage în zona Neamțului, locuind într-o vilă aflată în apropierea Schitului Voividenia și a localității Vânători-Neamț. Mihail Sadoveanu se stinge din viață pe data de 19 octombrie 1961, la ora 9 dimineața, fiind înmormântat pe 21 octombrie la Cimitirul Bellu din București. Casa din apropierea Schitului Vovidenia este astăzi un muzeu dedicat scriitorului, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”.