Scrisoare către un părinte digital (II)
Dragă părinte,
În scrisoarea trecută, îți povesteam despre dependența digitală, care este reală și cu care se confruntă multe familii (părinți și copii). Aceasta diferă de la caz la caz: unii copii sunt dependenți de TikTok, Facebook,Youtube iar alții sunt prinși în jocuri video (Fortnite, PUBG etc) și „filme pentru adulți”. Și aproape toți părinții întâmpină aceleași probleme: discuții, negocieri, rugăminți, amenințări, nemulțumire și teamă pentru sănătatea și viitorul copilului. Și îți mai scriam că există o legătură secretă între persoană (copil sau părinte) și dependența digitală, prin care persoana primește ceva plăcut în schimbul timpului petrecut online. Orice dependență pleacă de la o plăcere satisfăcută. Și încheiam scrisoarea amintindu-l pe antreprenorul Simon Sinek care a scris cartea Start with Why, întrebare care poate fi pusă și în cazul dependenței digitale: De ce ne place să fim dependenți?
Dar: De ce e important să știu De ce îmi place să fiu dependent și nu pot sări direct la soluțiile practice? Răspunsul este acesta: soluțiile țin de conștientizarea ta. Cu cât conștientizezi mai mult ce se întâmplă digital cu tine și cu copilul tău, cu atât vei putea să-l ajuți. Și cu cât te grăbești la soluții, fără să conștientizezi cât mai mult din problema dependenței digitale, cu atât soluțiile vor ține un timp mai scurt și vor fi mai ineficiente.
Așadar: De ce ne place să fim dependenți? Răspunsul este: pentru că activitatea mea online preferată mă ajută să uit de stările negative pe care le am în suflet. Potrivit Terapiei Cognitiv Comportamentale (TCC) există în fiecare dintre noi (părinți și copii) anumite credințe de bază, învățate și rigide, despre noi înșine, despre ceilalți și despre lume în general. Ele acționează ca niște ochelari prin care interpretăm realitatea și care sunt sursa gândurilor automate negative, care duc la comportamente dezadaptative (în acest caz, abuzul online). Iată câteva dintre cele mai răspândite credințe de bază: de neajutorare (nu voi reuși niciodată/ sunt un ratat/ nu mă descurc), de ne-iubire (nu pot fi iubit/ nu mă place nimeni/ ceilalți mă urăsc), lipsă de valoare (sunt rău/ nu sunt bun la nimic/ sunt un ciudat) sau pericole din afară (lumea e plină de primejdii/ nu poți avea încredere în oameni/ nimic nu va merge bine). Aceste credințe sunt atât de puternice și de prezente încât nici nu le conștientizăm și luăm gândurile ca fiind adevărate. Iar ele pot duce la probleme în relațiile de familie, conflicte, depresie, anxietate, stimă de sine scăzută.
De exemplu, un băiat de 12 ani are în curs de formare credința că „nu sunt bun la nimic și nu mă descurc în viață”. Dar în adâncul sufletului său, își dorește să fie puternic, respectat, expert la ceva anume (competent), să aibă putere (pentru a controla evenimentele). În acest caz, un League of Legends sau PUBG i se potrivesc ca o mănușă. Dacă în viața reală se simte mereu ultimul, în joc el poate deveni primul; dacă la școală e timid și îi admiră în secret pe „ăia mai șmecheri”, în joc avatarul său poate deveni cel mai respectat și temut, poate chiar în clanul său, ori în competiții; dacă are sentimentul că viața de zi cu zi e haotică și nu aduce nimic bun, jocul îi poate oferi o stabilitate și predictibilitate, de aceea aleargă de la școală acasă și intră online, pentru că acest ritual îi oferă siguranță, iar orele multe petrecute acolo îi liniștesc sentimentul de lipsă de control și de victimă a evenimentelor din viață.
Sau, să luăm de exemplu o fată care are în curs de formare credința că „nimeni nu mă vrea” și „îi plictisesc pe ceilalți”. Este nesigură pe ea când este pe lângă alții, se simte adeseori singură, ar vrea să fie și ea populară, în centrul atenției dar nu e sigură că se va descurca și își dorește foarte mult să fie iubită, acceptată așa cum e, fără să fie trădată, dezamăgită și în același timp și să obțină mereu aprobarea celorlalți- „că ești ok”. În acest caz, comunicarea continuă cu prietenele ei pe TikTok, Facebook, Instagram, WhatsApp precum și lărgirea permanentă a grupului de prieteni online, vor deveni obiective principale în viața de zi cu zi. Dacă în sufletul ei are sentimentul că nu e acceptată de ceilalți, atunci va fi mereu activă online, va pune update-uri, va da Like, Comment și Share la tot ce fac prietenele ei, va pune poze și selfiuri cu ea în care va râde, în diferite ipostaze deosebite: cu prietenele, la o zi de naștere, la mare, în timpul orelor etc. Mesajul subînțeles va fi: „uitați cât de multe prietene am, cât de mult mă distrez cu ele, cât de bine mă integrez în grup, cât de populară am ajuns, ce viață surprinzătoare și fericită am. Să nu credeți careva că uneori mă simt singură, tristă, abandonată, neînțeleasă, neiubită, că viața mea nu e așa de senzațională… că nu asta vreau să arăt, ci dimpotrivă că…”. Și va investi foarte multe ore în crearea acestei identități online. Și cu cât va primi feedback pozitiv („vai ce tare ești, te admir, ține-o tot așa/ îmi place de tine, care e secretul tău?”), cu atât va extrage plăcerea prin care își va alina suferința eului ascuns, care e chinuit de convingerile de bază, de gândurile automate negative, de depresie și anxietate. Problema e că această investiție de energie înseamnă ore tot mai multe petrecute online, agitație, preocupare continuă de imaginea ei, scăderea concentrării și împrăștierea minții în afară – toate, simptome ale dependenței digitale.
Citește și Dependența digitală afectează creierul exact ca abuzurile din orfelinatele groazei
Iar aceste 2 exemple pot apărea în toate familiile, inclusiv în cele bine educate și stabile financiar, care se luptă să ofere copiilor o educație aleasă, o alimentație sănătoasă iar mamele participă la cursuri de parenting. Dar ce se întâmplă când și părinții înșiși au scheme cognitive distorsionate și convingeri de bază neconștientizate care îi conduc și pe ei în brațele „iubitoare” ale dependenței digitale? În acest caz, dependența digitală a copilului este o consecință, un efect, al conflictelor, al atmosferei negative și al comportamentelor disfuncționale ale părinților. Din păcate aceasta e realitatea, oricât de mult ne-ar deranja să o privim. Copilul, pe lângă problemele sale în formare, mai are de luptat și cu problemele din casă, dintre părinți, de aceea e normal, logic și firesc ca el să evadeze pe internet.
Am vrut prin cele ce ți-am scris până acum să arăt cât de importantă este conștientizarea problemei dependenței digitale, ca să poți răspunde la cea mai grea întrebare: De ce îmi place să fiu dependent digital? Iată de ce: pentru că dependența ne oferă doza de plăcere prin care ne alinăm durerile sufletești. Desigur, este un mod patologic, nesănătos de a ne rezolva problemele spirituale, pentru că acest ciclu de durere- plăcere ne duce la pierderea libertății spirituale și la dependență digitală.
Un alt motiv pentru care pun accentul pe „De ce?” este pentru că numai așa putem sări la „Ce” și „Cum”, adică la soluțiile practice pe care știu că le cauți. Dar ține minte: fără conștientizarea problemei, nu vei putea să rezolvi problema. Nu poți sări la soluții fără să cunoști problema. Și pentru soluțiile practice pe care le cauți, îți voi propune un „Plan digital de familie”, dar asta, data viitoare.
Până atunci, în încheiere, vreau să îți prezint 2 metode prin care poți lupta contra dependenței digitale, adică prin îndreptarea convingerilor de bază, a gândurilor distorsionate și a emoțiilor negative din mintea ta și a familiei tale.
Prima recomandare este Terapia Cognitiv Comportamentală. Ea te va ajuta să identifici problemele cu care te confrunți și soluționarea acestora. Vei putea afla care e legătura dintre gânduri („acum simt nevoia să intru online”), emoții („am o stare de apăsare și vreau să ma relaxez puțin”) și comportamente („iau telefonul cu mine și la baie”). Este foarte eficientă în tratarea dependențelor. Îți recomand cartea: Mind Over Mood. Change How You Feel by Changing the Way You Think (Dennis Greenberger, 2015, 2nd ed.)
A doua recomandare este psihoterapia ortodoxă prin care vei putea identifica acele patimi, gânduri și comportamente disfuncționale și le vei putea transforma în opusul lor, obținând vindecarea părții raționale, mânioase și poftitoare a sufletului tău și a familiei tale. În felul acesta vei putea începe cu putere lupta împotriva dependenței digitale, dar și împotriva altor dependențe din viața ta. Îți recomand cartea: Psihologia existențialistă și psihoterapia ortodoxă (ÎPS Ierotheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, 2011).
Așadar, după cum îți scriam mai sus, data viitoare vom discuta despre un plan concret de acțiune digitală în familie, prin care vei putea interveni concret în relația de iubire dintre copilul tău și gadgetul său.
Dan Florea
Este consilier în parenting digital, tată a 4 copii şi fost dependent de jocuri video (shootere) şi internet. Este formator acreditat în programe de învățare pentru adulți, cel mai cunoscut fiind cursul #DetoxDigital pentru părinţi, prin el ajutând mii de familii din România și din afara țării în lupta împotriva dependenței digitale a copiilor
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 273
Pentru abonare, click aici
