Smerenia și stima de sine sunt sursa ta de bine

Smerenia nu înseamnă să te faci mai mic, iar stima de sine nu înseamnă să te faci mai mare.

Smerenia înseamnă să fii cine ești, în mod asumat, dar fără orgoliu. Pentru a funcționa bine, pentru a da ce-i mai bun din tine și a-ți îndeplini rolul, este nevoie să fii conștient de abilitățile tale ca să le poți accesa, utiliza și dezvolta. În caz contrar, e ca și cum ai lucra cu o singură mână, deși ai două.

Stima de sine înseamnă să fii conștient de valoarea ta, fără teamă – adică să nu o condiționezi și să nu o compari cu valoarea altora.
Valoarea fiecăruia este necondiționată, pentru că este înnăscută și implicită.
Valoarea nu se compară, pentru că valorile sunt mereu egale între ele. Valoarea omului vine din alte surse, se măsoară după alte standarde și îndeplinește alte roluri decât cele pe care i le atribuim noi, în general.
Niciun om nu e mai important decât ceilalți, lumea întreagă nu e mai importantă decât un om. Așadar, nu e suficient să fii conștient de valoarea ta, ci trebuie și să fii atent la cum te percepi în raport cu restul lumii, pentru că, oricâtă încredere ai avea în tine, dacă mereu percepi lumea ca fiind mai mare și mai importantă decât tine, tu te vei simți întotdeauna mai mic oricât te-ai crește de mare.

Smerenia și stima de sine vin din autenticitate – care nu se limitează la sinceritate, ci ține de funcționalitate și de sensul natural al lucrurilor. Funcționează bine numai ce este în acord cu sine. Și numai ce este în acord cu sine poate fi în acord și cu toate celelalte. Nu degeaba plopul nu face pere și nici răchita micșunele.

Când ești confuz, când nu mai știi clar cine ești, când te simți prea mare sau prea mic, mergi în natură. Privește copacul ce înflorește, pasărea care cântă. Observă cum copacul își extrage exact atâta sevă cât îi este necesar și înflorește fără să-și pună problema dacă are flori suficiente sau dacă sunt perfecte. Pasărea își face cuibul, zboară și cântă fără să se întrebe dacă trilul ei este suficient de frumos și fără să zboare mai sus sau mai jos decât e nevoie. Există o rânduială a lucrurilor, care se întâmplă spontan, firesc, cu rost și cu drag de viață. Și tu faci parte din această rânduială.

Ce se întâmplă dacă te dai prea mare sau prea mic:

Te simți mai special decât ceilalți sau crezi că ceilalți sunt mai speciali decât tine. Dacă nu te cunoști și dacă nu îți cunoști valoarea, atunci nu vei putea să funcționezi bine și să ai succes. Vei oferi și vei face mai puțin sau mai mult decât e firesc.

Vei arde etape sau nu vei porni deloc. Te vei grăbi să convingi sau să reușești și nu vei respecta ritmul natural al lucrurilor. Sau îți va fi atât de teamă încât vei rămâne pe loc. Vei eșua sau vei performa sub așteptări, pentru că ai așteptări prea mari sau prea mici ca să fie adevărate.

Vei rămâne în zona de siguranță și confort, așadar nu te vei dezvolta, vei involua. Așa nu te împlinești. Te trădezi. Depinzi de ceva sau de altcineva. Nu te dăruiești, ci te înstrăinezi. Viața ta nu-ți mai aparține.

Așadar cunoaște-te și respectă-te. Fii sincer cu tine, iubește-te și vei fi bine.