Ștefan Mandachi: „Cea mai mare realizare a mea? Sunt pe cale să devin liber”

Ce poți să îl întrebi pe omul momentului despre care se știe deja că are mii de mesaje necitite pe e-mail? Așadar, i-am scris pe Facebook și am căutat să îl asaltez cu alt fel de întrebări decât cele cu care a fost obișnuit în ultima vreme. Despre omul Ștefan Mandachi și motivația aceea care îl determină să detoneze „mămăliga” asta care iar a uitat să explodeze de revoltă.

Voiam să-i scriu pe e-mail, să îl rog să îmi răspundă la întrebări. Toată lumea îl caută, fiecare vrea să îi smulgă câte o declarație. E clar omul momentului, e în discuțiile tuturor și e în admirația multora fiindcă a lui campanie a răscolit toată social media ca o tornadă. Și nu doar social media, ci o țară întreagă. A eclipsat multe campanii de PR făcute prost, cu fițe și concepte închipuite. Mulți îl invidiază pentru că a găsit „piatra filozofală” care să să coaguleze, fie și pentru 15 minute, o nație scindată, lehămetită, dezactivată civic la cote de alertă. Ne-a unit acum, când suntem mai dezbinați și mai risipiți ca niciodată.

A identificat revolta colectivă – lipsa de autostrăzi moderne -, a ieșit din victimiada colectivă, a depășit bășcălia sterilă care inundă social media, s-a jucat un pic, făcând ceva concret – metrul ăla palpabil de autostradă – și s-a folosit la maxim de puterea internetului, dar și a comunității sucevene. Pentru că acolo chiar „ai cu cine”, o spun din proprie experiență.

Fiindcă pe Ștefan Mandachi îl știu de ceva vreme, nu direct, ci de la directoarea liceului în care a învățat, „Petru Rareș”, profesoara de matematică Elena Manuela David. Ea mi-l semnalase de ceva vreme pe „tânărul ăsta rebel și ordonat, cu o inteligență cristalizată în replici care taie ca lamele de cuțit, un performer, un tânăr care îți insuflă încredere, care te răscolește și te face să te implici în probleme care sunt ale tale, dar pe care le-ai ignorat continuu din nu se știe ce motive. Un antreprenor al cărui curaj de neclintit îți pune în valoare propriul curaj. Are inițiativă, consecvență, carismă și un dinamism care te determină să devii motivat, sa fii tu însuți, să ai stimă de sine, să respecți, să nu îți lași insultată toleranța! E o forță!… „șîeu”!

Ștefan Mandachi se inspiră din crezul lui Jules Renard: „Trebuie sa fii nu cel dintâi, ci unicul.” E conștient că a fost cel mai fericit când și-a răsplătit sufletul cu curaj și se detestă atunci când nu sărbătorește micile bucurii. De altfel, dacă ar fi să schimbe un singur lucru la el, ar fi să se bucure la maxim de micile bucurii din viața lui. Îi place să vadă filme, să citească, să facă saună, sport, să se joace cu animalele (cărora, din păcate, le oferă din ce în ce mai puțin timp).

Crede că norocul e momentul acela când Dumnezeu se preface că nu-i atent ca să ajute pe cineva, să îl repună pe traiectoria corectă. Cel mai mult îi displace la ceilalți lipsa de autenticitate. „Să joace un rol ipocrit pe care nici ei nu-l cred, doar de dragul de a-mi demonstra mie ceea ce, de fapt, vor să-și demonstreze lor.” Principiu pe care îl extinde și asupra sa, pentru că detestă să se păcălească pe sine însuși, dar să susțină că este cinstit cu sine însuși. Se surprinde deseori apelând la un tic verbal – „Bă, fii atent!” – care îl ține probabil în alertă la tot ce contează.

Scriitorii favoriți ai lui Ștefan Mandachi sunt Yuval Harari, John Fowles, Dostoievski, Robert Cialdini. Eroul de ficțiune care îl inspiră e Contele de Monte Cristo. Îi place să se identifice cu Mihai Viteazul, ca personaj istoric, iar eroina vieții sale este mama sa, Jeni, al cărei nume pe care îl venerează l-a dat Fundației Jeni Mandachi. I-ar plăcea să moară de mână cu oamenii pe care-i iubește, iar cel mai mare regret al său e că nu a sărbătorit micile bucurii atunci când acestea s-au întâmplat, de aceea și-a impus ca motto să onoreze și să celebreze fiecare clipă a vieții.

Notorietatea din ultima vreme nu l-a smintit, așa cum reiese din răspunsurile la tirul întrebărilor-fulger la care a răspuns printre picături, printre multe alte apariții în media și derularea protestului pașnic de lângă Suceava.

Care este starea ta de spirit obișnuită?
Cea mai evidentă stare de spirit e că nu am stare. Sunt grăbit, ușor precipitat, cu o înclinație acutizată către proiecte noi. Îmi place să dau viață ideilor mele, de aceea sunt condamnat să încep proiecte de la zero, ceea ce implică o muncă foarte mare. În general, sunt ca o dinamită, cum mi-a spus cineva.

Ce ți-ai spune dacă te-ai întoarce cu 20 de ani în urmă? (cumva vârsta intrării în școală)
Fă ceea ce-ți place!

În ce crezi?
În Dumnezeul care sălășluiește în mine. Sunt creștin, dar cred că Dumnezeu este în fiecare celulă a corpului meu și nu contabilizează păcatele, ci mai degrabă fericirile.

Ce e norocul?
Nu știu. Nu m-aș baza pe noroc, deși contează. Probabil că Dumnezeu se preface că nu-i atent în mod intenționat ca să ajute pe cineva.

Care e sensul banilor?
Să te aducă mai repede la libertate.

Care e sensul vieții?
Să fie sărbătorită și trăită.

Ce este eșecul?
O lecție.

Ce nu știe nimeni despre tine?
Că acum beau o bere.

De ce lucrează oamenii cu tine?
Pentru că îi inspir.

Cum ai vrea să se vorbească despre tine?
Cu iubire.

Care este imaginea ta despre fericire?
Pentru mine fericirea este acea stare în care faci doar ceea ce te pasionează profund, înconjurat de oameni și animale pe care le iubești, în locuri în care sufletul tău adoră să zacă.

Care este cea mai mare teamă a ta?
Să nu îmi trădez vocația. Să nu îmi fie frică de cine sunt cu adevărat. Să nu îmi fie rușine cu slăbiciunile mele.

Ce îți displace cel mai mult la tine?
Nu știu să ascult. Nu mă pot abține să dau sfaturi.

Cine este persoana pe care o apreciezi cel mai mult?
Entitatea de oameni care s-a coagulat în jurul campaniei „România vrea autostrăzi”. Iubesc enorm poporul român care s-a solidarizat cu o idee atât de corectă și simplă. Apreciez mulți oameni.

Care este cea mai mare extravaganță pe care ți-ai permis-o?
Să fac școala de film New York Film Academy din California, pentru două luni. Nu investiția în sine, ci faptul că am riscat să deleg competențe importante în firmă și să fac ceea ce îmi doream.

Ce calitate apreciezi cel mai mult la tine?
Că atrag atenția imediat și că pot capta interlocutorul cu energia și sinceritatea mea.

În ce situații minți?
Încerc să nu mint. Sunt momente, însă, când nesimțirea unor oameni mă obligă să-i mint. Nu-i mint decât pe nesimțiții cronici, de care încerc să mă îndepărtez cât mai repede, și pe oamenii care ar începe un teatru ipocrit dacă ascultă adevărul. Încerc să fiu cât mai onest, deși nu am fost un sfânt din punctul ăsta de vedere.

Ce-ți displace cel mai mult în înfățișarea ta?
Nu-mi displace nimic. Sunt mulți oameni cu handicap fizic și mulțumesc lui Dumnezeu că sunt întreg și sănătos. Am un nas strâmb, dar dacă aș avea posibilitatea nu l-aș îndrepta.

Ce calități apreciezi cel mai mult la un bărbat?
Inteligență, umor, demnitate.

Ce calități apreciezi cel mai mult la o femeie?
Să fie matură, să râdă mult, să facă sport, să citească și să vizioneze filme de calitate.

Ce sau pe cine iubești cel mai mult în viața ta?
Prietenii, femeile, cărțile, filmele, câinii, sportul, creația

Ce talent ți-ar fi plăcut cel mai mult să ai?
Să fac șpagatul.

Unde și când ți-ar plăcea cel mai mult sa trăiești?
În 2019, în ziua de Sfântul Ilie, cu prietenii, apoi să călătorim în lume și să fim fericiți, uniți și fără măști.

Bunul cel mai de preț?
Businessul meu cuantificabil în cazul vânzării – dacă te referi la finanțe. Dacă te referi la bunuri imateriale, aș spune cărțile citite, filmele vizionate și discuțiile cu mentorii mei.

Culmea disperării?
Să știi că ești dependent și să îți adâncești dependența prin victimizare.

Ce prețuiești cel mai mult la prietenii tăi?
Că mă iubesc și mă respectă.

Ce ai vrea să fii întrebat, dar nu ți s-a adresat niciodată întrebarea?
Am fost întrebat și m-am întrebat despre tot și toate.

Citește și: Ce lecții învățăm din demersul #șîeu al antreprenorului Ștefan Mandachi

*Foto: Cătălin Cîmpan