Toni Morrison: Libertatea nu vine niciodată de la sine
Toni Morrison. Premiul Pulitzer. Premiul Nobel. A scris mult, a fericit mulți oameni, a format multe minți, a trezit multe inimi. Și așa va fi mereu, pentru că Toni Morrison – pe numele său adevărat, Chloe Wofford – și-a câștigat dreptul la nemurire.
Să ne lăsăm inspirați și învățați de câteva dintre gândurile, concluziile și învățămintele ei.
„Am scris prima mea carte pentru că voiam să citesc o carte așa, cu acest subiect – despre cele mai vulnerabile, mai nedescrise, mai neluate în serios fetițe negrese. O astfel de carte nu existase niciodată în literatură. Nimeni nu mai scrisese despre ele vreodată. Dacă apăruseră în vreo carte, era doar ca să facă figurație. Ei, și dacă o astfel de carte nu exista, atunci mi-am spus: „O să scriu eu, cartea aceasta, și apoi o s-o citesc.” Impulsul de a citi a fost cel care m-a condus către scris.”
Claritatea dorinței este un indicator al faptului că știi și că poți. Înțelege-ți impulsul, acceptă-ți talentul și treci la treabă.
„Unii dintre scriitorii pe care îi admir spun totul. Dar mie îmi place mai mult de mine atunci când spun mai puțin, în loc să-i dau cititorului toate detaliile. Prefer să mă bazez mai mult pe emoțiile și inteligența cititorului.”
Astăzi, totul și de-a gata ne afectează viața.
Automatizarea ne duce cu gândul mai ales la dispozitive, gadget-uri, soft-uri și algoritmi. Dar tot automatizare este și ceea ce omul face automat – adică fără să-și implice simțirea și gândirea, ci pe bază de reflex sau de model. Avem template-uri pentru orice și avem furnizori de tot felul de servicii și produse. Ni se dau și ni se arată atât de multe încât ni se pare că acelea sunt toate și că nimic altceva nu se mai poate. Rezultatul este nu numai fixitate, ci și inflexibilitate. Ne imaginăm că nu mai avem ce să ne imaginăm.
Când informația este prea multă sau prestabilită atunci omenescul din noi este implicat mai puțin – iar asta ne afectează capacitatea de a trăi și de a înțelege viața. Sunt multe nuanțele care ne scapă, nu înțelegem cum funcționează lucrurile, nu iubim suficient, nu ne implicăm suficient, nu resimțim adevărata valoare a lucrurilor. Pierdem capacitatea de a simți emoția, de a gestiona surpriza, de a ne asculta intuiția.
Gândește-te în ce condiții lucrezi cel mai bine
„Le spun studenților mei că e foarte important să știe în ce condiții lucrează cel mai bine. Ar face bine să se întrebe: Cum arată camera ideală? Se aude muzică? Este liniște? În jurul meu e haos sau e calm? De ce am nevoie ca să-mi descătușez imaginația?”
Află ce funcționează pentru tine și nu te aștepta să semeni cu ceilalți. Oamenii sunt diferiți. Învață cum ești, înțelege cum funcționezi și fă ce este bine pentru tine.
Chuck Edward – Corporate Vice-President, Head of Global Talent Acquisition, Microsoft – a declarat: „Pentru mine, elementul cheie este să am energia potrivită, să mă asigur că am grijă de mine fizic și mental, să am grijă ce mănânc, să mă odihnesc, să fac sport. Este foarte important să am energia potrivită, pentru că așa pot da ce-i mai bun din mine. Sunt concepte simple, dar atunci când nu știi să ai grijă de tine intri într-o spirală descendentă: ești obosit, nu mai funcționezi optim, ai toane. Așa că sunt atent la asta – mă gândesc când, în decursul unei săptămâni sau al unei zile, funcționez cel mai bine – iar asta mă ajută să fiu în energia potrivită pentru ce am de făcut, mă ajută să am mentalitatea potrivită – iar asta mă face autentic, realist și îmi dă avânt.”
Fă uz de tot ce este în jurul tău
„Tot ce văd sau fac, vremea, apa, clădirile…tot ce există îmi este de folos când scriu. E ca un fel de meniu sau ca o imensă cutie de unelte, din care aleg și iau tot ce vreau eu. Când nu scriu sau, mai ales, când mintea mea nu e ocupată cu nicio carte, atunci vâd numai haos, confuzie și dezordine.”
Nu numai că totul poate fi o sursă de înțelegere și inspirație, dar este util să te întrebi ce anume, din viața ta, îți ordonează lumea și face ca totul să capete sens? După ce te-ai gândit și ai aflat, ce vei face cu această conștientizare?
„Fii deschis – nu zgândări, nu săpa, nu construi – pur și simplu fii deschis și încrezător că ceea ce nu știi ți se va arăta. Ceea ce există ne depășește conștiința, inteligența și poate chiar talentele; dar există și trebuie să fii deschis ca să poți primi.”
Ca să ai cu ce să construiești, trebuie să știi să primești. Deschide-te – pentru a înțelege, pentru a-ți diversifica perspectiva, pentru a te îmbogăți, pentru a te adânci, pentru a te (i)lumina. Mintea se deschide cu inima.
„Poate că greșesc, dar mi se pare că în ziua de astăzi majoritatea tinerilor scriu mai ales despre ei înșiși – scriu despre viață, moarte și iubire, dar este iubirea mea, moartea din viața mea, viața mea. Orice alt subiect, orice alt personaj e slab dezvoltat, de-abia schițat. (…) Le spun studenților mei că e mai bine să nu scrie despre ce știu – în primul rând pentru că nu știu încă mare lucru și în al doilea rând pentru că e bine să se gândească la cum sunt lucrurile pe care nu le cunosc, trebuie să-și imagineze, să creeze. Și întotdeauna am fost uimită de cât de bine a funcționat asta. Au fost întotdeauna foarte originali și inventivi când li s-a dat libertatea de a-și imagina ceva total din afara existenței lor. Chiar și dacă scriau o autobiografie, se raportau la sine ca la un străin. Este un exercițiu foarte bun.”
Gândește-te la cum trăiește, cum simte, ce crede un alt om – omul cel mai diferit de tine pe care ți-l poți imagina. Imaginează-ți cum ai simți viața într-o altă țară, într-un alt oraș, imaginează-ți marea de pe un alt țărm. Imaginează-ți o altă lume. Imaginează-te pe tine.
Caută și acceptă partea sacră din tine
„Ce voi spune acum poate suna pompos, dar cred un artist, că e pictor sau scriitor, este aproape sacru. Ține de viziune, de înțelepciune. Poți să fii un nimeni, dar dacă ești în stare să privești și să vezi așa cum vede un artist, lucrul acesta este sacru, este divin. Depășește viața normală și limitele percepției obișnuite. Te ridică. Și atâta vreme cât ești acolo, sus, chiar dacă ești un om îngrozitor – cu atât mai mult cu cât ești un om îngrozitor – vezi lucruri care capătă sens, te tulbură, te emoționează, clarifică pentru tine ceva într-un fel care, în afara artei tale, nu ar fi fost posibil. Este o viziune din altă lume.”
Nu-ți nega darurile din cauza defectelor. Nu-ți nega defectele din cauza darurilor. Acceptă-le pe toate, pentru că toate îți sunt date cu folos și pentru că fiecare are rost. Funcționează bine numai ce este în acord cu sine.
Smerenia nu înseamnă să te faci mai mic, iar stima de sine nu înseamnă să te faci mai mare.
Și, mai ales, să știi că, oricât de rătăcit ai fi, întotdeauna te poți regăsi.
Cum de știi atât de bine cine ești și care este locul tău pe lume?
„Sunt împăcată și cu defectele, și cu talentele mele.”
„Când copilul intră în cameră – că e copilul tău sau al altcuiva – ți se luminează fața? Copilul asta așteaptă, asta caută să vadă. Mamă fiind, îmi amintesc că atunci când îmi vedeam copiii mă uitam să văd dacă se spălaseră și dacă se pieptănaseră, dacă erau îmbrăcați cum trebuie. Tu crezi că-ți arăți iubirea pentru ei, dar nu este așa, pentru că ceea ce văd ei este fața care îi privește critic, iscoditor, căutând să vadă ce e în neregulă la ei. Când mi-am dat seama de asta, am început să fiu atentă și m-am străduit ca fața mea să le arate ceea ce simțeam, de fapt, în inima mea: că mă bucur să-i văd.”
Fă-i luminii loc pe chipul tău. Luminează-te la față – și pentru ceilalți, și pentru tine.
„Am o rutină pentru scris pe care nu am aplicat-o niciodată – și anume să am, să spunem, nouă zile la rând în care să scriu, fără să trebuiască să ies din casă și fără să sune telefonul. Și să am spațiu, un spațiu cu mese multe și mari. Dar de fiecare dată ajung să am atâtica spațiu [desenează cu mâinile un mic pătrat pe biroul din fața ei] și nu reușesc să ies din el. Iar asta îmi amintește de Emily Dickinson, care, draga de ea, tot atâta avea. Numai că asta e tot ce are fiecare: un spațiu mic care este tot timpul invadat de viață, de scrisori, de cereri, de invitații, de facturi – pe care oricât le-ai strânge, se îngrămădesc din nou în spațiul tău. Nu reușesc să scriu regulat – niciodată nu am putut, mai ales din cauză că trebuia să merg la serviciu în fiecare zi. A trebuit să scriu în afara orelor de program, în grabă, în weekend sau înainte să se crape de ziuă…
Am încercat să compensez lipsa spațiilor ordonate înlocuind obsesia cu disciplina, în așa fel încât atunci când am senzația aceea de urgență, de stringență – când ceva se cere imediat văzut sau înțeles sau când găsesc o metaforă foarte bună – atunci lăsam totul deoparte și scriam.”
Fă rai din ce ai, spune o vorbă din bătrâni. Adeseori ordinea se naște din haos și tot adeseori ordinea e altceva decât îți poți tu imagina.
Iar inspirația nu vine când o chemi, nu vine când o aștepți și nu prea te așteaptă. Vine când vine și e bine să o recunoști și s-o primești.
„Frazele acelea care trebuie refinisate – le finisez cât pot. Adică le revizuiesc de șase ori, de șapte ori, de treisprezece ori. Dar una e revizuirea și alta e obsesia. E important să știi când ai întrecut măsura. Dacă ai întrecut măsura nu înseamnă că mai ai de lucrat, înseamnă că nu funcționează sau că e stricat.”
În orice direcție corectă se poate merge prea departe. E important să știi când să te oprești, când să schimbi direcția și când să faci altceva. E important să faci diferența dintre obstacol și disfuncționalitate. Cu deschidere, încredere și răbdare vei găsi răspunsuri și soluții pentru toate.
„Am un loc care este al meu: este munca mea. Este un loc liber, nu-mi spune nimeni ce să fac (nici nu aș asculta dacă mi s-ar spune), este lumea mea, eu am creat-o, cu personajele mele și cu limbajul meu. Acum cred că fiecare om are nevoie de astfel de loc. Poate fi orice – poate fi grădinăritul, computerul, poate fi orice. Este locul în care ești tu însuți. Este locul tău sacru, care este numai al tău.”
Și Maya Angelou spunea că este bine să ai un loc, în tine însuți, care să fie liber de orice influență externă, să fie curat, pur, natural, nativ. Acolo te regăsești, acolo știi cine ești. Acolo te recalibrezi, te echilibrezi, îți regăsești calea și chemarea.
Care este lucrul pe care, dacă nu l-ai putea face, ai muri?
Copleșită fiind de multele responsabilități pe care le avea, într-o seară Toni Morrison s-a gândit să facă o listă cu tot ce avea de făcut, în speranța că-și va pune ordine în gânduri și își va ușura povara. Dar lista nu se mai termina. Așa că s-a oprit și s-a gândit că poate ar fi mai bine să facă o listă cu ce vrea să facă. A constatat că nu știe foarte bine. Și atunci a făcut o listă cu ce simțea că ar muri dacă nu ar face. În această listă a scris numai două lucruri: „să fiu mamă pentru copiii mei” și „să scriu cărți”.
E interesant că știm ce trebuie să facem, nu prea știm ce vrem să facem și ne este foarte clar fără de ce nu am putea trăi. Ție ce îți este foarte clar? Ce conține lista ta de nemurire?
„Bunica mea credea că a-ți iubi copiii înseamnă să reușești să rămâi în viață pentru ei, mama mea credea că a-ți iubi copiii înseamnă să reușești să le oferi o casă mai bună în care să locuiți împreună și să strângi niște bani cu care să-i ții la facultate, au am crezut că a-ți iubi copiii înseamnă să le oferi cât mai multă libertate și să-i înveți cum să facă alegeri în viață.”
Tu recunoști iubirea cu care ești iubit? Știi sub ce formă se prezintă iubirea ta? Este cea mai bună, este cea mai potrivită, este cea mai cerută, este cea mai dorită formă de iubire așteptată de la tine?
La fel de mari ca viața. Iar viața e mare
Despre personajele lui Toni Morrison se spune că sunt „mai mari decât viața” („larger than life”). Dar Toni Morrison spune că personajele ei sunt, de fapt, la fel de mari ca viața. Iar viața este mare. Numai că noi o decupăm în bucățele mici – care să încapă într-un titlu de ziar, într-o cameră, într-un ecran de televizor, într-un articol scurt. Ne-am îngustat geografia vieții.
Nu-ți îngusta geografia vieții la ceea ce știi, la ce poți controla, la ce nu te sperie, la ce nu te copleșește, la ce nu ți-e greu, la ce nu ți-e incomod. Deschide-te, trăiește, simte și iubește.
„Când m-am trezit, mi-am adus aminte că libertatea nu vine niciodată de la sine. Trebuie să lupți pentru ea. Așa că treci la treabă, fă ce ai de făcut ca să fii liber și asigură-te că știi să te descurci în libertate. Acum.”
Astăzi, multe dintre închisorile noastre sunt invizibile și intangibile. Suntem prizonierii temerilor, nesiguranțelor, neîncrederii, ai dorinței de a controla totul, ai nevoii de succes, suntem prizonierii timpului, ai muncii, ai iubirii sau ai neiubirii. Libertatea nu vine niciodată de la sine, pentru ca s-o învățăm. Ca s-o înțelegem trebuie s-o câștigăm.
Înțelege ce vine de la sine, adaugă ce ține de tine și trăiește-ți viața în așa fel încât să ți se lumineze fața.
Foto: Wikipedia Commons, Felicia Luca