Un business creat cu vocație
Generator și creator de realitate prin vocație, mamă și soție, entuziastă, optimistă, Cristina Timiș a pornit, în 1990, alături de soțul ei, pe drumul antreprenoriatului. Au fondat împreună, în 1992, Cris-Tim, astăzi devenit un grup de 7 companii. Atrasă profund de universul terapiilor alternative, în 2014 a înființat Clinica Eliade. În 2018 a preluat conducerea unui business în industria ospitalității, respectiv Casa Timiș.
Cu suflet de copil curios, rebelă, junioară curioasă, creativă, autodidactă, nonconformistă, cu o permanentă dorință de a face lucrurile diferit, manifestând totul cu o puternică încredere în sine, Cristina Timiș, Vicepreședinte al Grupului Cris-Tim, și-a luat viața în mâini la 19 ani, după terminarea liceului. „Una dintre trăsăturile mele de personalitate pe care o valorizez și pe care am menținut-o de-a lungul vieții este nonconformismul. Și aici mă refer la intuiția mea naturală, pe care o ascult și care m-a ghidat să nu mă raportez la standardele altcuiva mai presus de glasul meu interior, fără a avea vreo secundă instinctul de a arăta cu degetul spre cineva atunci când lucrurile nu merg bine.“
Cât despre partea academică, dacă ar fi ales să urmeze o facultate, ar fi făcut-o doar ca să împlinească dorința părinților și standardele societății despre ce însemna „realizare” în acei ani: „E clar că aș fi avut un alt parcurs și nu aș mai fi scris în cartea vieții mele povestea remarcabilă și unică pe care o trăiesc de la 19 ani, atunci când l-am întâlnit pe omul vieții mele”, mai spune Cristina Timiș.
Totul a început, de altfel, din dorința de a fi pe picioarele ei, de a-și crea un drum în viață alături de iubitul ei. Amândoi erau tineri și doreau să experimenteze viața, nedefinindu-i pe niciunul postura de angajat. Încă din anul 1990 a intrat, împreună cu soțul ei, în călătoria antreprenorială. „Atunci nici nu aveam în vocabular acest cuvânt și multe altele, precum business, management, know-how, business plan etc. Semințele antreprenoriatului, însă, le aveam încă din copilărie, fără vreun model parental în acest sens, dar cel mai probabil, asta făcea parte din misiunea sufletului meu. Trăind într-o familie modestă financiar, întotdeauna mi-am dorit mai mult decât îmi puteau oferi părinții mei, atât ca perspectivă de viață, cât și din punct de vedere financiar. Și pentru asta, am muncit și am improvizat încă din copilărie”, explică Cristina Timiș.
De la un chioșc la un business complex
Până la înființarea companiei Cris-Tim, în 1992, avuseseră deja două eșecuri antreprenoriale. Din dorința de a clădi ceva împreună, în anul 1992 au deschis un chioșc și au început o activitate comercială cu produse alimentare: preparate din carne și lactate. În primii doi ani au împărțit toată munca, au fost șoferi, achizitori, vânzători.
În plus, Cristina Timiș continua acasă și munca de contabilitate, bancă și desigur pe cea de gospodină. „Așa am trăit acei ani de început și, în tot acest timp, am început să creez și planul familial, aducând în viața noastră patru comori de băieți – azi tineri bărbați. Este foarte important pentru mine să aduc în atenție faptul că, deși ne-a mers foarte bine, nu ne-am culcat pe o ureche, nu am irosit nimic din ce câștigam, alegând să reinvestim continuu, să prioritizăm dezvoltarea și să gândim în viitor.”
Ca retaileri, însă, începuseră să se confrunte cu o mare scădere a calității produselor pe care le aduceau. Astfel, din dorința de a le oferi clienților un serviciu de înaltă calitate, au deschis, în 1994, prima fabrică de preparate din carne. Serioși, muncitori și fără limite, în 1997 au deschis a doua fabrică, iar în 1999 a treia, cu secții noi, astăzi poziționându-se ca lider și trendsetter în industria preparatelor din carne, reușind performanța de a rămâne după 27 de ani o companie de familie. Pe parcursul anilor 1992-2019, de la acel chioșc de 12 mp au devenit un grup de firme cu multiple linii de business: producția de preparate din carne, fabrica de lactate, logistică, distribuție și magazine proprii, ferma de animale, producție cerealieră, producție de viță de vie și vin, lacuri de pește.
Aspectul uman al unui business a fost, este și va fi cea mai mare provocare
Cât despre provocările întâlnite, prima a fost că, plecând de la zero din punct de vedere al pregătirii profesionale pe nișa pe care intraseră, a trebuit să învețe permanent despre tot ce era de făcut, în paralel cu businessul efectiv. Acest lucru, însă, a ajutat-o mai târziu, când echipa s-a extins și a știut ce să ceară și să aștepte de la oameni, să nu fie ușor păcălită: „Pe măsură ce ne-am dezvoltat, mai presus de dificultăți financiare, care au reprezentat totdeauna o pondere imensă din cauza ritmului incredibil de dezvoltare, aspectul uman al unui business a fost, este și va fi cea mai mare provocare.” Iar ca exemplu concret este anul 2008, când în afară de faptul că începuse criza în România, s-au confruntat și cu o mare criză internă. Cumva, după mulți ani de business, au simțit stagnare și lipsă de inspirație din partea managementului pe care îl aveau și au decis să aducă manageri din corporații care să poată crea proceduri clare de lucru.
„Nu înțelegeam la ora aceea că o persoană formată în mediul corporatist nu se poate plia pe un mediu antreprenorial, în general, cu atât mai puțin în mediul nostru foarte dinamic. Din păcate, am acordat o încredere și o libertate prea mare acestor oameni și, în acei ani, am avut schimbări nefericite”, mărturisește Cristina Timiș. Astfel, criza externă și cea internă a companiei s-au suprapus și, pentru prima oară în istoria lor, au ajuns în situația în care a trebuit să scadă salariile. Iar despre succes, ne spune următoarele: „Dacă ar trebui să sintetizez doar cea mai mare împlinire, aceasta rămâne clar familia mea, care a fost, este și va fi izvorul primordial al bucuriei, motivației, inspirației, evoluției și energiei mele”.
Clinica Eliade și Casa Timiș
Clinica Eliade este rezultatul unei fabuloase experiențe de viață și a pasiunii de 15 ani a Cristinei Timiș pentru medicina alternativă și rezultatele ei. „Pot spune cu mândrie că am adunat în acest spațiu de reconectare cel mai complex sistem de terapii, care lucrează holistic, sinergic și complementar pe toate dimensiunile ființei noastre: fizică, emoțională, mentală, energetică”, susține antreprenoarea. Casa Timiș, pe de altă parte, a apărut din dorința de a avea un conac unde să spună povestea vinului lor.
În primele luni ale anului trecut, când erau în plin proces de prospectare a unui loc semnificativ pentru ce își doreau, unul dintre fiii familiei a venit cu o ofertă de vânzare a unui conac în Chițorani-Bucov. Așa a apărut Casa Timiș, un loc despre cei care cred în visuri, emblematic pentru spiritul și tradițiile românești. Când am întrebat-o despre rolul femeii ne-a spus că în familie, în profesie și oriunde s-ar afla femeia este forța motrice primordială, unică, irepetabilă și de neînlocuit. Energia feminină este cea mai înaltă formă de energie de pe Pământ, este cea care dă viață vieții, care susține, alină, iubește necondiționat, acceptă, iartă, hrănește fizic și emoțional tot ce atinge și găsește de fiecare dată în ea puterea să meargă mai departe pentru binele comun.
„Cred că este important să mai subliniez că eu nu sunt un om de carieră, ci un om de vocație! Am vocație de familistă, de soție și iubită (dovadă stă cuplul nostru care împlinește 29 de ani, cu multiple fațete de soți, părinți, iubiți, parteneri, prieteni). Am vocație de mamă, mi-am dorit să fiu mamă din toată ființa mea, mi-am dorit o familie cu mulți copii. Am vocație pentru muncă și creație în general, găsind bucurie în procesul creativ, indiferent ce presupune. Nu consider că am făcut sacrificii, ci tot ceea ce am realizat face parte din procesul meu de evoluție. Această vocație m-a ajutat să trec și prin cele mai grele lucruri pe care le-am învăț at: răbdarea și înțelegerea naturii umane, acceptarea oricărei forme de exprimare și diferențe fără judecată. Lecții pe care le-am primit și, din fericire, mi le-am însușit din plin, în primul rând ca mamă și soție, din dorința de a avea o familie armonioasă, autentică, în care fiecare să se simtă iubit așa cum e. Aceste învățături le-am adus în fiecare rol al vieții și m-au ajutat să trăiesc iubind unitatea în diversitate. De altfel, am avut alături femei puternice care m-au format ca om. Pe linie maternă, bunica și mama mea sunt modele de femei puternice. Bunica mea a crescut singură 5 copii. A trecut prin drama pierderii unuia dintre ei și a fost capabilă singură, săracă și fără o educație anume să clădească mai departe 4 oameni care au reușit minunat în viață. Unul dintre aceștia este mama mea, care este cel mai puternic model de dăruire și iubire necondiționată, model care va rămâne în ADN-ul familiei mele.”
Articol preluat din numărul 259 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.