Un public pentru oamenii timpului verdian
A avut premiera la Roma, în 1853. Și a constituit un imens succes încă de la primele reprezentații. În primii trei ani după premieră, opera “Trubadurul“ (căci despre ea vorbim) a compozitorului Giuseppe Fortunino Francesco Verdi avea 229 de montări. Puse în scenă în întreaga lume.
Se pare că dragostea dintre o doamnă de onoare și un misterios trubadur, destinul unui copil răpit a cărui reală identitate este ascunsă, duelurile și luptele, sentimentele intense consituie “ingredientele“ unei opere care a câștigat un public pentru eternitate.
În fapt, vorbim despre intriga uneia dintre cele mai cunoscute opere din toate timpurile – “Il Trovatore” (“Trubadurul”), ce poartă semnătura lui Verdi. În continuarea tradiţiei instaurate la Sala Radio în ultimele stagiuni, de a aduce în fața publicului, la fiecare final de ianuarie, un titlu de operă, în formulă de concert, vineri, 25 ianuarie, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio prezintă “Trubadurul“. Astfel, sub bagheta dirijorului de origine italiană David Crescenzi – în prezent dirijor invitat al Operei din Düsseldorf (Germania), iar din septembrie 2014 a fost numit Director artistic şi dirijor principal al Operei din Cairo.
Și în viața reală
Referindu-ne la protagoniștii acestui spectacol, sub bagheta lui evoluează și soprana Brigitta Kele (în rolul Leonorei). Artista născută în România se bucură de succes internațional, pe importante scene lirice precum Deutsche Oper am Rhein – Düsseldorf, Metropolitan Opera – New York, Opéra national de Paris, Opéra national du Rhin – Strasbourg.
Genialul compozitor Giuseppe Verdi “își construia personajele având în minte oameni adevărați, cu care te puteai întâlni în viața reală“, după cum istorisea la un moment dat dirijorul Tiberiu Soare. Nouă nu ne rămâne decât bucuria de a face cunoștință, iar și iar, cu oamenii timpului verdian.