Vivien Leigh: Ultima conferință de presă

Am hotărât să văd această piesă nu pentru că îmi doream să o întâlnesc pe Vivien Leigh. Ce îmi doream era să o cunosc pe Lamia Beligan, prin forța de expresie a unui one-woman show. Și am mai vrut să văd piesa pentru bucuria de a asista la o viață, da capo al fine, pentru că prin ansamblul lucrurilor ți se dezvăluie conexiuni, rosturi și învățăminte tainice. Cel mai adesea, taina altei vieți te trezește la ce e tainic în viața ta.

Vivien Leigh: Ultima conferință de presă este un tur de forță, un caleidoscop de trăire, de simțire, de viață și de povești. E ca și cum ai fi într-un tren de mare viteză, pe geam trec multe lucruri surprinzătoare, dar înainte să fii prins de ceva ești deja surprins de altceva.

„E un spectacol puternic”, spune Lamia. „Toată puterea mea este în acest spectacol”.

Vulnerabilitate, curaj, umanitate, acceptare, talent, dăruire – asta am văzut eu în această ultimă conferință de presă a lui Vivien Leigh. Iar acestea merg mereu mână-n mână, se intercondiționează, niciodată nu există separat. Astfel, jocul Lamiei este o lecție de bucurie și de umanitate.

Chipul Lamiei este un ecran pe care rulează emoții și adevăruri de o intensitate uneori greu de privit. După cum spunea și Vivien Leigh: „Uneori mi-e frică de adevărul din replicile mele. Dar frica nu trebuie să se vadă niciodată”.

Corpul Lamiei este un instrument care cântă, vorbește, dansează, trăiește, îți arată toate instantaneele și ipostazele vieții.

Vorbind despre provocările unui spectacol în care actorul este singur, Lamia a spune că este foarte greu să duci numai tu spectacolul, să nu mai fie nimeni pe scenă, niciun partener de care să te sprijini.

Eu am simțit sprijinul publicului pentru Lamia. Prin liniștea pe care i-au oferit-o, ca pe o pânză pe care ea să picteze nestingherită tot ce era de pictat. Prin respectul cu care oamenii i-au primit zbaterea prin care le punea la picioare sufletul său, și pe-al lui Vivien, și, poate, chiar pe-al lor.

Am plecat din spectacol cu alte câteva elemente:

Valiza

Majoritatea recuzitei de care Lamia Beligan s-a folosit pentru a fi Vivien Leigh se afla într-o valiză. O valiză mică și ușoară. Printre altele, se afla acolo o bucată de pânză (care a fost și cearșaf, și rochie), o hârtie (care a fost toate scrisorile), o bucată de pânză brodată (care a fost și batistă, și voal de mireasă).

M-am gândit la semnificația lucrurilor pe care le avem mereu la îndemână, la cât de puține sunt și la cât sunt de multifuncționale și de reutilizabile. Funcționează mereu, în scopuri diverse și fără greș – semn de adevăr și de autenticitate.

Ce lucruri sunt mereu ce trebuie să fie și se află întotdeauna în valiza ta?

Mâna nevăzută

O mână nevăzută făcea să apară pe scenă, ca prin magie, alte elemente de recuzită: ziarele intrau în scenă alunecând pe podea, carafa cu apă aluneca din penumbra culiselor. Nevăzută era și mâna care făcea ca lucrurile să dispară de pe scenă, și mâna care aprindea luminile, care pornea sunetul, care proiecta imaginile. Iar toate se întâmplau exact când și cum era nevoie.

Mi-a plăcut naturalețea cu care Lamia colaborează cu mâna aceasta nevăzută. Știe de ea, o acceptă, fac echipă bună împreună.

M-am gândit la rânduiala de dincolo de noi – cu rol esențial în viața noastră, chiar dacă nu noi o orchestrăm. Cât ar fi de interesat să recunoaștem existența acestei rânduieli, să ținem seama de ea, să-i apreciem rostul. Și să ne asumăm interacțiunea cu ea – nu prin resemnare, ci prin participare; nu luptând cu ea, ci lucrând cu ea.

Echilibru fragil

Faima unui actor este mereu în echilibru fragil – „Mai greu e să rămâi pe culmi, decât să ajungi pe culmi”, se aude în piesă. Sănătatea i-a fost lui Vivien Leigh (și ne este și nouă) în echilibru fragil.

Îmi place fragilitatea echilibrului. E felul în care mâna nevăzută ne împiedică să înțepenim. Așa suntem păstrați în mișcare, în nevoie de conștientizare, de trezire, de participare. Echilibrul este numai dinamic.

Din tot sufletul

Vivien Leigh și-a dorit multe din tot sufletul. Dar cred că energia sufletului o folosești mai bine ca să fii tu însuți, decât ca să dorești și să râvnești. Tu însuți fiind, îți vei găsi calea și vei ajunge la ce e al tău la fel de ușor cum curge apa în albie. Am înțeles că a pune suflet nu înseamnă a-ți da sufletul.

5 etape în viața unui actor

Cine este Vivien Leigh?
O vreau pe Vivien Leigh.
Vreau o Vivien Leigh.
Vreau o Vivien Leigh tânără.
Cine este Vivien Leigh?

Cum ar fi să nu ne trecem și pe noi înșine prin aceste etape, în viața noastră? Iar când ne întrebăm cine suntem, să fie cu drag și curiozitate, nu cu răceală și nepăsare.

Pursângele

„Să nu bați un cal pursânge, pentru că pursângele va alerga pentru tine până la epuizare”, se aude în piesă.

Caii aleargă pentru oameni? Nu știu. Bine ar fi ca nici oamenii să nu alerge pentru oameni. Calul aleargă, cred, pentru bucuria alergării. Iar omul cred că aleargă pentru scopul care îi dă lui rost.
Așa că respectă-ți pursângele – nu-l bate, ca să nu alerge pentru rostul său în altă parte.

Teatrul e oglinda lumii

„Teatrul e oglinda lumii”, s-a spus pe scenă.
„Teatrul e viață, pentru mine, și asta și trebuie să fie”, a declarat Vivien Leigh.
„Teatrul e dragoste”, spune Lamia Beligan.

Să mergem la teatru, așadar. Lamia Beligan ne pune în față oglinda cu atâta dăruire încât merită să avem generozitatea și prezența de spirit de a (ne) privi.
Va pleca fiecare cu ceva drag inimii sale.

---

Foto: Florin Ghioca și Steluţa Popescu