37 de participanți din patru țări au învățat cum să protejeze mediul înconjurător
„No Impact Project” a pornit de la ideea mișcării internaționale „No Impact”, care militează pentru un stil de viață sustenabil. Obiectivele inițiale ale proiectului au fost:
-creșterea conștientizării, în rândul beneficiarilor din cele patru state, a impactului pe care stilul lor de viață îl are asupra mediului
-acumularea de cunoștințe care îi vor ajuta pe participanți să înțeleagă consecințele pe care comportamentul lor îl are asupra ecosistemului
-dezvoltarea unor abilități practice care vor contribui la susținerea unui stil de viață prietenos cu mediul
-influențarea atitudinilor și comportamentelor beneficiarilor prin promovarea unui stil de viață sustenabil în cadrul activităților derulate în timpul mobilității, astfel ca aceștia să devină „agenți ai schimbării” în comunitățile de care aparțin și în societate, la nivel local, național și european
-familiarizarea beneficiarilor cu Strategia Europa 2020 și efectele scontate.
Prin folosirea metodelor de educație non-formală, proiectul a reușit să îmbine experiența profesională și studiile diverse ale beneficiarilor. Cele mai importante activități au fost:
-prezentări despre ecologie pe diverse subiecte;
-workshop-uri despre consumul de apă, deșeurile alimentare, agricultura ecologică și reciclarea creativă din obiecte textile și din plastic;
-simulări de tip roleplay;
-realizarea unor materiale video care să ilustreze o serie de probleme specifice consumului iresponsabil din punctul de vedere al consecințelor asupra mediului.
Reprezentanții Asociației MaiMultVerde au facilitat ateliere despre consumerism și protejarea resurselor, cu referire nu doar la România, ci la întreaga lume.
Mai multe informații despre activitățile desfășurate pot fi găsite pe pagina dedicată.