5 gesturi simple care te menţin sănătos la birou
1. Adoptă o poziţie corectă la birou
Multe probleme de sănătate pleacă de la statul în poziţii incorecte pe scaunul de birou. Ştim că ştii asta, dar îţi mai spunem o dată. Şi îţi şi reamintim cum trebuie să stai pe scaun.
Nu trebuie să stai aplecat asupra biroului, ci drept. Nu ţine picioarele încrucişate, ca să poată circula bine sângele, iar tălpile ţine-le lipite de sol.
Partea de sus a monitorului trebuie să fie la înălţimea ochilor, pentru că bărbia să nu fie nici prea ridicată, nici prea lăsată. Mişcările repetate ale gâtului duc la atât de neplăcutele dureri de ceafă.
Ca să eviţi durerosul sindrom al canalului carpian, este important să nu apeşi prea mult pe încheietura mâinii. Găseşte o poziţie confortabilă, eventual ţine întreg braţul pe masă şi nu te baza pe mouse-pad-ul care are o zonă pentru a nu forţa încheietura, specialiştii spun că nu foloseşte la nimic.
2. Ai grijă de ochi
Niciun studiu nu a pus în evidenţă impactul pe termen lung pe care lucrul în faţa unui ecran îl are asupra vederii. Cu toate astea, a privi alternativ zone situate la distanţe diferite – ecran, tastatură, un document, etc, solicită mult ochii. Această oboseală vizuală poate duce la scăderea vederii pe moment, cât se odihnesc ochii, la ochi uscaţi sau care ustură sau la dureri de cap.
Pe lângă pauzele pe care ar trebui să le faci, ar trebui şi să ai grijă şi de poziţionarea computerului. Monitorul nu ar trebui să stea cu spatele la fereastră, ca să nu fie prea mare contrastul luminos şi nici la perete, pentru că ochiul are nevoie să poată privi la distanţă ca să se poată odihni.
3. Ridică-te de pe scaun în fiecare oră
Bineînţeles că ştii şi asta, dar te iei mereu cu lucrul şi uiţi să te mai ridici de pe scaun. Hai să-ţi îţi amintim de ce ar trebui să te ridici de pe scaun cel puţin cinci minute în fiecare oră. Când stai pe scaun este îngreunată circulaţia sanguină, ritmul cardiac încetineşte, iar muşchii sunt mai puţin irigaţi. Oasele, tendoanele, ligamentele şi muşchii sunt mai fragile, pentru că sunt mai puţin solicitate.
Multe dintre marile companii au adoptat deja birourile cu înălţime reglabilă, care le permit angajaţilor să lucreze fie aşezaţi, fie în picioare. În România ajung mai greu, dar dacă ai norocul să ai un astfel de birou ne poţi povesti şi nouă cum e.
4. Mergi la serviciu pe jos sau cu bicicleta
Să dormi bine, să mănânci bine şi să faci sport sunt cele trei chei ale menţinerii sănătăţii. Specialiştii recomandă să faci mişcare în mod regulat. O activitate sportivă de anduranţă este preferabilă uneia care presupune un efort intens şi punctual.
Ştii că recomandarea este, dacă foloseşti transportul în comun, să cobori cu o staţie mai devreme şi să mergi pe jos. Ei bine, de fapt n-ar fi rău să cobori cu trei-patru staţii înainte de destinaţie. Sau poate te inspiră cei care circulă cu bicicleta sau cu trotineta. Mai ales că modele de trotinetă pliabilă sunt foarte practice, se pliază şi sunt uşoare.
5. Nu mânca în faţa calculatorului
Mâncatul la birou are mai multe inconveniente: nu te mişti, nu te concentrezi şi nu eşti atent la ce mănânci, iar apoi începi să ronţăi tot ce îţi iese în cale. Nu uita că este nevoie de cel puţin 15 minute pentru ca senzaţia de saţietate să ajungă la creier. Aşa că mai bine ai savura prânzul, decât să înghiţi totul în cinci minte. Stai cel puţin 20 de minute ca să mănânci